30.3.07
Cinci!
Humankapital? Sau: cum spune Adela...
Un libertarian la Bucureşti
Vă rugăm, nu sunaţi!
"de Mihai Eminescu"
Tramvaiul 41 s-a oprit aseară
29.3.07
"Rumäniens Top Ten"
Lumea în statistici pentru to(n)ţi
Chipurile, Marean
Să vă povestesc: locatarii centrului de plasament se temeau că vor fi aruncaţi în stradă după împlinirea vârstei de 18 ani. Unii se urcaseră pe clădire şi cereau în cor să vină Vanghelie. Zis şi făcut. Soseşte şi primarul, care-i dă la o parte pe gardieni şi începe să se certe, mai supărat ca la congresele PSD, cu unul dintre protestatari:
Vanghelie (răcnind): Bă, tu nu mai ţipa la mine!
Tânărul (ţipând): Nu ţip!
Vanghelie (urlând): Bă, n-auzi să nu mai ţipi la mine?!
Vanghelie (zbierând): Câţi ani ani?! Bă, câţi ani ai?! Bă, zi câţi ani ai, mă?!
Tânărul (ţipând): 24 de ani.
Vanghelie (ţipând): Şi de ce nu eşti la muncă, mă?! (afară e întuneric, e noapte)
Tânărul îi răspunde ceva, pe acelaşi ton răstit.
Vanghelie (urlând enervat): Bă, n-auzi să nu mai ţipi la mine?!
Tânărul (în defensivă, dar tot ţipând): Nu ţip, sunt răguşit!
Vanghelie (dezlănţuit): Băăă, dacă eşti răguşit, te dau afară, mă!
Urmează scurta declaraţie a lui Vanghelie după calmarea situaţiei.
Marean (calm, ferm, glumeţ cu ziariştii) spune că problema oamenilor se va rezolva. Primăria le va închiria apartamente, plătindu-le chiria în avans pe un an. Şi urmează fraza la care am zguduit patul de râs. Atenţie: „O să le alocăm o suprafaţă de teren pe care, chipurile, să-şi construiască o casă”.
De câtă sinceritate musteşte acest om! Auzi, „chipurile”! Adică, să fim serioşi, domnule, îşi fac ei casă acolo! Ne facem că le dăm aşa, la vrăjeală, ca să nu mai cheme televiziunea altădată. O remarcabilă sinceritate de simpleton, care te loveşte-n cap cu tone de stupoare când te aştepţi mai puţin. În lume, sunt puţini oameni care ajung la astfel de performanţe. Bucureştiul să fie mândru că are aşa ceva!
Google-ul îţi dă 158.000 de rezultate la o căutare cu numele primarului de la 5. În comparaţie, acelaşi Google găseşte doar 118.000 rezultate cu Patapievici. Păi pot raţionamentele lui Patapievici să concureze cu hohotul sănătos care te zguduie când îl auzi/vezi pe Vanghelie? YouTube conţine 14 filmuleţe cu Marean. Patapievici apare doar în 3.
Nu e clar de ce?
28.3.07
Weekend cu peşte (la grătar şi în vitrină)
- la "Meţere" e târg (de icoane, flori, scoarţe şi blide etc.), teatru de păpuşi, peşte la grătar, ţuică şi ouă încondeiate, concurs, taraf şi Concertul "Arii naţionale" (sâmbătă, orele 16, în Studioul Horia Bernea).
şi...
- la "Antipa" e Festival de Peşte (ăsta nu e la grătar, e doar expoziţie), atelier de origami pentru copii cu vârsta între 5 şi 11 ani (duminică, 1 aprilie, de la 11:00), expoziţie culinară cu, atenţie!, vânzare, organizată de Rompescaria şi Restaurantul "Nostalgia" (tot duminică, de la 12:30).
Chiar dacă prognoza nu arată prea mult soare, eu zic că merită să ne riscăm.
CC al PD
27.3.07
A venit primăvara. Vă rog, ordonaţi!
