13.6.07

Camorra FM

Vocea mafiei. 95,1 Mhz. Langa Napoli, desigur. Dedicatii muzicale cu mesaj subinteles pentru soferul bossului. Sau avertismente intre clanuri.
Courrier International preia povestea din La Repubblica.

Plangeam cand ii vedeam impreuna - a fost cu dedicatie speciala de la Dorin Cocos pentru Traian Basescu. Nu plecati, radio Fulgerul Auriu revine in cateva minute. Dar, pana atunci, ascultati Drumurile noastre toate. Ne-au sunat si au cerut-o Dorinel Umbrarescu, Sorin Vulpescu si Dan Besciu, special pentru Adriean Videanu. Si, pana la stirile de la fix, mai ascultam Parole, parole - cu dedicatie pentru Marean Vanghelie - si Tupeu de borfas, pentru Viorel Hrebenciuc.

Fete si lacrimi. Acum 25 de ani si in zilele noastre

foto AP via N24

Ce au in comun cele doua fotografii?
In stanga colajului, o fetita plangand. In dreapta, tot lacrimi.
"Fetita" din dreapta este Paris Hilton. Cea din stanga, alergand goala, este Phan Thi Kim Phuc. Avea, pe atunci, noua ani si a fost una dintre persoanele atinse de atacul american cu napalm asupra satului vietnamez Trang Bang (8 iunie 1972).
Cea de-a doua asemanare dintre cele doua secvente surprinse la un interval de fix 25 de ani: ambele fotografii sunt opera lui Hyunh Cong Ut, alias Nick Ut. Fotoreporterul AP avea 21 de ani si a fost acolo, in 1972. Pentru acea imagine a castigat Premiul Pulitzer (Alan Downes, atunci cameraman ITN, a filmat scena). Paris Hilton nu merita atata atentie. Intamplarea, insa, a meritat acest entry.

Cafeaua de dimineata. Leonard Caffee

Poarta mare, candva ruginita dar astazi destul de proaspat si luminos revopsita, se deschide cu oarecare dificultate. Batrana, maruntita de vreme, scoate capul, infasurat intr-o improvizatie de turban. Incetinel, paseste spre trotuar.
Masor din priviri parcarea pe care am facut-o. M-am straduit sa nu incurc o eventuala iesire a unei eventuale masini care ar putea dori sa paraseasca (eventual) curtea ce se intelege a sta in spatele portii. Aproape mi-a reusit.
- Va blochez cumva iesirea?
- Nu, imi spune, privind mai degraba pierduta spre micul parculet din spatele Operei.
Calea Plevnei e scaldata intr-o lumina calduta de dimineata devreme. Batrana, se vede treaba, a iesit impinsa de curiozitate dar nu numai. A avut, cu siguranta, acea pornire instinctiva de a se etala ca important locatar al imobilului in care se afla cafeneaua in care vreau sa intru (motivul pentru care am si parcat acolo). Sa fim sinceri, ne vine, cateodata, tuturor, nu?
- Sunt inauntru, daca e nevoie, ii mai spun. Halatul de matase alba, cu imprimeuri de flori, da din cap. A inteles, ce cred eu, oare?
Cafeneaua Leonard. O cladire veche, dintre cele scapate din calea buldozerelor ce s-au plimbat, ca tancurile sovietice, intr-o vecinatate cat se poate de proxima. Alaturi, dincolo de intersectie, se inalta scheletul Casei Radio iar in spatele mastodontului parasit, prietenii de la Apolodor ("Best demolition in town", sa crape constructorul de poduri de ciuda, sa se suceasca in mormant, nu alta) dinamiteaza, zi de zi, un buncar ce refuza sa se lase demolat. Intr-un final, cred, vor schimba proiectul si vor exploata hardughia subterana.
Leonardo face si vinde cafele de toate felurile (ma rog, de vreo 25 de feluri). Poti sa iti iei la pachet cafea verde (au si Isla Margarita, adusa din Venezuela), simpla sau amestecata, dupa cum iti pofteste inima, sau poti sa te asezi la una din vechile masinile de cusut Singer sau Pfaff ce tin loc de masute. Aparatura care cosea, pe vremuri, a fost inlocuita cu sertarase, acoperite cu un geam - ca sa vezi boabele, unele verzi, altele prajite, de cafea.
Pe pereti, fotografii de epoca, reclame vechi la cafea, mici regaluri cu rasnite manuale de toate felurile, natiile si dimensiunile. Ferestrele au draperii ca intr-o bucatarie a unei bunici din povestile copilariilor mai austro-ungare. Pe o laterala, un kredenz jugendstill semanand cu dulapurile din farmacii. Probabil ca diversele placute de pe numeroasele sertarase imi lasa aceasta impresie. Pe etajera dulapiorului, alte cateva fotografii de epoca. De fapt, toate obiectele de decor provin din aceeasi perioada si apartin aceluiasi stil - art nouveau. Chiar si vechile masini de cusut, tot de prin prima parte a secolului XX sunt. Poate ca nu inteleg eu prea bine dar, personal, nu mi s-a parut deloc a fi o adunatura kitsch. Iar muzica... muzica este "de companie". Muzica pe care poti bea o cafea, citi o carte, lucra (daca esti la birou), purta o conversatie.
- Album de familie? o intreb, despre fotografiile expuse, pe doamna care imi aduce un espresso dublu (4 RON).
N-am nimerit-o. M-am asezat la fereastra, pe pervaz asteapta cateva reviste. E ora opt si prea putine minute, mai am de stat o vreme asa ca iau cateva la rasfoit. Nu ma opresc la niciuna asa ca imi scot din geanta Malcolm Bradbury-ul gasit deunazi la anticariatul din Pasajul Universitatii si citesc prologul. Lateralele masinii de cusut se inclina ca un pupitru, la 20 de grade fata de orizontala, asa ca pot linistit sa nu tin cartea in maini. Parca sunt la scoala...
Cafeaua e buna, soarele e bland, pe strada trec acuma femei cu mers frumos. Intra o pereche, ea si el, tineri. Trec pe langa barul deasupra caruia troneaza o shisha (lulea - sau narghilea, cum ii spunem, mai pe turceste). Par de-ai casei. Schimba o vorba cu doamna de la bar (aflata, acum, la o alta masina de cusut, in "compania" contabilitatii cafenelei). Isi zambesc (desi e evident ca fetei din pereche nu i se poate compara zambetul amical adresat doamnei de la bar cu sclipirea din momentele in care priveste la baiat). Aluneca spre o incapere din dosul barului, ceea ce ma determina sa ma ridic si sa arunc o privire. Doua camere si un hol intre ele, aici, la parter. E zona de fumatori. Nefumatorii - la subsol. Un subsol la fel de cochet.
Aseara, pe la 10 si jumatate, la Leonard Caffee era inca lumina. Alaturi, ferestrele aferente protii recent vopsite zaceau in bezna. Nu m-am uitat foarte atent. Poate erau transparentele coborate. Sau, poate, batrana dormea deja.
PS: garantie suplimentara a calitatii - Leonard Caffee este franciza Ferrero Rocher.

