14.9.07
Fatal Tragedy
Din nefericire, ieri am fost martorul unui nou accident de circulaţie în care a fost implicată o motocicletă. Ştiu că motocicliştii sunt probabil cei mai înjuraţi participanţi la trafic, de multe ori pe merit, dar de data asta nu a fost vina lor. A lor, căci sunt doi tineri care au sfârşit striviţi sub roţile unei basculante, condusă de un inconştient pentru care linia dublă continuă nu înseamnă decât un desen pe asfalt.
Ce s-a întâmplat? Basculanta a ieşit dintr-o curte şi în loc să facă dreapta, aşa cum era obligatoriu dealtfel, a făcut stânga. Rezultatul? Doi tineri au sfârşit fiecare dintre ei în doi saci, proprietatea IML.
Deşi nu aveam de gând să-mi iau vreodată motocicletă, limitându-mă doar la a le admira, ceea ce am văzut ieri cu ochii mei m-a convins că cea mai bună investiţie e un tanc. Aşa m-aş simţi în siguranţă în traficul din Bucureşti.
Păcat!
Logofăt Udrişte
Am ajuns azi şi pe la Udrişte, o stradă care-ar fi plăcută dacă n-ar musti de imensa suferinţă a nefericiţilor care vin în pelerinaj să-şi recupereze permisele suspendate. Pe pereţi sunt tot felul de afişe cu "Nu da şpagă!" şi alte zeci de genul "Băi, tăntălăilor, băgaţi bine la cap!".
La "Eliberări", într-o cămăruţă plină de sertare cu sute şi mii de permise suspendate, un funcţionar chel şi gras, extrem de sictirit pentru ora aia (era 9 dimineaţa), completa fişe. Cred că poliţia e ultima instituţie din România unde se mai foloseşte hârtie de indigo.
În spatele curţii, vreo zece oameni tremurau (de frig, nu de emoţie) înainte de a intra în sala de examen. Un WC turcesc mizerabil cu uşi grele, din fier, le întorcea vizitatorilor maţele pe dos. Clădirea în sine arată mai nasol ca alea cu bulină.
Dar au fost eficienţi. Problema mea a fost rezolvată doar într-o jumătate de oră.
La "Eliberări", într-o cămăruţă plină de sertare cu sute şi mii de permise suspendate, un funcţionar chel şi gras, extrem de sictirit pentru ora aia (era 9 dimineaţa), completa fişe. Cred că poliţia e ultima instituţie din România unde se mai foloseşte hârtie de indigo.
În spatele curţii, vreo zece oameni tremurau (de frig, nu de emoţie) înainte de a intra în sala de examen. Un WC turcesc mizerabil cu uşi grele, din fier, le întorcea vizitatorilor maţele pe dos. Clădirea în sine arată mai nasol ca alea cu bulină.
Dar au fost eficienţi. Problema mea a fost rezolvată doar într-o jumătate de oră.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)