Blogureşti la Pasajul Basarab
Acum nu mai circulă pe aici autobuzele, aşa că, îndoiţi de tonele de bagaje, călătorii se târăsc până la Gara de Nord. Pe Strada Fluviului, pe unde e deviată cea mai mare parte a traficului, maşinile parcă au viteza sloiurilor de gheaţă. Mi-e milă de strada asta, care nu pare să fi văzut roată de autobuz la viaţa ei. Propun ca după terminarea lucrărilor să se numească Splaiul Styxului.
În sfârşit, de sus, îl văd şi pe Dorel. El e! Uite cum dă cu ascuţitu’ ăla de desfăcăreţ în gâtul sticlei de bere! Doi ani ziceaţi? Poate doi ani sa(l)batici.
Fotograful nu mai locuieşte aici!
Şi Bucureştii se fură, nu-i aşa?
26.3.07
Nou!!! Azi luni
Când te gândeşti că (ne spune ICS) "RATB"-ul din Koeln afişează pe site-ul propriu până şi minutele la care ajunge fiecare mijloc de transport în fiecare staţie, îţi dai seama că n-au dreptate ăia care zic că între noi şi ei distanţa e de zeci de ani. Să fim optimişti, distanţa se măsoară cu ziua.
Just do it!
Modelul IKEA în poliţie
25.3.07
24.3.07
23.3.07
Ce nu ştiaţi despre întâlnirea Olanda - România
Inelul verde
Acum un an, înaintea unei furtuni, priveam, de la penultimul etaj al Casei Scânteii, simunul incredibil care acoperea întreg oraşul. M-am speriat de-a binelea. Tonele de particule pe care le inhalăm zilnic se ridicaseră ameninţător asupra locuitorilor.
Să ne amintim câteva promisiuni din primăvara lui 2005:
In mijlocul orasului, traim de parca suntem în camp
Bucurestiul este Capitala tarii. si a poluarii. Asezat în mijlocul campiei, tot praful Baraganului adus de vant ne intra în gura, în ochi si în case. Pe langa poluarea masinilor, plamanii nostri aspira tonele de praf care ajung zilnic în Bucuresti. Copiii nostri se joaca în praf, pe strada. Se joaca pe betoane. Se joaca în scara blocului. Sau pe pamantul batatorit din spatele blocului. Nu exista destule parcuri pentru ei. Sau daca exista cateva, ele sunt sarace si neprimitoare. Putem sa le asiguram conditii pentru a-si trai copilaria în mijlocul naturii. Am solutia!
Este un fragment din oferta electorală a primarului Videanu. Soluţia actualului primar general era „inelul verde”. A mai auzit cineva în ultimii doi ani ceva despre inelul ăsta? Mda, nici eu.
22.3.07
FESTCO 2007
Deşi cred că cea mai tare comedie e chiar blogul festivalului.
Casa Verde la Cărtureşti
Când spun Partid
(cînd spun Partid)
Si-labele se-mbiiiiiiiiiiiiiiinăăăăăăă!
Ce vremuri... Cu Arpi dirijând corul şi Ţeţu regizând brigada artistică de agitaţie.
Te ştiu, deci, de o veşnicie. O listă interminabilă de momente: când ai ajuns tu stagiar (cum Dumnezeu) tocmai la Sasca; p-ormă când ai vrut să ajungi cum numai Eric cel Roşu a mai făcut-o în Canada sau Alaska; cum ai trecut gârla Mânecii rezemat de o roată de TIR; cum s-a uitat vameşul la tine în timp ce te scremeai să faci pipi pe roata aia; cum ai rămas tu fără acte (parcă le-ai aruncat, nu?) şi ai trăit bine mersi aşa până când te-a prins potera britanică în Hyde Park şi te-a bughit după fizionomie de te-a luat de musulman; cum ai stat tu în centrul de detenţie în care te-au învăţat engleza ca la mama lui Shakespeare; cum te-au trimis înapoi dar nu te-ai lecuit; cum ai ajuns iarăşi p-afară, şofer, tâmplar, dulgher, cârnăţar, Dumnezeu mai ştie ce meserii vei mai fi practicat; cum te-ai apucat de tâmplărie în Bucureşti (mă rog, că locuiai & lucrai în Domneşti nici nu mai contează - clienţii îţi erau din Bucureşti şi, de fapt, Domneşti e zona metropolitană); cum ai plecat iar; cum te-ai întors la Sasca şi te-ai apucat de căsuţa verde, cu Ileana...
