Un amic din America m-a intrebat ce parere am despre celebrul film mentionat in titlu. I-am zis ca e doar dureros de realist. A inteles ce a vrut el. Astazi prietena mea cea mai buna, D. mi-a povestit de ce a fost inutila moartea domnului Lazarescu.
Duminica noaptea a trebuit sa-si duca sora la cel mai apropiat spital de urgenta. Din cauza unei caderi de tensiune, P. isi pierduse momentan vederea. Asa ca D. a urcat-o in masina si a dus-o la Municipal.
Acolo a stat 40 de minute pe un hol asteptand ca doamna doctor care era de garda sa bage pacienta in seama. Intre timp, a avut vreme sa observe ce se mai intampla in jur. P. era semilesinata si statea cuminte pe un scaun. Pe o targa, o batrana chinuita de o colica renala gemea incetisor. Pe alta targa, o alta batrana fusese abandonata de ambulantierii care o adusesera la spital. Asistenta era plecata undeva cu fisa batranei, brancardierul sporovaia linistit sprijinit de automatul de cafea, batrana privea fix tavanul.
Dupa 40 de minute, prietena mea a intrat in sala de examinare, unde doamna doctor si vreo doua asistente completau niste fise.
- Doamna doctor...
- Iesiti afara.
D. a privit-o interzisa.
- Doamna doctor, va rog, sora mea se simte foarte rau si asteptam de 40 de minute, nu ne-a bagat nimeni in seama... Nu mai vede, trebuie sa faceti ceva.
- Va rog sa iesiti afara ca am treaba.
D. a iesit afara. Si-a luat sora de brat si a adus-o in sala de examinare:
- Doamna, va rog uitati-va la ea, ca moare aici pe hol. Uitati-va dumneavoastra la ea si pe urma spuneti-mi ce sa fac.
- Dumneata crezi ca pe mine ma intereseaza? a zis doamna doctor.
- Poftim?
- Dumneata crezi ca pe mine ma intereseaza ce simti? Iesiti afara.
Au iesit afara. S-au intors acasa. Au chemat o salvare particulara. I-a costat interventia 2,5 milioane dar P. traieste si in ziua de azi. Despre doamna doctor, numai de bine.
6.5.08
Cohorte de organe inutile
Ţine cu grijă agenda maroniu-închis, cu coperţi groase (probabil cu codurile telefonice ale tuturor judeţelor şi cu sărbătorile legale din toate ţările Europei), de al cărei cotor a agăţat un pix. O fi scris vreodată ceva în ea? O fi având ce scrie? O fi ştiind să...?
O ţine cu degeţelele acelea umflăţele, ieşite de din dosul mânecilor vechii lui jachete gri de pânză, cu fermoar, guler şi manşetă la buzunar, la modă prin anii 80. Cei din jur îi urmăresc buzele cu mare atenţie. E zarvă mare, la colţul Gării de Nord. Alăturea, un Cielo bleu marin. Două locuri de parcare mai încolo, o Lada 4x4 de aceeaşi culoare. Pe capotă, ca şi pe spatele uniformelor – bleu marin şi ele – se vede înscrisul de culoare nedefinită, oarecum portocaliu, oarecum crem, poate ocru: POLIŢIA COMUNITARĂ, SECTORUL 1. La cingătorile ce dau roată burdihanelor sau, după caz, ţin bine de pantaloni, să nu se prăvălească, pistoalele zac în teacă. Contină să privească atenţi la buzele celui care, cu siguranţă, a primit azi un telefon important... Altfel şi-ar fi plimbat agenda cu pix andocat la cotor între biroul doamnei Mimi de la aprovizionare şi cel al doamnei Stela de la Sesizări. E pe sfârşite, consfătuirea. Când apuc să trec pe lângă ei, îl mai aud pe omul cu jachetă îmbărbătându-şi jucătorii: „Haide, aveţi grijă. Trebuie să ieşim în evidenţă!”
Dumezeu ăsta e un hypermarket?
Dacă tot a venit la Bucureşti, am dus'o să şopeze. Nu mult, aşa, de sămânţă. Evident, în hypermarket. Că acolo poate să'şi schimbe şi prăpăditul ăla de telefon mobil care nu o mai ascultă deloc, fac 66 la anu', fiule, îmi trebuie lucruri mai simple. Domnilor, vreau un aparat basic, fără cameră, cu meniu în limba română şi funcţii accesibile, cred că modelul cel mai elementar al firmei... ar fi potrivit. Zis şi făcut.
