Street art la Desant

Alexandra Albu, Laurenţiu Dima, Mihai Vârtejaru, Luigi Pădureanu la Teatrul Desant. Artă urbană (graffiti) într-o galerie de artă.

This is not Caracal!

Că tot vorbeam de borduri şi ziarişti: şi cei de la Realitatea s-au ferit de borduri ca să intre în spaţiile special amenajate pentru parcarea motorizatelor, spaţii din ce în ce mai rare în Bucureşti.

Pe această cale mulţumim din inimă Primăriei Generale, Primăriilor de sector, posesorilor de autoturisme din Bucureşti, instituţiilor şi firmelor care îşi ţin ocupate trotuarele şi banda de lângă rigolă pentru maşinile şefilor sau pilelor de tot felul, cocoşilor care au câştigat licitaţiile pentru parcările cu plată ale oraşului (pentru întreaga carieră, desigur dar, în special, pentru tarifele practicate care, deşi nu sunt foarte mari, se adună), administraţiei fostului C.C. al P.C.R. care a obturat Piaţa Revoluţiei (ca un preambul la ce vrea Adriean Videanu să facă pe acolo), taximetriştilor care îşi aşteaptă clienţii în mijlocul străzii cu avariile pornite (sau nu) şi cui se mai simte vizat. Fără ei nu am mai face de două ori 15-20 de minute de mişcare apostolească zilnic de acolo unde găsim loc de parcare gratis până în buricul târgului, unde avem treabă.

Şi, acum, ştirea: Adriana Ţăruş, de la Realitatea TV, a văzut locul de parcare - dar de ajuns la el i-a fost imposibil. Dovada e aici. Adriana, o poză mai mare, să circule pe mail, că surferii din Uruguay n-au mai râs de mult!

Cultura de Lujerului

Aseară, în Cora de la Lujerului, o voce din megafoane a spus aşa: „Un angajat de la raionul papetărie-cultură să se prezinte la casa 3”. Nu vă miraţi, vă rog frumos, e doar un simplu artificiu prin care simbioza dintre călimară şi hârtie primeşte un mic impuls organizaţional în drumul către produsul finit numit Marea Cultură. Păi, degeaba se zice că au curs râuri de cerneală despre opera lui Platon?

Apolodor, best demolition

Ce-a fost verde s-a uscat, ce-a fost vechi, s-a demolat.

Mi-era oarecum dragă, clădirea aceea uşor hidoasă. Mă leagă amintiri de ea. Primii paşi într-ale profesiei, primele contacte cu PC-urile, primele întâlniri cu Patriciu (pe atunci un liberal tânăr şi promiţător şi un viitor om de afaceri energic) şi cu regretatul Horia Rusu (singurul politican liberal 100% pe care l-am cunoscut), oamenii de la Pro FM împrăştiaţi, ulterior, prin toată lumea bună a presei audio & video, prima transmisie live în FMul românesc privat/comercial, nişte lifturi de poveste... mă rog, chestii fără relevanţă şi, oricum, long time ago. Cert e că fostul MICM prezenta un risc seismic major aşa că se impunea dărâmat. Ceva se va construi acolo şi, la cum îl cunosc eu pe Adriean Videanu, nu va fi parc, nu se ve planta gazon şi nu vor creşte băncuţe sub copaci. Nici asta nu e relevant.

Şi nici n-aş fi scris acest entry dacă nu mi-ar fi atras atenţia, la intrarea în fosta parcare a MICM, un panou la care mă uitasem ca să aflu ce va urma în destinul intersecţiei de lângă restaurantul Podul Mogoşoaia, Calea Victoriei colţ cu Lemnea. Nu m-a lămurit dar am aflat cine dărâmă: firma Apolodor, sub sloganul: Best demolition since ever!

Dar Apolodor, ăsta, parcă era constructor, nu demolator! Hm...

Sau dacă rolul din Demolition Man a fost jucat de un fost bodybuilder înseamnă că toţi cei care se ocupă de build-uit devin, mai devreme sau mai târziu, nişte demolatori? Traian Băsescu poate fi un exemplu?