Imensitatea sufletului de fată+băiat
Baba mea
Deodată, se aud nişte buşituri, nişte bufnituri, nişte troscănituri, apoi nişte râsete înfundate peste care se suprapun paşi grăbiţi. Două secunde de linişte, scârţâitul unei uşi şi un val de strigăte puternice. Înjurături, blesteme crunte, anateme. Este baba din stânga, căreia puştanii din bloc i-au bătut iar în uşă. „Fir-aţi ai dracu’, jigodiilor! Arză-v-ar focu’, lepădăturilor!”, aşa urlă când tineretul începe câte un atac asupră-i.
Garsoniera babei este chiar în faţa intrării în scara blocului, acolo unde băieţii şi fetiţele sparg seminţe seară de seară. Baba are o uşă subţire şi aude foarte bine, spre deosebire de baba din dreapta, care n-aude nimic. Nu suportă să-i stea o gaşcă de idioţi în faţa uşii, cum nu cred că suportă nici un om normal din ţara asta, dar are o abordare prea provocatoare pentru generaţiile tinere. Habar n-am de când locuieşte aici, dar sunt convins că s-a războit cu multe generaţii de spărgători de seminţe. Iarna e mai rău pentru ea, băieţii îi pun petarde pe sub uşă şi stau mai mult „în scară”, unde intră goniţi de frig. Vara e anotimpul unei relative linişti. E grasă, agramată, săracă şi mamă a vreo şapte copii, care-i fac vizite dese. Încercarea de a mi-o închipui într-o postură maternă se sfârşeşte întotdeauna cu imaginea unei gorile bruscându-şi puiul.
De-a lungul timpului, am urât-o şi i-am dorit moartea, dar se încăpăţânează să nu crape. Baba are vocaţia scandalului. Chiar şi când nimeni nu-i fage gălăgie în faţa uşii caută altceva. Când nici un exemplar uman nu-i stă în cale, urlă la căţeii care, zgribuliţi, dorm pe preşul din faţa uşii ei. Ştie cam tot ce se petrece în bloc. I se pare suspect ca unii locatari să consume atâta apă. De unde au bani? Ea nu consumă mai nimic. Din câte ştiu eu, deţine, de luni de zile, recordul la cea mai mică întreţinere. Are păr pe faţă, pute. Vara îşi ţine uşa deschisă şi scara blocului se umple de mirosul rânced al murdăriei. Dă televizorul tare, trage apa cu zgomot şi lasă lanţul să se lovească puternic de pereţi.
Acum un an i-am auzit gemetele prin peretele subţire, pentru că baba e foarte bolnavă. Atunci, pentru câteva minute, am căutat un sentiment de milă în adâncul sufletului, dar n-am reuşit să găsesc nici o urmă.
21.3.07
Bucureşti cu parfum de cofetărie
Pinguin, leu, cangur
Basarab, mare voievod!
Preoteasa, din nou în subsol
20.3.07
Încă o scrisoare din Valahia
Fă-ţi euroblogu', neamule!
Bucureştii domnului profesor
19.3.07
In your 20s
18.3.07
Oameni (buni şi răi) ai Bucureştilor. Astăzi: poveste cu criminal moral în serie
Şi-a pus capăt zilelor (după mai multe tentative eşuate) în zona internaţională a Aeroportului Otopeni, acolo unde şi-a petrecut, împreună cu familia, ultimii cinci ani. Nebunia lui, ar spune unii dintre cei care au auzit despre el. A renunţat la cetăţenia română în anul 1990 şi a ales să se stabilească, apatrid, în Germania. A trăit binişor acolo, până pe la sfârştul mileniului trecut. A început, mai întâi, cu nişte coşmaruri care, până la urmă, s-au adeverit. Într-o dimineaţă, pe la creierii nopţii, o haită de poliţişti blonzi au descins în apartamentul din Wiesbaden. I-au luat din pat, fără bagaje, fără explicaţii, le-au pus cătuşe, i-au suit în dube, i-au trimis pe unii la Munchen, pe alţii la Frankfurt şi, de acolo, în arestul poliţiei de frontieră de la Otopeni. Proteste, procese, recursuri, o familie ajunsă la capătul puterilor psihice în condiţii de viaţă inumane. Cinci ani.
