Îl ştiţi pe Ştefan Mladin?
Chelia aia ţuguiată de la Băneasa. Aeroportul Băneasa, nu grădina zoologică...
Well, directorul general reprezintă o imagine perfectă pentru întreaga instituţie aflată în spatele său.
Joi, 19 februarie, după amiaza. Zbor de Koln/Bonn. Germanwings.
Lumea se încolonează, aşa cum îi stă bine unui român care s-a tmai lovit la viaţa lui de Germania şi unui german care pleacă din România - civilizat, fără agitaţie, fără îmbrânceli.
Se suie lumea în autobuzele care duc pasagerii la avion şi aşteaptă. Aşteaptă cât aşteaptă după care, odată ajunşi la scara avionului, rămân blocaţi în autobuzul ale cărei uşi nu se deschid. Nu e o defecţiune tehnică, e, pur şi simplu, ordin de la comânduire.
La un moment dat apare un microbuz din care coboară şapte sau opt fiţe şi vreo doi fiţi. Urcă în avion, sunt lăsaţi să se aşeze după care i se permite şi pulimii, care a plătit din propriul buzunar biletul de avion, să se îmbarce.
Două ore şi un sfert mai târziu, pe pista aeroportului Konrad Adenauer din Koln/Bonn, una dintre stewardesele Germanwings, momită, probabil, de întregul echipaj de bord, se apropie timid de cea mai tânără dintre fiţe şi, ca şi cum s'ar păzi să nu cumva să deranjeze, o întreabă cine este grupul pentru care a venit un microbuz special până la scara avionului.
- We're from the airoport administration.
Ah, deci asta era! De ce nu spuneţi aşa?
Unul dintre fiţi, aflat în preajma fiţei, are, pe româneşte, ultimul cuvânt, al înţeleptului:
- De ce nu le'ai spus că suntem de la Senatul României?
Chelia aia ţuguiată de la Băneasa. Aeroportul Băneasa, nu grădina zoologică...
Well, directorul general reprezintă o imagine perfectă pentru întreaga instituţie aflată în spatele său.
Joi, 19 februarie, după amiaza. Zbor de Koln/Bonn. Germanwings.
Lumea se încolonează, aşa cum îi stă bine unui român care s-a tmai lovit la viaţa lui de Germania şi unui german care pleacă din România - civilizat, fără agitaţie, fără îmbrânceli.
Se suie lumea în autobuzele care duc pasagerii la avion şi aşteaptă. Aşteaptă cât aşteaptă după care, odată ajunşi la scara avionului, rămân blocaţi în autobuzul ale cărei uşi nu se deschid. Nu e o defecţiune tehnică, e, pur şi simplu, ordin de la comânduire.
La un moment dat apare un microbuz din care coboară şapte sau opt fiţe şi vreo doi fiţi. Urcă în avion, sunt lăsaţi să se aşeze după care i se permite şi pulimii, care a plătit din propriul buzunar biletul de avion, să se îmbarce.
Două ore şi un sfert mai târziu, pe pista aeroportului Konrad Adenauer din Koln/Bonn, una dintre stewardesele Germanwings, momită, probabil, de întregul echipaj de bord, se apropie timid de cea mai tânără dintre fiţe şi, ca şi cum s'ar păzi să nu cumva să deranjeze, o întreabă cine este grupul pentru care a venit un microbuz special până la scara avionului.
- We're from the airoport administration.
Ah, deci asta era! De ce nu spuneţi aşa?
Unul dintre fiţi, aflat în preajma fiţei, are, pe româneşte, ultimul cuvânt, al înţeleptului:
- De ce nu le'ai spus că suntem de la Senatul României?
