3.7.08

Delictul de artă fotografică

Pe când mă întorceam din Siria, zăcând apatic pe malul unui pârâu turcesc, într'una dintre staţiile în care dom' Cornel şi gaşca alergau cu fileul după fluturi şi alte zburătoare nevertebrate, m'am trezit întrebându'mă cu ce e mai prejos dictatura clanului al Assad de "democraţia" turcă. Probabil că lista argumentelor pro şi contra ar fi fost lungă dacă drăcoveniile acelea de gâze nu mă scoteau din sărite mai mult decât şederea forţată într'un capăt nelocuit de lume, fără acţiune, fără fizionomii expresive, fără, in fact, personaje...
Aseară am revăzut un film turco-german uşor naiv tradus la noi "Copacul speranţei", Din câte am înţeles, Naţional TV îl dă în reluare la noapte, la ora 1. Pentru cei care nu l'au prins aseară sau pe HBO - merită văzut.
Două episoade care ar fi rămas distincte dacă regimul de largă respiraţie secular-naţionalistă de la Ankara nu l'ar fi arestat pe unul dintre cei mai mari fotografi în viaţă, dr. Erdal Kınacı, premiat, în anul 2006, de către National Geographic pentru o secvenţă din fotoreportajul la care lucrează, din pură plăcere, de o viaţă. Imaginile sale nu camuflează realităţile pe care, în meschinăria vieţii personale de zi cu zi, ne ferim să le vedem. Imaginile sale dor, de cele mai multe ori.
Turcia e, cu siguranţă, o ţară minunată, cu oameni de toată isprava. Euroaspiranta putere turcă nu suportă, însă, decât miliardele aduse de turiştii străini cazaţi, vară de vară, de'a lungul coastei mediteraneene. Că există muuuult mai multă Turcie dincolo de autostrăzile ce leagă Europa de Antalia, prin Istanbul şi Ankara sau Izmir, nu trebuie să se ştie!
Domnilor generali, cine e fără de prihană să arunce primul piatra!