17.3.07
Blind Guardian, în mai, la Arenele Romane
B-est, a treia ediţie în aprilie
A fi sau a nu fi petent
Sesizare pentru primaria Bucuresti - Sect. 3.
Postata de: Titica Ioan
La data: 07 Martie 2007
Tip: Reclamatie
Cod: 14288
In asteptarea raspunsului
Domnule primar, am facut si eu o sesizare la care am primit rapuns ca sesizarea mea a fost preluata de Serviciul Relatii Clienti, si a primit numar de inregistrare P 35/09.02.2007.Mi s-a spus ca o sa primesc raspuns la sesizare in cel mai scurt timp posibil si nici azi nu am primit nimic dupa aproape o luna.As vrea sa stiu care este mijlocul de informare pe care il folositi ca sa primesc raspuns la aceasta sesizare,
Va multumesc.
Titica Ioan
Primarul nu a raspuns inca la aceasta sesizare!
Comentarii facute la aceasta sesizare
Aceasta sesizare nu are nici un comentariu
Sesizare pentru primaria Bucuresti - Sect. 3.
Postata de: Dan Coman
La data: 22 Decembrie 2006
Tip: Reclamatie
Cod: 12369
A fi sau a nu fi...parc
Am si eu o intrebare in legatura cu parcul Prisaca Dornei - Codrii Neamtului. Puteti sa imi spuneti daca asta mai e parc? Aici sunt 2 variante:
1. este parc, si atunci de ce nu se face curat, de ce nu se pun banci etc etc etc
2. nu este parc, este retrocedat sau mai stiu eu ce, si atunci de ce nu se inconjoara zona cu un gard?
Este inacceptabil ce se intampla in parcul asta, unde se arunca gunoaie, moloz si alte alea, chiar si de catre cei care ar trebui sa faca curat (Rosal). De ce nu se taie o data pisica in doua si se face ceva cu mizeria de aici? Oricare ar fi solutia, oricum e mai buna decat ceea ce se intampla in momentul de fata.
Sper sa primesc un raspuns la obiect, si nu de genul: s-a transmis lui X care va raspunde pana la Y, cum se face si la alte reclamatii (cam la 90% din ele).
PS. Nu pun imagini, pentru ca sunt inutile, la orice pas e plin de munti de gunoaie, nu inteleg cum de dl Negoita, care altfel a facut treaba ff buna in sector, nu a vazut inca cloaca care este aici.
Dan Coman
Raspunsul primarului
09.01.2007
Stimate domnule Dan Coman,
Sesizarea dumneavoastra a fost preluata de catre Serviciul Relatii Publice si a primit nr. de inregistrare P 01/03.01.2007.
Va aducem la cunostinta ca am transmis solicitarea dumneavoastra Serviciului Patrimoniu Evidenta Proprietatii si Cadastru. Va informam ca aceste informatii nu pot fi furnizate pe loc, de aceea Serviciul Relatii Publice a intocmit o adresa catre serviciul competent. De indata ce vom primi detalii din partea inspectorilor de specialitate ai compartimentelului amintit, vom reveni.
Cu deosebita consideratie,
Primaria Sectorului 3,
Serviciul Relatii Publice
18.01.2007
Stimate petent,
Directia Juridica si Patrimoniu - Serviciul Patrimoniu, Evidenta Proprietatii si Cadastru va informeaza ca suprafata de teren situata intre str. Prisaca Dornei si str. Codrii Neamtului se identifica cu fostul numar postal 501 pe str. Prisaca Dornei, conform evidentelor cadastrale pe care le detinem.
In prezent, acest teren este proprietate particulara.
Cu stima,
Serviciul Relatii Publice
Comentarii facute la aceasta sesizare
05 Ianuarie 2007, Dan Coman
Au trecut doua saptamani de la aceasta sesizare, se poate totusi sa primesc un raspuns?
01 Ianuarie 2007, Alex Popescu
nu este parc, a fost retrocedat, nu a fost ingradit pentru ca primaria sector 3 a refuzat sa acorde orice autorizatie de ingradire.
