iReports. Toate ştirile - la ora 5!

CNN a pornit versiunea beta pentru noul său serviciu de "jurnalism cetăţenesc": iReports e deja online şi s'a umplut de "reporteri" cu care Mediapro ar sparge toate audienţele difuzând 24/7 ştirile de la ora 5. Domnul din povestirea aceasta, de exemplu, a fost vizitat de demoni, de duhuri, de spirite, de suflete hoinare - şi nici măcar nu e singurul! Mike a fost atât de impresionat de relatare încât şi-a împărtăşit propria sa aventură cu spiritele trecutului care, desigur, l'au vizitat!

Frumoasa Marion Cotillard, cea care i'a luat Mariei Popişteanu Oscarul, are, de acum încolo, o sursă în plus de inspiraţie. Vă daţi seama că pe iReports or să apară noi şi noi dovezi ale conspiraţiilor globale, ale marilor guverne din umbră... Iar Marion se va mai lipi de un talk-show în care se vor discuta câte'n lună şi în stele - ştiţi, în genul acela fermecător şi unic pe care numai francezii îl au, când pun la cale lumea şi îşi vorbesc cu Dumneavoastră - chiar şi după o partidă de sex.

Acum vreo trei săptămâni am ieşit la o bere cu o gaşcă de colegi din "democraţiile emergente". Undeva în centrul isteric, desigur. Pe o plasmă (care, spre deosebire de plasma din postul anterior, mergea) se derula pe ecran, fără sonor, jurnalul de ştiri al Realităţii. La un moment dat, o jună cehoaică priveşte mai atent şi începe să râdă. Am ridicat privirea. Am dedus că era vorba despre aniversarea Gazpromului, căci pe o scenă se produceau bătrânii Deep Purple (să mă bucur că noul Ţar e rocker?). În colţul imaginii scria Sursa: Youtube.com.
Aştept cu nerăbdare Sursa: iReports.com şi ştiri ca atare, cu cele mai comentate păţănii ale tuturor Cosgrove-ilor marelui licurici şi ai restului planetei.

Păi suntem în an electoral, cum tâmpim poporul? Cu tembelizorul!
Uploadnow!


PS: Am vorbit acum cu Hartwig Schierbaum (a.k.a. Marian Gold, de la Alphaville) şi m'a rugat să fiu de acord să ne cânte la aniversarea a 13 luni de Blogureşti, pentru că mai are nişte concerte antamate până atunci. În marea'mi generozitate nu am rezistat ;i, prin urmare, nu ne ducem miercurea viitoare la Alphaville.

Un oraş. Acelaşi. Cândva. Altcândva.

Comănescu a pus link spre cooperativa blogspotiană Artă şi Precizie care a dat de urma unui tezaur: Bucureştii văzuţi de Andrei Pandele printr'un aparat adevărat, cu film. Documentarul începe înainte de "sistematizarea" lui Ceauşescu (ştiaţi cum arăta Hala de la Unirea?) şi se termină (temporal, vorbind) la momentul de glorie al aproape fostului candidat la Preşedinţie Marian Munteanu.

Ukaz

Scumpul şi dulcele nostru puişor Blogureşti îşi va lega, în bucheţelul cu primăveri, prima primăvară, pe douăsprezece ale lui martie curent. Mamaie, Mamiţa, tanti Ziţa , împăratul şi proletarul, capa şi spada, muşcă şi fugi, mama, tata, bona şi eu, care va să zică noi îţi urăm să vii cu noi dar nu tot acolo unde s'a ţinut primul congres bloguresc pentru că nenea ăla e rău şi nu ne'a lăsat să'i pozăm căţeluşul care n'are nici o vină - aşa cum nici pisicile n'au!

Pentru a pune la punct detaliile vom recurge la toate armele din dotare: scutece uzate, stâlpi de telegraf, telefoane mobile, mailuri, Y!M şi alte mesăngeruri, care are, macarale, pale de vânt, cozi de topor sau de pisici, urlete, atenţie se închid uşile de metrou.

Post aniversare, care se va desfăşura după regula cum găseşte fiecare de cuviinţă, cei mai în măsură şi Forever Young se vor putea desfăşura la Arenele Romane cu Alphaville în cinstea anişorului bloguresc, după cum urmează:

