25.5.09

Ţara asta cere şi o răscoală foto

Chestia asta este cea mai recentă, doar, din şirul lung de întâmplări cu reguli tâmpite şi executanţi la fel.

De câte ori nu v'aţi trezit cu un bătrân înrăit de scurgerea anilor şi de pensia insuficientă sau, dimpotrivă, cu un june cu ceafa groasă şi regulamentar tunsă, apropiindu'şi impacientat respiraţia greoaie să vă informeze că nu aveţi voie să pozaţi - fie că aberaţia legislativă există, fie că, pur & simplu, aşa i'a spus şefu' (care şef, la cererea dumneavoastră, nu e de găsit)?

Să luăm exemplul strategicei căi ferate naţionale. În gara pustie din Mizil, într'o zi de iarnă, nişte băieţandri băteau mingea. Un subiect banal pentru un fotograf amator. Ei, bine, nici n'apuci să cobori din maşină, că, pe o uşa căptuşită cu funduri de lăzi de lămâi, se iveşte el, impiegatul, aşteptând momentul în care tu scoţi aparatul de făcut poze iar el, ah, el, eroul naţiunii, salvatorul strategiei naţionale de salvare a patriei, el îţi spune categoricul "n'avaţi voie, mergeţi să obţineţi aprobare scrisă de la regională!". Şi tot dintr'ale CFR-ului este şi povestea de aici.
N'am să mai spun decât un lucru: gara din Koln organizează periodic expoziţii cu cele mai reuşite fotografii făcute în gară de pasageri.


Probabil că dacă vom înjura, pur şi simplu, individual, lucrurile or să meargă la fel mai departe.

Dar dacă 30 de oameni cu aparate de fotografiat se adună azi aici?
Şi dacă alţi 30 de oameni cu aparate de fotografiat se adună mâine colea?
Şi poimâine aşa; şi răspoimâine la fel...
Şi dacă lucrurile astea se repetă câtăva vreme?

Londonezii s'au inflamat şi au fost luaţi în seamă.
Ai noştri merg pe acelaşi principiu (este politică de stat, de altfel): "noi întindem coarda iar dacă nu mai merge facem pe proştii şi retractăm".

Flashmob anyone?

Desculţ în parc, la Operetă

Sunt un cinefil de modă veche. Mă uit rar la filme, drept e.
Ordinea acelor prime două fraze de mai sus este aleatorie.
Dar Desculţ în parc e unul dintre momentele video care mi'au bucurat viaţa.




Aşa că azi dimineaţă, la un colţ de stradă, am văzut, înainte de a se face verde, afişul cu punerea în scenă a piesei lui Neil Simon, în regia şi interpretarea lui Ştefan Bănică Jr. Într'o primă fază am reacţionat... cum altfel, nu?
Dar, la naiba - poate că intrând în pielea unui personaj absolut magistral (aş spune chiar antologic) intrepretat în tinereţe de Robert Redford, Bănică Jr. are şansa de a'şi demonstra valoarea sau, dimpotrivă...

Capcanele unei sâmbete vesele

Am fost sâmbătă să fac poze. Multe poze. Spre seară am ajuns (later edit: mi'am dus lesbianul din mine) şi la marşul împotriva discriminării. I s'a spus Gay Fest dar am văzut, mai degrabă, oameni care au probleme în a înţelege intoleranţa de orice natură, printre care s'au strecurat şi persoane cu "orientare sexuală alternativă". Inutil, până la urmă; pentru aerul de Tichileşti al evenimentului merită felicitaţi băieţii cu chiloţei roz. Şi nelipsitul Christian Ciocan, rezemat de un gard de protecţie ca un diriginte - pedagog de şcoală veche ce se simţea. Au scris şi Gramoşii ceva despre acest glob de sticlă - făcând trimitere la anumite stereotipuri pe care le'au cărat din redacţie o bună parte dintre jurnaliştii veniţi să relateze de la faţa locului. Cu ajutorul lor şi cu largul concurs al jandarmeriei şi poliţiei, părerile publicului larg au rămas nealterate.

Mai târziu, în aceeaşi seară, Teo Zăbavă & Mircea Toma mi'au povestit cum, dincolo de dispozitivul de securitate, un tip cu ten de culoarea clasică a oamenilor Bărăganului, îmbrăcat în maiou, cu nişte bermude de Obor şi lanţ de aur la gât (sau era la mână? na, că'mi scapă!) vorbea la telefon, explicând că "(...) a fost linişte, ăştia sunt, de fapt, paşnici, de scandal se ocupau de regulă ăilalţi!".
De fapt, el, contribuabilul nostru portretizat pe scurt în paragraful anterior, ar putea corespunde, la o adică, în gândirea mea şi a celor doi convivi mai sus amintiţi, uneia dintre categoriile de "ăilalţi", nu?

Şi tot despre capcanele din mintea noastră, a tuturor.
Înainte de începutul pseudo-paradei de sâmbătă, poliţia a alungat din zona teraselor de pe Bulevardul Unirii pe cele trei concetăţence din imaginea de mai jos, care făceau un bănuţ cinstit după cum ştiau ele mai bine. Odată ieşite din "zona interzisă", asemeni unor personaje din Topârceanu, cele trei distinse personaje aruncau sudălmi în râsul general al trotuarului - cam la fel cum, de regulă, cei ce au râs de data asta înjură şi jură c'ar ucide cu mâna lor "pă ţîgani"!