Acuma, fiule, musai să mă înveţi să îl folosesc. Da, mamă, bem o cafea după şi îţi arăt, tipul ăsta de telefoane este făcut pentru to(n)ţi, dacă şi eu l'am învăţat o să poţi şi tu. Dar hai, mai întâi, să îţi cumperi ce vrei să îţi cumperi. Fără cărucior. Cu coşuleţ. Direct la deodorante de cameră m'a dus. Vrea d'ăla antitabac (cu cineva trebuia să semene şi fi's'u!). Are aparatul, vrea numai nişte rezerve. Da' rezervele nu's, mama lui de consumeurism. Sunt pachete de două cutii - una cu un aparat şi una cu rezervorul de odorizant; la reducere, 50%. Two boxes good, half price good! Dar jumate de preţ din ce, frate? Că nu e nici un preţ afişat, pe niciunde... Uite, mamă, ia'ţi o cutie cu odorizant gel solid - e tot antitabac şi ar trebui să ţină ceva vreme! Termen de valabilitate - vezi pe ambalaj. Vezi că trebuie să fie pe undeva. Poate în coşul de gunoi al hypermarketului, în ambalajul în care au adus o sută de astfel de odorizante? Lasă, mamă, hai să'l luăm pe ăsta şi pune'l şi pe ăla la ofertă în coşuleţ, să ne spună la casă cât costă şi dacă 50% reducere înseamnă preţ corect, e ok.
O gentuţă de umăr, spui? Păi... lasă, mamă, că se tot dau pe la diverse conferinţe de presă, oi găsi una să îţi fie ţie bună. Dar o găseşte. Şi îi place. E la raionul (mă rog, departamentul) cosmetice, într'o ofertă - including cinci produse din gama unui brand, ceva cu nişte porumbei. Se uită, face repede o socoteală, cică e mese, fiule, păi numai produsele în sine fac, la un loc, aproape cât costă totul. Bun, dacă îţi place, ia'o. Şi mergem la casă. Vă rugăm să ne spuneţi cât costă şi să îi spuneţi şi şefului de raion că au uitat să puie preţul. Şi că s'ar putea să vie protecţia consumatorlui peste ei că vând produse toxice fără termen de valabilitate afişat. Scanează, ştiţi, noi suntem doar de la casă!, preţul deodorantului 50% reducere e cât se poate de corect, rămâne ăsta, luaţi'l pe cel solid şi ziceţi mersi că nu îl iau special să mă duc la OPC, mă priveşte cam cum se uită un bodyguard de cimitir la un tip cu aparatul de fotografiat la gât, ajunge şi la geanta de umăr, oferta include, aşa cum scrie, şi produsele din interior, nu?, da, dar ştiţi - invariabil ştiţi, începe să'l concureze pe deci - ştiţi, avem o problemă cu acest produs, nu îi prea găsim codul de bare CEEEEEEEEEEEEEEEE? Adică ce? Vin la casă cu trei produse şi toate's cu probleme? Suntem cumva la camera ascunsă? Staţi să chem un coleg... Te duci, te rog, să cauţi un cod de bare la geanta asta se duce, ştiu că am avut probleme şi de Paşte, a fost la ofertă - mai este, nu?, zic, aşa scria acolo! - da, dar şnici atunci nu găseam codul de bare... Lasă, mamă, nu las, mamă, acuma nu ai vrut să'ţi caut eu o geantă cu un fond de pensii sau cu un producător de softuri pe ea, o luăm pe asta. Până la urmă codul de bare există şi preţul e, iarăşi, corect... Felicitări, tomcai aţi câştigat un număr scurt din prtea magazinului nostr, mai poftiţi pe la noi, data viitoare vă aplicăm meniul complet.
Du'te, mamă, la cafeneaua aceea, comandă două americane şi vin şi eu, mă duc să fac pipi.
