Ce nu ştiaţi despre întâlnirea Olanda - România

Credeţi că pe noi nu ne interesează? Credeţi că ne lasă rece? Că n-am intrat în febra naţională?

Fals. România întâlneşte Olanda şi despre asta se tot vorbeşte - de prin toamnă. Singurul detaliu omis în acest răstimp este că întâlnirea va avea loc la Fellbach şi va dura mai mult de 90 de minute. Mai precis, între 11 mai şi 11 august.

România şi Olanda sunt invitatele de onoare ale festivalului Vara Culturală Europeană din localitatea germană Fellbach (ediţia a III-a, după cele din 2001 - Franţa / Ungaria - şi 2004 - Elvaţia / Polonia).

Fanfara din Cozmeşti şi Amsterdam Percussions Group, alături de Dan Puric şi acrobaţii de la Bencha deschid festivalul. Urmează, la diverse date, ţambalagiul Marius Mihalache, scrierile lui Paul Celan în lectura lui Christian Brückner, pictură românească din secolul 20, teatru de păpuşi din Olanda, Eginald Schlattner + Mircea Cărtărescu + Ana Blandiana + Franz Hodjac în Noaptea lungă a poeziei româneşti, Cosmin Bumbuţ cu imagini cântate de Cinque Musici, Herta Müller şi Ernst Wichner lecturând din prea puţin cunoscutul Oskar Pastior, apoi Enescu şi Gyorgy Ligeti în interpretarea Filarmonicii din Reutlingen (dirijată de Gheorghe Costin), corul bisericii Stavropoleos şi organista sibiană Ursula Philippi, jazz cu superbul Nicolae ("Nicolas") Simion şi încă...

Ultimă oră: Nu şi-au anunţat participarea Ruud Gullit şi Nea Piţi, Marco van Basten, Johann & Jordi Cruyff, Gheorghe Hagi, Bogdan Lobonţ, George Ogăraru, Cristian Chivu, Ruud van Nistelrooy, Eric Braamhaar...

Inelul verde

Îmi place când plouă în Bucureşti. Bine, o să spuneţi că nu-i chiar aşa plăcut, că nu mai vezi gropile, că traficul devine şi mai infernal, că se face noroi, că se scot ochi cu spiţele umbrelelor, că se inundă străzi întregi, că refulează toaletele. E adevărat, dar se respiră mai bine, căţeii comunitari sunt mai puţin agresivi, vânzătorii de umbrele mănâncă o pâine cinstită, puturoşii dorm mai mult. Şi e mult mai puţin praf. Străinii şi provincialii se miră de cantitatea prafului de aici. Păi cum naiba să nu fie praf când prin buricul târgului trec zilnic betoniere şi camioane pline cu nisip? Când peste tot se dă, fără grijă, cu pickamerul şi cu bormaşina? Când lumea parchează pe terenuri virane şi, după ploaie, cară cu anvelopele autoturismelor pe asfalt tone de noroi?

Acum un an, înaintea unei furtuni, priveam, de la penultimul etaj al Casei Scânteii, simunul incredibil care acoperea întreg oraşul. M-am speriat de-a binelea. Tonele de particule pe care le inhalăm zilnic se ridicaseră ameninţător asupra locuitorilor.

Să ne amintim câteva promisiuni din primăvara lui 2005:

In mijlocul orasului, traim de parca suntem în camp

Bucurestiul este Capitala tarii. si a poluarii. Asezat în mijlocul campiei, tot praful Baraganului adus de vant ne intra în gura, în ochi si în case. Pe langa poluarea masinilor, plamanii nostri aspira tonele de praf care ajung zilnic în Bucuresti. Copiii nostri se joaca în praf, pe strada. Se joaca pe betoane. Se joaca în scara blocului. Sau pe pamantul batatorit din spatele blocului. Nu exista destule parcuri pentru ei. Sau daca exista cateva, ele sunt sarace si neprimitoare. Putem sa le asiguram conditii pentru a-si trai copilaria în mijlocul naturii. Am solutia!

Este un fragment din oferta electorală a primarului Videanu. Soluţia actualului primar general era „inelul verde”. A mai auzit cineva în ultimii doi ani ceva despre inelul ăsta? Mda, nici eu.