21.3.07

Bucureşti cu parfum de cofetărie


Mă uit pe geam şi nu văd nimic. Mirosurile ameţitoare ce urca printre zidurile curţii interioare dinspre celebra cofetărie de la parter şi pătrund pe geamul întredeschis al bucătăriei în care numai fierbătorul de cafea prinde, uneori, viaţă nu se pun, nu? E un deliciu. Îmi amintesc de poveştile lui Constantin Bălăceanu-Stolnici, despre după amieze de duminică în care, copil fiind, se zbenguie în jurul meselor la care aristocraţii vremii despicau veştile săptămânii.
Arunc o privire spre fereastra de la etajul imediat inferior. O domnişoară numără bani. Mulţi bani. "Deci nu e doar streaşina", comentează H, disperat că nici unul dintre serviciile de taxiuri nu se încumetă să-i trimită o maşină. Dacă ar ieşi pe stradă şi ar opri una, cu siguranţă nu l-ar lua nimeni. Nu vrea să ajungă decât până prin Maria Rosetti. E teribil ce se întâmplă în oraşul acesta în zilele ploioase. Parcă ar da strechea în şoferi. Ca şi cum asta nu ar fi suficient, mai există şi agenţii de circulaţie. Mai mult strică decât dreg.

Azi dimineaţă, între Romexpo şi Arcul de Triumf, coloane de zeci de maşini pe fiecare bandă. Între ele, o salvare. Nu se bagă pe contrasens, deşi e relativ circulabil. Din spate, flash-uri disperate. Două maşini negre, una cu girofar albastru. Ne înghesuim în banda întâi să treacă ăla-care-o-fi-el - şi trece. Şi ajunge în spatele salvării, oprită, cuminte, în banda a doua. Din a doua maşină neagră se avântă, prin geamul din spate, un baston dintr-acelea reflectorizante, roşu & alb. Se agită isteric spre maşinile ce vin dinspre Arc. Ca marea lui Moise, calea se deschide în faţa ăluia-care-o-fi-el. Salvarea (mă uit atent şi mi-e ciudă că n-am pornita aparatul de fotografiat) rămâne cuminte în coadă. Oare ăla-care-o-fi-el îşi va fi dând seama de nesimţirea în care trăieşte în vreme ce un muritor de rând îşi poartă durerea în coadă la semafor?

Plouă. La apartamentul 12 stă o doamnă cu puţin mai înaltă decît o jumătate de uşă. I-am văzut deunăzi căpşorul cărunt, pe când descuia unei alte doamne de aceeaşi înălţime, cu pălăriuţă bej şi pardesiu crem. Au, fiecare, o veşnicie. Aş putea face un exerciţiu de imaginaţie şi să cobor, tiptil, pe o frânghie, prin fereastra istoriei spre amintirile trăite de vecina de la 12. Dar până acolo mă împiedic brusc de teancul de reviste economice ordonat aşezate pe un scrin îngust plasat în holul strâmt din dosul uşii de lemn masiv. "Admirabil", îmi spun. La cei spre o sută de ani ai dumneaei, doamna de la 12 citeşte Capital. Trag din ţigare şi le salut cu un glas ce - mi-e uşor ciudă - nu reflectă întreaga admiraţie. Uşa se închide. Continuu să mă întreb: ce poveşti minunate va fi trăit acest centru al Bucureştilor, de o parte şi de alta a Palatului Regal, de la Romană până la Universitate...

În aceeaşi zi în care m-au fascinat vecina de la 12 şi vizitatoarea dumneaei, cu vreo jumătate de oră mai devreme, căutând disperat pe Academiei un pachet de ţigări, m-am împiedicat de o altă doamnă, de vârsta vecinei de la 12. Şedea, rezemată de un graffiti, pe soclul faţadei unui magazin în renovare, vis-a-vis de Biserica Enei, absorbită în lectura unei pagini de ziar. Nu era Capital. Alături, la câţiva zeci de metri, franciza unei patiserii dona străzii parfum de foi-etaj cald.
PS: Acum, după ce am pus şi poza bătrânei de pe Academiei, am văzut mai bine şi ziarul din care citea. S-ar putea să fie defuncta EUROPA (cine are amintiri cât de cât consistente din 1989 îşi mai aduce aminte şi de fascistoida gazetă a Securităţii post-decembriste). S-ar putea să nu fie . Dar de titlul mare din partea de jos a paginii spune aşa: "Tot ce-i românesc nu piere!". Bătrâna pare convinsă...