Psihoza de vineri-sâmbătă
Azi, pe la prânz, am vrut s-o fac din nou, dat mi-am zis că, ce naiba!, e sâmbătă, trebuie să se mai fi eliberat după ce miile alea de maşini au plecat ieri în provincie. Ei bine, nu! Cred că m-am întâlnit cu şoferii care plecaseră ieri după-amiaza, dar nu reuşiseră să iasă încă din oraş. Aşa că am făcut, de la intersecţia bulevardului Iuliu Maniu cu strada Apusului până la Caşin, vreo 30 de minute, mai mult chiar decât fac în unele dimineţi cu trafic subţiat.
Vezi, d’aia admir oraşul ăsta, că e mereu suprinzător. Acum mă duc să mă dau un pic cu capul de perete.
16.3.07
Street art la Desant
This is not Caracal!
Cultura de Lujerului
Apolodor, best demolition
15.3.07
Africa, filmul francez, Ceaucescu
Caţavencii trăiesc şi ei în Bucureşti
Unde dăm la facultate?
Pauză publicitară (colţul delaţiunii!)
Colţul delaţiunii = colţul consumatorului luat de fraier.
"Ce mai e nou?"
Astfel începe spotul publicitar pentru Max TV. O ştiţi, aia cu pescarii, unul dintre ei hotărându-se (date fiind ultimele veşti aflate la televizorul la care, graţie tehnologiei, prinde sute de posturi şi, pe cale de consecinţă, nenumărate jurnale de ştiri) să renunţe la îndeletnicirea cu undiţa sau setca.
Uitaţi de reclamă.
Oferta de pe net e, cantitativ şi calitativ, generoasă, drept e că mai scumpă decât cea a concurenţei dar... Dar de la concurenţă a plecat totul. De câteva zile se întâmplă hibe de transmisie la DigiTV iar băieţii de la RDS/RCS nu-s la prima bubă pe cap (m-au notat cu o întrebare legată de posibilitatea racordării la internet, mi-au spus că mă sună cât de repede se poate dar au trecut patru săptămâni, între timp). Buuun. Am vrut să renunţ la serviciile RDS/RCS şi, pentru asta, mi-am spus că ar fi bine să testez piaţa. Şi cum Max TV suna bine, am sunat (0722240996) la unul dintre dealerii recomandaţi chiar pe site-ul ofertantului de televiziune digitală ("la maxim", cum se laudă): Digital Sky SRL.
Când au aflat că locuiesc la marginea Bucureştiului mi-au aruncat un răspuns stupefiant: "Păi, ştiţi, nu vă pot lua comanda căci avem o serie întreagă de treburi urgente de rezolvat. Trebuie să aşteptaţi mult şi nu putem să vă deranjăm!"
Recomandare CNA: dealerii de televiziune digitală, fie ea prin cablu, fie prin satelit, dăunează, de peste un deceniu şi jumătate, bunei cuviinţe!
Curăţenia de primăvară (2)
Fac iarăşi o paranteză. Se întâmplă, de cele mai multe ori, să aştepţi, la frizer. Fie că toate scaunele sunt ocupate, fie că, uneori, 100% româneşte, lipseşte entuziasmul angajaţilor, unii – pur şi simplu – făcându-se, temporar, nevăzuţi, prin spatele atelierului, la o cafea şi o ţigară, într-o cămăruţă pe care (am văzut eu odată) îşi întind pacheţelul adus de acasă (şi să nu mă întrebaţi dacă au aşternut pe post de faţă de masă un ziar pentru că am să vă spun instantaneu DA!, nu neapărat pentru că aşa ar fi ci pentru că, victimă – şi eu, că doar sunt om – a stereotipurilor de tot felul, aşa îmi imaginez că s-a întâmplat şi în povestea mea; poate da, poate nu... cine să mai ştie?). Până la urmă nu e chiar aşa de grav că vor şi oamenii ăia o pauză de masă, de cafea, de fumat, ce Dumnezeu? Aş fi absurd să mă revolt tocmai eu, fumător persecutat în fiecare dintre microuniversurile mele cotidiene. Grav e când faza începe să se repete. Când ţi se întâmplă mai de fiecare dată, la frizer. Şi stai... Şi aştepă-i...
