Băiatul de la pompa de motorină... Un ten strălucitor şi ochi mari, un păr timid lung, în stilul primelor plete beatlesiene... Doar pantofii sunt de o vârstă cu pompa în sine. Mai vechi decât încălţările cu vârful răsucit spre un cer din care n-a mai plouat de o veşnicie, parcă, sunt doar petele imense de motorină de pe asfaltul staţiei. Unele pompe seamănă cu maşinile de spălat stricate acum 20 de ani şi abandonate în pivniţele bunicelor - cu uşiţa de scos rufe în faţă şi furtunul de scurgere agăţat în lateral; petele de rugină amplifică asemănarea; petele de motorină te readuc la realitate. Furtunul altora este înfipt în butoaie mari metalice, pentru a permite recuperarea şiroaielor de stropi ce se scurg prin îmbătrânitul dispersor (îl ştiţi, robinetul acela care intră în buza rezervorului şi graţie căruia plecaţi din staţia de alimentare mirosind a combustibil, căci băiatul care ar trebui să se ocupe de asta e prins în frecarea de zor a farurilor unei maşini de bani gata). Din când în când, pompa îţi indică volumul deversat în rezervor. Uneori poţi avea norocul să îţi afişeze şi suma pe care o ai de achitat. De cele mai multe ori, însă, pompagiul ştie când trebuie să se oprească şi cât te costă. Pentru un plin de 80 de litri de motorină scoţi din portofel echivalentul a 20 de euro. Parcă nu îţi vine să crezi. Şi prima întrebare pe care o pui nu poate fi decât „Băi, sunteţi siguri că ne-a pus motorină?”
E, totuşi, motorină. O motorină de calitate îndoielnică. Nu există decât un singur tip. Cifra octanică? Huh... Maşinii venite din Europa, gradul de rafinare îi dă bătăi de cap. Demaraj – nici vorbă. Dar de ce să te şi grăbeşti în lumea asta care măsoară altfel timpul?
Nu se pune problema unor norme (să le zicem) Asia, Asia 1, Asia 2. Motorul obişnuit cu din ce în ce mai mult Euro înţelege doar că lucrurile au luat o turnură neaşteptată. Se conformează şi merge înainte. Nu poate capota în faţa monştrilor pe multe roţi cu care migrează, acum, beduinii. Oficialităţile au oferit nomazilor anumite concesii, exceptându-i de la plata impozitelor pentru înlocuitorii cămilelor. Pe pistele din deşert dar şi pe şoselele (de regulă bune) ale Siriei, camioane de foarte mare tonaj fără numere de înmatriculare sau, în cel mai fericit caz, purtând plăcuţe cu inscripţii roşii trec în mare viteză pe lângă turmele de cămile oprite să rumege resturile de vegetaţie de la marginea unor ueduri secate. Nu au rămas prea multe dromadere în libertate. De altfel, în sălbatice mai trăiesc doar undeva prin Australia – dar, acolo, sunt specii alogene, aduse precum cartoful în Europa. În deşerturile lumii arabe, cămilele, cu una sau două cocoaşe, au fost domesticite. Deşi acest termen este şi el puţin cam deplasat. Animalele nu sunt ţinute în ţarcuri ci lăsate să bălăurească în voie, zile în şir, până când setea le aduce acasă.
Dar motorina de aici nu e neapărat pentru motoarele păgânilor. Vă mai aduceţi aminte de încălţările sport Plima sau Adibas? Dar de radiocasetofoanele Pawasonic? Câtă încredere aveaţi în astfel de produse? Costau cât rezistau – pentru un purtat. Aţi îndrăzni să încălecaţi un mijloc de transport pe două roţi purtând nume de rezonanţă cum ar fi Wonda, Hounday sau Yawasaki?
Bine aţi venit pe şosele Siriei, acolo circulaţia scrie din mers, din mersul mijloacelor de transport, noi şi proprii reguli. Codul rutier sirian este un organism viu, în perpetuă evoluţie, modificându-se de la o intersecţie la alta, de la un trotuar la celălalt. Piloţii acelor motociclegte de origine incertă spre chineză conduc de parcă şi-ar fi pus ultima dorinţă – anume, să se întâlnească, dacă se poate chiar acum, cu acel harem de fecioare care îi aşteaptă în Rai. Sensul giratoriu se traversează pe cea mai scurtă parte posibilă în prezenţa total indiferentă a agentului de circulaţie preocupat de modul în care lustragiul îi aranjează luciul cizmelor. Rostul lui, acolo, în trafic, nu are, cu siguranţă, nimic în comun cu mişcarea maşinilor, motocicletelor, motoretelor, căruţelor, cărucioarelor cu marfă sau a pietonilor.