Mă simţeam cam ca Moise fugit dintre nişte piramide ale consumeurismului, fericit că apele se despart, în cazul meu de vezică, ridic privirea cam ca în acel gest de mulţumiri adresate Divinităţii şi dau peste LUMINĂ:
Pentru persoanele de sex feminin care nu au fost, până acum, la bărbaţi, imaginea de ansamblu este următoarea:
Mi'am spus umil rugăciunea, am mulţumit pentru un nou pisoar scos în cale la momentul oportun, am verificat atent fermoarul, m'am spălat cuminte pe mâini.
În fine, ce s'o mai lungesc? Întrebaţi'l pe El, ştie mai bine decât mine cum mi'am petrecut următoarele două ore învăţând'o pe mama să folosească noul telefon mobil iar ea, fac 66 de ani, sper că realizezi asta, fiule, îşi nota cu o rigurozitate care ar face să pleznească de bucurie toate generaţiile de foşti elevi, na, cum ne dictai tu nouă comentarii literare sau analize gramaticale ale fraze, na!, ia şi scrie tu acum după dictare!, nota, mama, cuminte, pe foiţa cu dărnicie oferită de ospătari, folosind desene cam ca într-un amestec de logică persană şi chineză, drăcovenia - Doamne iartă'mă - de aparătuţ pe care să o pot suna in când în când s'o mint că toate's bune cu mine! Ajunsesem, la un moment dat, un fel de omul cu laptopul de la Antena 3, explicându'i (ca la fiecare operaţiune, de altfel) că, şi, desigur, apăsăm - ce tastă apăsăm? exact, domnule Gâdea, pe aceea din stânga sus, cu o bară verticală, echivalentă funcţiei de acceptare, adică OK! şi ea, cuminte, desena o bară l dedesubtul căreia scria ST. Adică stânga. Şi scrie. Şi notează. Tot, Mic. Micuţ, din ce în ce mai mititel. Să intre tot, să nu rămâie ceva neînsemnat. Adică ceva însemnat nenotat!
Înainte de a pleca spre gară, unde urma să mai stăm de poveşti ceva vreme şi unde nu aş fi avut nici un chef să cobor în toaleta publică, am tras o fugă să give piss a second chance. Am ajuns la aceaşi pisoar. Şi guess what?! Afişul era schimbat! Am vrut să le scriu că, orice ar face, Dumnezeu tot nu se lasă şi îi vede. Nu aveam, însă, pix la mine, lăsasem rucsacul la masa la care, fericită că şi'a luat telefon mobil şi gentuţă, mă aştepta mama. Aşa că, în vreme ce sfinţeam liniştit locul, am întors privirea roată spre cerul mic al încăperii, întrebându'mă cam care ar fi OCHIUL prin care se uită la mine 'mnezeul mamii tale de top management de hypermarket când fac poze sau, după caz, chiar mă piş, voyaeuriştii dracului?
PS: În timp ce scriam mesajul ăsta, mă sună mama. De pe telefonul ei cel nou. Cum fac spaţiul între litere, la SMS? Şi cum şterg literele greşite?
Update: Cinci minute mai târziu primesc mesaj pe mobil. Am reuşit. Mama!
O gentuţă de umăr, spui? Păi... lasă, mamă, că se tot dau pe la diverse conferinţe de presă, oi găsi una să îţi fie ţie bună. Dar o găseşte. Şi îi place. E la raionul (mă rog, departamentul) cosmetice, într'o ofertă - including cinci produse din gama unui brand, ceva cu nişte porumbei. Se uită, face repede o socoteală, cică e mese, fiule, păi numai produsele în sine fac, la un loc, aproape cât costă totul. Bun, dacă îţi place, ia'o. Şi mergem la casă. Vă rugăm să ne spuneţi cât costă şi să îi spuneţi şi şefului de raion că au uitat să puie preţul. Şi că s'ar putea să vie protecţia consumatorlui peste ei că vând produse toxice fără termen de valabilitate afişat. Scanează, ştiţi, noi suntem doar de la casă!, preţul deodorantului 50% reducere e cât se poate de corect, rămâne ăsta, luaţi'l pe cel solid şi ziceţi mersi că nu îl iau special să mă duc la OPC, mă priveşte cam cum se uită un bodyguard de cimitir la un tip cu aparatul de fotografiat la gât, ajunge şi la geanta de umăr, oferta include, aşa cum scrie, şi produsele din interior, nu?, da, dar ştiţi - invariabil ştiţi, începe să'l concureze pe deci - ştiţi, avem o problemă cu acest produs, nu îi prea găsim codul de bare CEEEEEEEEEEEEEEEE? Adică ce? Vin la casă cu trei produse şi toate's cu probleme? Suntem cumva la camera ascunsă? Staţi să chem un coleg... Te duci, te rog, să cauţi un cod de bare la geanta asta se duce, ştiu că am avut probleme şi de Paşte, a fost la ofertă - mai este, nu?, zic, aşa scria acolo! - da, dar şnici atunci nu găseam codul de bare... Lasă, mamă, nu las, mamă, acuma nu ai vrut să'ţi caut eu o geantă cu un fond de pensii sau cu un producător de softuri pe ea, o luăm pe asta. Până la urmă codul de bare există şi preţul e, iarăşi, corect... Felicitări, tomcai aţi câştigat un număr scurt din prtea magazinului nostr, mai poftiţi pe la noi, data viitoare vă aplicăm meniul complet.