Curăţenia de primăvară (1)
Am intrat şi, încetul cu încetul, mi-am amintit de salonul din orăşelul meu natal cu nostalgii imperiale. De regulă, aceste amintiri refuză să îmi bată la uşă. Majoritatea saloanelor prin care am trecut în anii de pe urmă erau fie nişte apartamente de bloc, fie hale cu oglinzi aşezate, feng shui, prin mijloc, spate în spate, între pereţii de sticlă de la mezaninele hipermaketurilor. Fetişcane, pe fugă şcolite la locul de muncă; băieţi care, probabil, au ratat statutul de vipuri ale cartierului dar nici loseri cu patalama nu au ajuns. Lucrează în ritmul inventat, pentru Model T, de Henry Ford. Mass-production. Tuns (căci despre frizeri scriu)... tuns industrial. Un client, o chică, un frezat, bărbierit, „Vă spălăm în cap?”, „A... doriţi şi o frecţie?”, „Treizeci (35, 40... după amplasament, după criterii masonice) de mii, la casă. Următorul, vă rog!”. Şi un zece mii în buzunarul manipulantului de foarfeci, ca să nu te-njure printre dinţi ca baba automobilul lui Topârceanu.
Ultima dată (era o sâmbătă) m-am tuns prin spatele Circului, la un parter de bloc, intarea pe o uşă străjuită de o firmă cu strălucire cooperatistă, pe fond roşu, parcă. Nu mai ştiu dacă aveau un pieptene şi o foarfecă pe firma suspendată într-o bară de fier-beton (aşa cumva îmi amintesc eu toate atelierele, toate magazinele, toate frizeriile din reţeaua Cooperativei de Stat: o pălărie, un pantof, o foarfecă). O doamnă, nici drăguţă, nici acră, nici grasă, nici slabă, nici tânără... nici... nici... O doamnă m-a poftit pe scaun, mi-a aşezat babeţica aceea albă, m-a întrebat ce şi cum şi s-a pus pe treabă. A tuns, a dat cu lama pe la perciuni, cu aparatul pe la ceafă, m-a întrebat dacă mi-e de ajuns cât alege să rupă din ciuful de deasupra frunţii.
Paranteză: vă mai aduceţi aminte freza lui Limahl, a băieţilor de la Kaja GooGoo? Nu, nu toată freza, doar partea din faţă, cu acele fire răscăcărate, una dintre secţiunile trendului new wave de pe la sfîrşitul primei jumătăţi a anilor ’80? Ei, bine... aşa îmi stă mie ciuful despre care vorbesc, când dă să crească; nu pentru că sunt un nostalgic – deşi sunt, uneori – ci pentru că, oameni buni, nu mai are de unde mai mult şi, atunci, fugă la frizer!
Well, paranteză închisă, m-a tuns, doamna... Nu sunt eu un Mafalda dar nu mă simţeam în apele mele cu ce mi se întâmplă. Presimţeam o turnură neaşteptată a părului, atunci când îi va veni iarăşi vremea „să dea colţul ierbii”. Şi cam aşa s-a şi întâmplat. Astfel că la doar o lună bună de la acel tuns fugar prin spatele Circului, astăzi, în plină zi de martie, am purces la o nouă operaţiune de estetizare a podoabei capilare – atâta câtă (mă repet?) mai este.
Amintiri despre Cotroceni
Barbu Cioculescu are 80 de ani şi a locuit toată viaţa în acest cartier. Îmi enumeră personalităţile care au locuit în zonă: poetul Ion Barbu, poetul Adrian Maniu (pe strada Sf. Elefterie), Ion Minulescu şi Liviu Rebreanu (pe strada Dr. Gheorghe Marinescu). Uită să-l amintească pe tatăl său, criticul literar Şerban Cioculescu, a cărui placă comemorativă împodobeşte faţada casei. Aflu că Şerban Cioculescu şi-a contruit casa din banii pe care-i câştiga din cronicile sale literare. Să-l lăsăm să ne povestească.
