Noiembrie nu e deloc o luna prietenoasa. Petrec cate 50 de minute zilnic, in masina, atat fac de-acasa pana la serviciu, plus/minus 10 minute, in functie de ora la care trec.
Stau uneori si de cate trei ori la un stop. Am invatat scurtaturile. Prin spatele blocurilor pana la Gorjului. Stanga, la prima iesire de pe banda, hop pe trotuar, apoi iar prin spatele blocurilor pana la reprezentanta Hyundai, fostul Sherrifs. Aici stau uneori si 10 minute pana apuc sa ma inscriu pe sensul meu. Trisez, cateodata ma incapatanez sa o iau prin parcare. De la Gorjului pana la Lujerului fac 25-30 de minute. Mai e apoi un dop de circulatie la Apaca. Pe celebrul Maniu se circula pe trei benzi. A patra e blocata de masini parcate. Pe banda 1 sunt troleibuze si autobuze. Oamenii din masinile care circula pe langa, prin spatele, prin fata mea sunt singuri si tristi. Rar vezi 2 in masina. Daa-s doi, fie se cearta, fie se ignora. Rar am vazut vreun gest de tandrete in masinile vecine. Mi-amintesc de oamenii frumosi din metrou, pe care-i vedeam tinandu-se de mana, uneori sarutandu-se.
Se mai intampla sa mai vad si alte mame cu copii prinsi in centuri pe bancheta din spate. Ele nu se baga, nu taie benzile, nu claxoneaza, nu par sa se grabeasca.
Autobuzele pe langa care trec sunt mai mult goale. Pe scaunele de la geam stau invariabil batrane triste, mosi imbufnati. Rareori cate o femeie pe drumul spre munca. Si ea cu multe cute pe frunte.
Traiesc in orasul oamenilor tristi. Si nu stiu ce anume i-ar putea face acum sa zambeasca.
Stau uneori si de cate trei ori la un stop. Am invatat scurtaturile. Prin spatele blocurilor pana la Gorjului. Stanga, la prima iesire de pe banda, hop pe trotuar, apoi iar prin spatele blocurilor pana la reprezentanta Hyundai, fostul Sherrifs. Aici stau uneori si 10 minute pana apuc sa ma inscriu pe sensul meu. Trisez, cateodata ma incapatanez sa o iau prin parcare. De la Gorjului pana la Lujerului fac 25-30 de minute. Mai e apoi un dop de circulatie la Apaca. Pe celebrul Maniu se circula pe trei benzi. A patra e blocata de masini parcate. Pe banda 1 sunt troleibuze si autobuze. Oamenii din masinile care circula pe langa, prin spatele, prin fata mea sunt singuri si tristi. Rar vezi 2 in masina. Daa-s doi, fie se cearta, fie se ignora. Rar am vazut vreun gest de tandrete in masinile vecine. Mi-amintesc de oamenii frumosi din metrou, pe care-i vedeam tinandu-se de mana, uneori sarutandu-se.
Se mai intampla sa mai vad si alte mame cu copii prinsi in centuri pe bancheta din spate. Ele nu se baga, nu taie benzile, nu claxoneaza, nu par sa se grabeasca.
Autobuzele pe langa care trec sunt mai mult goale. Pe scaunele de la geam stau invariabil batrane triste, mosi imbufnati. Rareori cate o femeie pe drumul spre munca. Si ea cu multe cute pe frunte.
Traiesc in orasul oamenilor tristi. Si nu stiu ce anume i-ar putea face acum sa zambeasca.
