De ce mi's dragi sârbii? Pentru că Dumnezeu nu bate cu paru'!
Senatorul de New York Charles Schumer a cerut Biroului Federal de Investigaţii şi Departamentului Justiţiei să urgenteze procedurile de obţinere a extrădării unui cetăţean sârb acuzat că l'a bătut pe un american într'o cârciumă din campusul Universităţii Binghamton. Sârbul, student, ca şi americanul, în plus jucător de baschet într'o ligă universitară (ca orice sârb care ajunge să studieze în America şi care se respectă), a reuşit să părăsească Statele Unite cu un paşaport eliberat de consulatul Belgradului la New York în schimbul documentului oficial de călătorie, reţinut de poliţia din Binghamton. Justiţia americană hotărâse o cauţiune de 100.000 de dolari pentru eliberarea condiţionată a sârbului, până la momentul definitivării sentinţei - sumă care, de altfel, a fost achitată, de chiar vice-consulul Serbiei la New York (20.000 în cash, restul prin transfer bancar). Diplomatul sârb, devenit indezirabil pentru Administraţia americană după ce s'a dovedit că el i'a eliberat paşaportul temporar în baza căruia studentul-baschetbalist a părăsit SUA cu un zbor spre Frankfurt pentru a ajunge acasă, în Serbia, a fost, apoi, retras din post.
Versiunea oficială spune că sârbului i s'a năzărit pe american şi l'a bătut până a intrat în comă. Apropiaţii fugarului (şi câţiva martori oculari) susţin, însă, că, înainte de a lovi, sârbul ar fi încasat câteva lovituri - în timp ce încerca să intervină într-o bătaie deja stârnită.
Povestea ocupă ceva spaţii în câteva din publicaţiile de dincolo de Ocean - CNN a scris/relatat despre incident, şi Village Voice şi New York Daily News; în fine, Google News oferă o listă de surse. Voci revoltate acuzând fără discernământ într-o cauză încă neclarificată. O versiune mai nuanţată a poveştii apare pe site-ul postului belgrădean de radio B92, o instituţie de presă beneficiind de calificativul "credibil" în peisajul media sârbesc. Tot acolo, versiunea părinţilor săi.
Astăzi este comemorat masacrul de la Srebrenica, un moment din istoria recentă la care se face referire vorbindu'se numai despre efecte, nu şi despre cauze. Masacrul, în sine, este o fărădelege oribilă pentru care autorii au nişte note de plată de achitat. Dar apelul la memorie porneşte doar de la ofensiva paramilitarilor sârbi, omisă fiind prima parte, provocarea: din dosul cordonului de securitate ONU (enclava musulmană Srebrenica era, la acea vreme, zonă sub protecţia trupelor Naţiunilor Unite), localnicii lansau atacuri cu mortiere împotriva sârbilor din împrejurimi. Rămâne un mister cum au reuşit trupele sârbe să treacă de întregul dispozitiv internaţional de apărare a localităţii. Şi încă un amănunt, pentru editorii Antenei 3: e adevărat că momentul Srebrenica va fi marcat şi de o proiecţie, în aer liber, într'un spaţiu public din Belgrad, a unui film despre acest episod trist al istoriei fostei Iugoslavii, însă Srebrenica nu este în Serbia, cum scrie în leadul ştirii, ci în confederaţia croato-musulmană, una din cele două entităţi statatle ce compun Federaţia Bosnia şi Hercegovina.
Două poveşti şi un numitor comun, pe care nu cred că mai e cazul să'l dezvolt: adevărul este, din ce în ce mai des, apanajul celui mai gălăgios.
Aşa ne mai aducem aminte, din când în când, şi de Teo Peter.
Senatorul de New York Charles Schumer a cerut Biroului Federal de Investigaţii şi Departamentului Justiţiei să urgenteze procedurile de obţinere a extrădării unui cetăţean sârb acuzat că l'a bătut pe un american într'o cârciumă din campusul Universităţii Binghamton. Sârbul, student, ca şi americanul, în plus jucător de baschet într'o ligă universitară (ca orice sârb care ajunge să studieze în America şi care se respectă), a reuşit să părăsească Statele Unite cu un paşaport eliberat de consulatul Belgradului la New York în schimbul documentului oficial de călătorie, reţinut de poliţia din Binghamton. Justiţia americană hotărâse o cauţiune de 100.000 de dolari pentru eliberarea condiţionată a sârbului, până la momentul definitivării sentinţei - sumă care, de altfel, a fost achitată, de chiar vice-consulul Serbiei la New York (20.000 în cash, restul prin transfer bancar). Diplomatul sârb, devenit indezirabil pentru Administraţia americană după ce s'a dovedit că el i'a eliberat paşaportul temporar în baza căruia studentul-baschetbalist a părăsit SUA cu un zbor spre Frankfurt pentru a ajunge acasă, în Serbia, a fost, apoi, retras din post.
Versiunea oficială spune că sârbului i s'a năzărit pe american şi l'a bătut până a intrat în comă. Apropiaţii fugarului (şi câţiva martori oculari) susţin, însă, că, înainte de a lovi, sârbul ar fi încasat câteva lovituri - în timp ce încerca să intervină într-o bătaie deja stârnită.
Povestea ocupă ceva spaţii în câteva din publicaţiile de dincolo de Ocean - CNN a scris/relatat despre incident, şi Village Voice şi New York Daily News; în fine, Google News oferă o listă de surse. Voci revoltate acuzând fără discernământ într-o cauză încă neclarificată. O versiune mai nuanţată a poveştii apare pe site-ul postului belgrădean de radio B92, o instituţie de presă beneficiind de calificativul "credibil" în peisajul media sârbesc. Tot acolo, versiunea părinţilor săi.
Astăzi este comemorat masacrul de la Srebrenica, un moment din istoria recentă la care se face referire vorbindu'se numai despre efecte, nu şi despre cauze. Masacrul, în sine, este o fărădelege oribilă pentru care autorii au nişte note de plată de achitat. Dar apelul la memorie porneşte doar de la ofensiva paramilitarilor sârbi, omisă fiind prima parte, provocarea: din dosul cordonului de securitate ONU (enclava musulmană Srebrenica era, la acea vreme, zonă sub protecţia trupelor Naţiunilor Unite), localnicii lansau atacuri cu mortiere împotriva sârbilor din împrejurimi. Rămâne un mister cum au reuşit trupele sârbe să treacă de întregul dispozitiv internaţional de apărare a localităţii. Şi încă un amănunt, pentru editorii Antenei 3: e adevărat că momentul Srebrenica va fi marcat şi de o proiecţie, în aer liber, într'un spaţiu public din Belgrad, a unui film despre acest episod trist al istoriei fostei Iugoslavii, însă Srebrenica nu este în Serbia, cum scrie în leadul ştirii, ci în confederaţia croato-musulmană, una din cele două entităţi statatle ce compun Federaţia Bosnia şi Hercegovina.
Două poveşti şi un numitor comun, pe care nu cred că mai e cazul să'l dezvolt: adevărul este, din ce în ce mai des, apanajul celui mai gălăgios.
Aşa ne mai aducem aminte, din când în când, şi de Teo Peter.