Doctori
„Tata a cumpărat terenul de la urmaşii doctorului Davila atunci când a construit casa, prin 1935. Evident că, fiind în jurul Facultăţii de Medicină, s-au pus nume de doctori români şi străini. De exemplu, doctorul Radovici s-a sinucis la 49 de ani, aruncându-se în mare, într-o călătorie pe Mediterana. Se pare că a avut o nefericire sentimentală. Pe aici mai sunt străzile general medic Butoianu, doctor Lister, strada Carol Davila, care este o stradă lungă şi destul de importantă”.
Aşa aflu că doctorul Carol Davila a fost proprietarul celei mai mari părţi din terenul pe care este aşezat astăzi cartierul.
Flamboaiant
„Marele bulevard din faţa Facultăţii de Medicină, care s-a numit când Bulevardul Carol al II-lea, când Bulevardul Doctor Petru Groza, acum Bulevardul Eroilor Sanitari, avea pe o parte şi pe alta castani bătrâni care făceau un fel de boltă deasupra. Până când s-a introdus troleibuzul şi a trebuit, din pricina firelor, să fie tăiaţi. Te plimbai pe dedesubt ca printr-un labirint. Când veneai vara din centru, aici era cu două-trei grade mai răcoare şi mai plăcut. Şi erau celebrele apusuri de soare din Cotroceni. Mihail Sadoveanu venea să vadă aceste apusuri roşii foarte flamboaiante din cartier”.
Aş vrea să vă pot reda accentul cu care Barbu Cioculescu a rostit cuvântul „flamboaiante”!
Cotroceniul are şi case, şi blocuri de apartamente, deşi acestea din urmă nu trebuie sub nici o formă confundate cu blocurile din Dristor. Când am intrat prima dată într-un astfel de apartament interbelic am fost uimit, pentru că nu-mi imaginam că o familie de intelectuali de acum 80 de ani putea trăi într-un confort de 10 ori mai mare ca una de manageri de multinaţională din, să zicem, blocurile din Titan. Şi puteţi să vă convingeţi vizitând Casa Memorială „Ion Minulescu” de pe strada Dr. Gheorghe Marinescu. Apartamente cu livinguri spaţioase, în care pătrunzi după ce apeşi pe sonerii de ebonită made in USA acum 80 de ani şi care încă funcţionează! Băi cu faianţă din care, în aproape 100 de ani, n-a sărit nici un ciob. Parchet făcut să reziste două veacuri.
Bombardamentele
Să ne întoarcem la Barbu Cioculescu şi la amintirile sale. Îmi povesteşte cum l-a prins unul din bombardamentele americanilor în Grădina Botanică şi cum şi-a salvat viaţa „dintr-o vanitate”: era îmbrăcat cu o jachetă nouă şi, când a sunat alarma, n-a intrat în adăpostul antiaerian de teamă să nu se murdărească. Norocul lui şi al nostru, căci adăpostul a fost distrus în totalitate. „În Grădina Botanică nişte copaci foarte bătrâni. Erau plopi cu diametrul, poate, de 10 metri. Doi sau trei dintre ei au fost distruşi la bombardamentul din 4 aprilie 1944. Acolo i-am văzut cu rădăcinile în sus. Era ceva de necrezut cum o bombă a putut să scoată un uriaş din ăsta din pământ. Mai rămăseseră doi sau trei copaci foarte bătrâni şi care aveau cu siguranţă sute de ani. La ora asta cred că nu ma e nici unul. Bombardamentele şi sfârşitul lamentabil al războiului au făcut ca toată această dezvoltare a oraşului să se oprească. La început, oraşul era înconjurat de păduri şi din această cauză erai apărat de viscole iarna şi de praf vara. Pădurile dispărând încetul cu încetul, oraşul este prăfos. Este un oraş în care se face noroi deasupra asfaltului cum nu se întâmplă în Occident. E un oraş de câmpie, un oraş deschis, un oraş cu ierni grele şi cu veri foarte calde”.
Final
Şi încă o frază de-a lui Barbu Cioculescu despre cartierul Cotroceni de astăzi: „Până de curând era un cartier cu multă verdeaţă, socotit ideal pentru sănătate. Foarte multe grădini, foarte mulţi copaci. Acum au apărut foarte multe automobile”. Peste 50 de ani se vor spune aceleaşi cuvinte şi despre Băneasa?