Mihalache. Aşa îl cheamă pe sepepistul care, ieri, mă informa că aceea este uşa de acces spre bufet dar nu am acces.
O blocadă mai scurtă decât ca a Fâşiei Gaza.
Mihalache era şi azi la post. Aceeaşi uşă serveşte şi ca uşă de acces către studioul de radio, de unde poţi face rost de sincroanele pe care le'ai ratat fiindcă nu poţi fi în mai multe locuri deodată. Dar nu! Nici vorbă. Ca să ajungi un etaj mai jos, la o distanţă de maxim 15 trepte, musai să ieşi din clădire, să cobori pe rampele laterale, care merg până în stradă, să intri pe o uşă la parter şi retur. Asta după ce alergi zeci de kilometri în sus şi-n jos, de la o sală la alta, de la o conferinţă amânată la o declaraţie de presă inutilă, bleah, ce să mai zic? A, da... vă mai zic doar să vă uitaţi la emisiunea lui
Vlad, o să vedeţi cam cum stă treaba cu parteneriatul euro-atlantic în materie de jurnalism. Că ei... în timp ce noi,
pouleemeah...
Da, deci aşa, că de
Mihalache vorbeam.
Mihalache de la SPP.
- Nu aveţi voie.- Şi ieri mi'aţi spus asta. Şi tot am trecut. Numai pe sfertul dumneavoastră de cart nu se trece.- Ieşiţi din clădire...- Dom'le, eşti întreg la cap? (nu, p'asta doar am gândit'o)
- Dom'le, dumneavoastră înţelegeţi că eu tre's'ajung la studiou, jos, trei trepte mai la vale?- Nu mai insistaţi. Pe aici nu se trece oricum!Btw: mulţumesc unor colegi croaţi pentru ajutor. Ah, şi, a propos, băiatul de la Financial Times, pe care l'a citat presa mai ieri, pe care l'am cunoscut pe o trecere de pietoni de pe malul Dâmboviţei şi care a nimerit, în centrul de presă, fix vis-a-vis de mine, băiatul ăla blond şi tinerel, cu ochelari şi ceva bube pe faţă, deh, c'aşa's britanicii... Da, băiatul ăla. E ungur!