Ghid de supravietuire - cum sa cobori viu din 178

Legenda soferului cu palaria cu boruri largi

Duminica asta am avut privilegiul de a merge de doua ori cu un 178 condus de un domn. Zic un domn nu numai pentru ca avea palarie cu boruri largi dar m-a si vazut tasnind dintre blocuri, lasandu-mi dezolata mainile pe langa trup si privindu-l cu dor, la doar 15 secunde dupa ce-si inchisese usile.
Sigur, nu e nici un eveniment, se intampla oricui sa fuga dupa autobuze, sa i se inchida usile in nas, adevarata stire ar fi fost ca domnul sofer sa fi deschis usile (da, e interzis, stiu) si sa ma fi luat si pe mine, nu?
Ei bine... De ce va zic ca era domn. Pentru ca a oprit. A deschis usile. M-a luat si pe mine. Si nici n-a clipit cand am zis merci! Stiu sigur ca m-a auzit ca am zis merci de trei ori. Si sa vedeti ce minune, la intoarcere am nimerit tot in acelasi 178. Dar tot domn se cheama ca a fost.
Si-acum, ghid de supravietuire.
M-a invatat barbatul. Pornind de la urmatoarea intamplare.
Ma intorceam de la munca intr-o zi, ceva mai tarziu decat de obicei. Contrar impresiilor mele despre calatoriile cu RATB la ore mici, de data asta era full. Si se tot urcau. La fiecare statie, din ce in ce mai multi, din ce in ce mai hotarati sa se urce si ei, indiferent pe cine striveau in procesul de agatare de bare.
M-am bagat cuminte pe culoar, langa sirul de scaune single. Erau pline de babe deci clar nici o sansa de lectura. Cel mai tare ma enerva un domn cu mustata in furculita, cu o burta rotunjoara, ce-si citea pagina de sport dintr-un tabloid, evitand in felul asta privirile ucigatoare ale celorlalte babe care poate ar fi vrut si ele sa stea jos. La Crangasi, isi face loc cu coatele o baba monumentala, inalta, in haina de blana, cu caciula de blana si parul mov, cunoasteti genul.
S-a proptit chiar langa mine, zburatacindu-mi pletele, fara sa-i pese, oftand din rarunchi. Pe masura ce inaintam spre frumosul cartier Militari, oftaturile se indesau. La un moment dat o vad aproape scurgandu-se pe langa scaun, intr-un spatiu in care n-as fi zis ca mai incape ceva.
- Doamna, va e rau? nu m-am putut abtine sa nu ma bag.
- Da, incepu ea instant sa se vaite, am artroza la ambele picioare si am mers de azi dimineata si nu mai potttttt...
- Pai rugati, doamna, sa va dea voie sa stati jos.
- Pai pe cine sa rog?
- Uitati, rugati-l pe domnul! Domnule, lasati-o pe doamna sa stea jos ca ii e rau.
- Da? Da si eu am probleme de sanatate, sa stiti! se otari domnul, impaturindu-si ziarul
- Eu vad ca stati si cititi ziarul si doamna mai are putin si cade pe dumneavoastra.
- Chiar daca nu se vede si eu sufar!
- Pai stati domnule, ca daca o luam asa poate si eu is obosita ca vin de la munca. Dar nu pe mine v-am rugat sa ma lasati sa stau jos, ci pe doamna, ca ii e rau.
S-a ridicat, aruncandu-mi priviri ucigatoare si comentand in continuare ca atunci cand e vorba de sanatate (dupa roseata din obraji, domnul clar n-avea probleme vasculare) te gandesti mai intai la tine si abia apoi la ceilalti.
Puteam sa tac. Dar nu... cu spiritul civic clocotindu-mi in vene am continuat discutia.
- Domnule, iertati-ma daca am presupus ca sunteti bine educat. Am vazut ca citeati ziarul, doamna mai avea putin si se prabusea, am presupus ca sunteti un domn si ca ii veti ceda locul.
- Pai i l-am cedat!
- Multumesc!
Am coborat la aceeasi statie cu domnul cu mustata in furculita. Ma gandeam cum ar fi sa descopar ca stam in acelasi bloc. Spre norocul meu a luat-o in directia opusa.
Am ajuns acasa. Spumegand. Nu atat de spirit civic de data asta ci de necaz. Ca n-am si eu o masina. Ca ne-am mutat la mama dracu. Ca n-am alternativa la 178, deci trebuie sa ma inghesui cu toate babele si mosii si necioplitii si cititorii de pagini de sport cu mustati in furculita. I-am povestit cu lux de amanunte legitimului. El, crescut la vreo trei statii de 178 mai incolo, pe o strada care acum mi se pare ca e mult mai in centru, m-a mangaiat pe cap si mi-a zis
- Scumpo, esti in Militari. Sa zici merci ca nu ti-a tras o flegma-n ochi sau o palma dupa ceafa. Unde te trezesti? Termina cu tampeniile astea. Daca vezi ca se injunghie vreunii in autobuz, sa nu te puna dracu sa te bagi! Te dai mai incolo sa nu te stropeasca sangele. Tine-ti gura daca vrei sa ajungi intreaga acasa.
Ash. N-o fi dracul atat de negru, mi-am zis. A vazut prea multe filme. Habar n-are ce vorbeste.
A doua zi m-am urcat iar in 178, hotarata de-acum sa nu mai salvez nici o baba, sa le las sa se intinda pe jos. Sa moara. Sa curga sange. Nu mica mi-a fost mirarea cand intr-un autobuz aproape gol, am simtit pe cineva tragand de fermuarul gentii mele.
M-am intors. Era alb. Era spalat. N-ai fi zis... L-am privit drept in ochi cu toata uimirea reflectandu-mi-se in pupilele marite. S-a facut ca ploua. Mi-a venit sa-i dau cu posetica in cap. M-am abtinut. Mi-am amintit ca-s in Militari si ca la 18.30 fix vine copilul de la gradi. M-am dus mai incolo si m-am asezat cuminte pe un scaun, cu geanta la piept si castile pe urechi. Ascultam NewsFm si era o zi minunata.

