Urca, azi-dimineaţă, scările de la BNR. S-a mai cocoşat puţin de când nu l-am mai văzut face-to-face, dar sunt convins că mintea şi mâna (mâna aia cu care scria rapoartele) îi sunt încă în putere. I-am făcut la repezeală vreo 5-6 poze. Mai sus e una dintre ele.
În anii când ilustrul mentor făcea primii paşi pe calea ilustrei cariere ştiinţifice, o fătucă dintr-un sat de câmpie fugea în munţi numai ca să scape de activiştii de partid ce-o ameninţau zilnic că o vor da afară din facultate dacă nu-şi va convinge tatăl să intre la colectivă.
Într-un sat sărac de pe valea unui râu murdar a găsit o gazdă cu 300 de lei pe lună (pat şi mâncare) şi un post de suplinitor necalificat cu 700 de lei. Din ăia 400 de lei rămaşi şi-a cumpărat cărţi pentru facultate şi i-a trimis şi câteva pachete unei surori, elevă la internat. Ba chiar a mai reuşit să pună deoparte câţiva bănuţi, aşa că după câteva luni a putut să-şi ia un ceas de mână şi câteva perechi de ciorapi. În timpul liber, împreună cu celelalte cadre didactice, mobiliza masele largi de copii de ţărani pentru edificarea unui stadion comunal. Totul cu 700 de lei pe luna, cam 8.500 pe an, cam cât lua şi distinsul academician pentru o muncă, e drept, mai rafinată.
Amândoi au construit socialismul, fiecare în felul său, dar numai unul poate acum să zâmbească sută la sută senin la amintirea acelor ani. Asta da boierie!
Să dau mai departe recomandarea lui Potze. De data asta CTP-ul merită.
