Subtitlu: Hramul Sfântului Birocrațiu cel Coruptu'
Tânărul de la firma de consultanță îmi dă, telefonic, sfaturi despre cum trebuie să ajung la un anumit document care să adeverească lumii că nimic. Înainte de orice, însă, țjne morțiș să-mi spună ceva: „Domnu' Iohan, știu că veniți din Germania, vă rog eu,” (parcă-l și văd coborând capul între umerii săltați a stinghereală, mi-e jenă să vă corup dar trebuie, și, apoi, mai departe, tot corpul, înghesuindu-se în geamlîcul ăla decupat în peretele de sticlă, sărumânușițeledomniță, am și eu o mare rugăminte la fișa postului dumneavoastră!) „fiți maleabil. Să fiți indulgent cu fetele, să nu fiți rigid, ele pot interpreta legea și nu vrem să o întoarcă împotriva noastră!”.
Era vorba despre o țedulă, o foaie de hârtie, care să spună că instituția X nu are rol fiscal pentru că (țac-țac-clack-clack-pac-pac-cling-cling+enter=ta-da!-ta-da!-ta-da!) este neplătitoare de taxe.
Ce e de interpretat la lege în acest demers?
Mă duc să văd cât de tare e de musai să fac pe prostu' la ghișeul fetelor. Dacă nu ajung la bere, căutați-mă la știrile de la ora 5!