"Ăştia minţăşte"

În 1991, un post de radio străin cu programe în limba română a comandat un sondaj naţional de opinie, conducând, astfel, la prima măsurătoare aproximativ ştiinţifică a audienţei media, după boomul informaţional din anul precedent. Am descoperit, cu respectiva ocazie, oameni minunaţi; am intrat cu teamă în Sfântu Gheorghe dar nu m'a mâncat nimeni iar vânzătoarea de la magazinul de pâine s'a uitat zâmbind la mine când mă feream să articulez "o pâine, vă rog..."; secuii, netrebnicii ăia care vor să rupă Ardealul de la trupul ţărişoarei, ne'au primit în casă şi ne'au omenit, că "veniţi de departe, de la Bucureşti". "... şi'ţi fi flămânzi", ne'au zis şi românii presupuşi verzi din Turda Lordului Raţiu.
Era vremea Vetrei Româneşti, cea care l'a propulsat pe scena politică pe (între alţii) PUNRistul deveni PRMist Ghiţă Funar şi despre care se şopteşte că nu ar fi străină de sfârşitul lui IP Culianu. Era vremea de glorie a revistelor securităţii, Europa şi România Mare. Era vremea baricadelor pregătite pentru că vin ungurii şi...
Concluzia majorităţii mi'a rămas peste ani şi ani în memorie - şi dacă mi s'ar fi putut întâmpla, cumva, să uit, am fost ajutat constant să nu mi se întâmple. Spuneau oamenii aceia că "ăştia", presa, care va să zică, "minţăşte".

Ce'mi veni? Păi de la greva CFR mi se trage. Am văzut, de cum m'am trezit, ştiri live din Gara de Nord. Domniţa de la Realitatea stătea în sala de aşteptare şi întreba muritorii de rând dacă ştiau de grevă, dacă li se pare fundamentate cererile grevştilor... Întâmplarea face, însă, că vox populi era un unison prelung. Am aflat că au existat gospodării în ţara asta la care înştiinţarea expresă a greviştilor nu a ajuns, că ia să mai lase naibii grevă că au salarii şi aşa prea mari, că aţi văzut ce condiţii sunt în tren? Unanimitatea de la votul din parlament pentru uninominal am regăsit'o şi în vocile subiecţilor intervievaţi de domnişoara reporter de la Realitatea.
Dupe cari o altă duduie de la respectivul post de televiziune ne'a oferit o exclusivitate care, probabil, a distrus visele erotice ale multor călători: a intrat într'un birouaş, în spatele unei uşi cu ferestre vopsite într-un alb opac, pe care scria, roşu pe alb, INTRAREA INTERZISĂ,, s-a întors cu spatele la o doamnă în uniformă şi cu un bileţel în mână şi ne'a sugerat că vom fi părtaşi la o mare dezvăluire - anume, vom vedea cum se citesc anunţurile acelea "Atenţie la linea patru, trece un tren de marfă! Pasagerii care au însoţit bagajele sunt rugaţi să coboare din tren!".
Culmea, doamna a fost extrem de deschisă, nu i'a cerut reporteriţei să se ducă la biroul de presă sau la director, nu i'a cerut zece euro pe metru pătrat de filmare, cum a păţit'o Anthony Bourdain la Curtea lui Vodă Ţepeş cu bănci Sultan. Şi ne'a citit bileţelul în care se vorbea despre nişte scuze ale greviştilor şi reluarea traficului începând cu ora nouă...

Am ascultat, apoi, în maşină, RFI. Andreea Petroşel se afla şi ea în gară dar, spre deosebire de ura anticeferistă ancestrală pe care o descoperisem în imaginile Realităţii, am înţeles, de data aceasta, că lumea, deşi deloc fericită de întârziere, solidariza cu pretenţiile greviştilor.

Acuma, nu ştiu prea bine care "minţăşte" şi nici de ce.

Şi ar mai fi secretarul ăla de stat de la Transporturi, nu i'am reţinut numele, care era trimis de Ludovic Orban p'acolo, prin gară, şi care a decretat greva ca fiind "imorală şi ilegală". Dacă ar şi îngărşa, cu siguranţă ar îndeplini toate condiţiile pentru a fi chiar o plăcere!