În după-amiaza zilei de 16 octombrie 2005, pe bucata de pământ din faţa ferestrei mele a aterizat, bufff!, o pernă. Asemenea accidente se petrec, fără îndoială, frecvent în toată lumea. Gospodina (sau gospodinul, ca să fiu corect politic) pune perna la aerisit pe pervaz şi dânsa cade. După trei zile, perna, mai ponosită din cauza ploilor, încă se mai afla în faţa blocului. Locatarul cu pricina n-o fi observat, probabil, că nu mai are pe ce pune capul. De fapt, o fi vrut să omoare vreo cioară de pe creanga de vizavi sau coboară la parter numai o dată pe lună.
În faţa ferestrei, agăţată de o creangă cam în dreptului primului etaj, se leagănă, de câteva sătămâni, o pungă de la Mega Image. Mărturisesc că nu prea mă mai deranjează, mă uit la ea dimineaţa, ca să-mi dau seama dacă bate sau nu vântul afară.
Cam o dată la trei luni, nişte oameni fac curăţenie pe terenul din faţa blocului. Pentru câteva zile e civilizat, rămâne doar pămâtul negru (nimic nu creşte aici din cauza umbrei copacilor), apoi se-mpestriţează iar. Săptămâna trecută erau aşa: o cutie de iaurt NutriDay, câteva foi din Libertatea, brichete stricate, pungi decolorate, o jumătate de pâine, un ambalaj de baterii, o cutie mare de carton, un card de reduceri la o reţea de farmacii, o sticlă de Ursus, două cutii de Carlsberg, sute de chiştoace de ţigări. Alaltăieri au făcut curat.
Azi e mai mult gunoi decât acum două zile. Azi am aşa: două cutii mari de carton, cinci pachete goale de ţigări, o jumătate de cartof în descompunere, multe coji de ouă roşii, o cutie de lapte Zuzu, alte sute de chiştoace de ţigări, o coadă de ciocan şi o şurubelniţă ruptă, nişte chitanţe spălăcite.
Va urma mâine
Va urma mâine
