Chestia asta este cea mai recentă, doar, din şirul lung de întâmplări cu reguli tâmpite şi executanţi la fel.
De câte ori nu v'aţi trezit cu un bătrân înrăit de scurgerea anilor şi de pensia insuficientă sau, dimpotrivă, cu un june cu ceafa groasă şi regulamentar tunsă, apropiindu'şi impacientat respiraţia greoaie să vă informeze că nu aveţi voie să pozaţi - fie că aberaţia legislativă există, fie că, pur & simplu, aşa i'a spus şefu' (care şef, la cererea dumneavoastră, nu e de găsit)?
Să luăm exemplul strategicei căi ferate naţionale. În gara pustie din Mizil, într'o zi de iarnă, nişte băieţandri băteau mingea. Un subiect banal pentru un fotograf amator. Ei, bine, nici n'apuci să cobori din maşină, că, pe o uşa căptuşită cu funduri de lăzi de lămâi, se iveşte el, impiegatul, aşteptând momentul în care tu scoţi aparatul de făcut poze iar el, ah, el, eroul naţiunii, salvatorul strategiei naţionale de salvare a patriei, el îţi spune categoricul "n'avaţi voie, mergeţi să obţineţi aprobare scrisă de la regională!". Şi tot dintr'ale CFR-ului este şi povestea de aici.
N'am să mai spun decât un lucru: gara din Koln organizează periodic expoziţii cu cele mai reuşite fotografii făcute în gară de pasageri.
Probabil că dacă vom înjura, pur şi simplu, individual, lucrurile or să meargă la fel mai departe.
Dar dacă 30 de oameni cu aparate de fotografiat se adună azi aici?
Şi dacă alţi 30 de oameni cu aparate de fotografiat se adună mâine colea?
Şi poimâine aşa; şi răspoimâine la fel...
Şi dacă lucrurile astea se repetă câtăva vreme?
Londonezii s'au inflamat şi au fost luaţi în seamă.
Ai noştri merg pe acelaşi principiu (este politică de stat, de altfel): "noi întindem coarda iar dacă nu mai merge facem pe proştii şi retractăm".
Flashmob anyone?

Ideea e să faci pozo-filmarea-treba şi când simţi izul de uniformă...ei bine bătrâne...fugi. N-ar trebui desigur, dar ca să evite toată lumea hârţogăraia e mai bine aşa. Oricum suntem o naţiune de hăituiţi (unii de alţii...de aici devine frumos) măcar să ne asumăm asta
RăspundețiȘtergereEram prin clasa a 8a cand m-am dus sa fac o 'poza' la un... tunel. Aveam un Zorki cu film rusesc luat din piata si imi placea, ca si acum, tot ce era legat de trenuri. Dar nu si paznicului tunelului de la Calimanesti care a venit cu pusca atintind baioneta spre mine si confiscandu-mi filmul pentru ca "nu e voie sa pozezi calea ferata!". Vazand tot circul, tata s-a apropiat si i-a explicat batranului incult ca un copil nu ar face spionaj fotografiind ziua in amiaza mare cand, din satelit, altii ar putea sa-i numere firele din barba. S-a lasat induplecat si mi-a dat filmul inapoi. Astazi fotografia ilustreaza acel tunel intr-o carte de specialitate, dar nu am putut face nimic pana acum sa inmoi legea de prin '60 care spune "este interzisa fotografierea obiectivelor strategice, a caii ferate si a unitatilor militare"... Oare chiar ar face cineva spionaj cu aparatul in mana intr-o gara? Cui i-ar folosi?
RăspundețiȘtergere