Pinguin, leu, cangur

(Iarăşi despre Apolodor. Alt Apolodor)

Ştiu că şi pe asta aţi putea-o găsi şi în ziare şi ştiu că n-o să vă duceţi mâine, la 14:30, la Baby Expo (Polivalentă) dar nu mă lasă sufletul aşa că: Cartea cu Apolodor şi A doua carte cu Apolodor (în care, pe lângă pinguinul călător din Labrador, mai apar şi cangurul Ilie şi Amedeu, cel mai cumsecade leu) apar în a şasea, respectiv a patra ediţie. Ultimele două din fiecare au fost scoase de Humanitas. Mi-o citeau de zor când eram mic - şi o ceream cu insistenţă, iar şi iar şi iar... şi tare mă înduioşa Gellu Naum (nu ştiam, pe vremea aia, cine e şi ce-i cu el!)

Basarab, mare voievod!


Şi acum, suspinaţi, vă rog, timp de doi ani: de duminică, circulaţia în zona Gării de Nord va fi şi mai imposibilă (e greu de crezut, nu?!). Încep lucrările la Pasajul Basarab. Yuppyyyyy!!! Vreme de doi ani. Uraaaa!!!

Din câte ştiu eu, vreme de 17 ani, singura soluţie discutată pentru fluidizarea circulaţiei dinspre Drumul Taberei - Militari înspre zona de nord a Capitalei a fost doar cea a construirii pasajului de la Basarab. Nimeni nu a luat în considerare rezolvarea buldozeristă a lui Ceauşescu de translatare a Gării de Nord într-un loc mai puţin central. Camil Roguski, unul dintre foştii arhitecţi apropiaţi lui Ceaşcă, actualmente restaurator al casei lui Gigi Becali din Aleea Alexandru, e de părere că asta ar fi fost soluţia. Asta ar fi fost soluţia? Întreb şi eu...

Preoteasa, din nou în subsol




Condamnat la 20 de ani de plictiseală, Leonard Cohen se răzbună: cucereşte Manhattan după care pleacă să cucerească Berlinul. La Preoteasa, treaba se schimbă, puţin. A fost, mai întâi, asediul undergroundului berlinez, în săptămâna Transcities, acum vine rândul Londrei (via Mahattan). Cu Jane Motoro & Marko Poloroid de la Motormark (pe al căror profil de pe MySpace scrie - negru / alb - "manhattan" - şi cam atât, e drept), aduncând un indie-rock electronic, la fel ca şi ceilalţi britanici ai serii de 29 martie, Twisted Charm: Nathan Doom, Luke Georgiou Jane Garley şi Dominic Cole.

În deschidere, The Amsterdams. Nu i-am ascultat (sunt pe locul 11, în urcare, în clasamentul celor de la City FM, cu piesa Taking care of Anna) dar citesc despre ei cronici de public încrucişate spre favorabile (seamănă, spun unii, cu Franz Ferdinand, îşi permit un cover după Smashing Pumpkins...).

Şi, acum, surpriza mea: dau click pe site-ul Underlondon (aflat la ediţia a II-a, ora de începere, 21:00, biletele costă 25 RON) şi bag click pe site-ul amsterdamezilor... când colo, ce se aude? Chiar Taking care of Anna pe care o ascult în draci, dimineaţă de dimineaţă, în maşină, pe singurul lucru bun pe care l-a făcut în vremea de pe urmă Felix (motanu' marinarului) - Metropol FM (pe 89 FM, între Deutsche Welle şi Realitatea FM, fără publicitate şi cu un plazlist nu prea amplu dar pe sprânceană).
Prin urmare - pentru The Amsterdam garantez eu!