Du'te, mamă, la cafeneaua aceea, comandă două americane şi vin şi eu, mă duc să fac pipi.
Mă simţeam cam ca Moise fugit dintre nişte piramide ale consumeurismului, fericit că apele se despart, în cazul meu de vezică, ridic privirea cam ca în acel gest de mulţumiri adresate Divinităţii şi dau peste LUMINĂ:
Pentru persoanele de sex feminin care nu au fost, până acum, la bărbaţi, imaginea de ansamblu este următoarea:
Mi'am spus umil rugăciunea, am mulţumit pentru un nou pisoar scos în cale la momentul oportun, am verificat atent fermoarul, m'am spălat cuminte pe mâini.
În fine, ce s'o mai lungesc? Întrebaţi'l pe El, ştie mai bine decât mine cum mi'am petrecut următoarele două ore învăţând'o pe mama să folosească noul telefon mobil iar ea, fac 66 de ani, sper că realizezi asta, fiule, îşi nota cu o rigurozitate care ar face să pleznească de bucurie toate generaţiile de foşti elevi, na, cum ne dictai tu nouă comentarii literare sau analize gramaticale ale fraze, na!, ia şi scrie tu acum după dictare!, nota, mama, cuminte, pe foiţa cu dărnicie oferită de ospătari, folosind desene cam ca într-un amestec de logică persană şi chineză, drăcovenia - Doamne iartă'mă - de aparătuţ pe care să o pot suna in când în când s'o mint că toate's bune cu mine! Ajunsesem, la un moment dat, un fel de omul cu laptopul de la Antena 3, explicându'i (ca la fiecare operaţiune, de altfel) că, şi, desigur, apăsăm - ce tastă apăsăm? exact, domnule Gâdea, pe aceea din stânga sus, cu o bară verticală, echivalentă funcţiei de acceptare, adică OK! şi ea, cuminte, desena o bară l dedesubtul căreia scria ST. Adică stânga. Şi scrie. Şi notează. Tot, Mic. Micuţ, din ce în ce mai mititel. Să intre tot, să nu rămâie ceva neînsemnat. Adică ceva însemnat nenotat!
Înainte de a pleca spre gară, unde urma să mai stăm de poveşti ceva vreme şi unde nu aş fi avut nici un chef să cobor în toaleta publică, am tras o fugă să give piss a second chance. Am ajuns la aceaşi pisoar. Şi guess what?! Afişul era schimbat! Am vrut să le scriu că, orice ar face, Dumnezeu tot nu se lasă şi îi vede. Nu aveam, însă, pix la mine, lăsasem rucsacul la masa la care, fericită că şi'a luat telefon mobil şi gentuţă, mă aştepta mama. Aşa că, în vreme ce sfinţeam liniştit locul, am întors privirea roată spre cerul mic al încăperii, întrebându'mă cam care ar fi OCHIUL prin care se uită la mine 'mnezeul mamii tale de top management de hypermarket când fac poze sau, după caz, chiar mă piş, voyaeuriştii dracului?
PS: În timp ce scriam mesajul ăsta, mă sună mama. De pe telefonul ei cel nou. Cum fac spaţiul între litere, la SMS? Şi cum şterg literele greşite?
Update: Cinci minute mai târziu primesc mesaj pe mobil. Am reuşit. Mama!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)