Cat inca a mai ramas un strop de speranta...

Exista aproape o infinitate de motive pentru care merita sa aruncati un ochi aici!

Greenspam (13)

La inceput a fost revolta. Si am vazut ca revolta este buna. Si ne'am spus: sa fie revolta. Si i-am zis Greenspam.
Si a fost seara.
Si a fost noapte.
Si noaptea e un sfetnic bun.
Voi ati venit cu o idee. Felicitari. Greenspamuiti in continuare.
Si a fost dimineata.

Mai punem un fir de nisip la aceasta plaja a destrabalarii neuronale si spunem asa:

13 iunie a fost ziua in care, costumati in mineri, niste gunoaie ale istoriei au plantat cozi de inima lui Stalin in crestetul studentimii dupa care Iliescu le-a dat panselute pe care tot ei le-au plantat in fata Teatrului National.
Haideti sa redam demnitatea pierduta unei zile pe care nu avem voie sa o stergem din istoria Romaniei.
Haideti sa transformam 13 iunie in ziua in care romanii au renuntat sa mai taie copacii.
Haideti sa le facem 13-le un cosmar!

Alte argumente:
- inelul verde (?)
- turnuri de birouri pana la Dumnezeu...

Daca va pasa, daca vreti sa stie si ei, postati un entry de sine statator pe propriul vostru blog in care sa le spuneti ce credeti si ce vreti. Iar apoi trimiteti-le, pe mail, cate un link. Unde? Aici:

Primarii

Administratia Domeniului Public
cristianlemnaru@yahoo.com

Agentia Nationala pentru Protectia Mediului
contact@anpm.ro & office@arpmb.ro - Simona Mihaela Saceanu
office@apmb.ro - Carmen Stuparu (Bucuresti)
office@apm-ilfov.ro - Genica Badanoiu (Ilfov)

Ministerul Mediului
relatii.cupublicul@mmediu.ro (i.a. dlui ministru Atilla Korody)

PS: Daca aveti si alte adrese la indemana, nu ezitati sa le puneti la uz comun.
Copacii va multumesc.