28.4.07

Arcusul libertatii a tacut

Actul 1. Concert pentru maestru si ingeri.

Liniste. Se canta. Mstislav Rostropovici da recitalul vietii sale, in fata celei mai alese asistente, intr-un Rai care l-a asteptat pe maestru cu casa inchisa. Dumnezeul arcusurilor, care a cantat in fafa portilor Iadului de la Zidul Berlinului ca un fachir hipnotizandu-si sarpele, s-a retras pentru concertul de gala.

Pauza publicitara.

Rostropovici, rusul, a murit la finalul unei saptamani incepute cu despartirea de rusul Boris Eltin.

Actul 2. Marsuri si fugi.

Tallin. Rusii, colonisti in Estonia, marsaluiesc, huiduind o majoritate autohtona satula de monumentul ostasului sovietic eliberator.

Orahovac. Kosovo. Sateni sarbi au pus pe fuga o misiune diplomatica ONU venita pentru doua zile in Kosovo cu scopul de a intelege realitatea, odata cu apropierea discutarii planului de pace propus de Marti Ahtisaari, plan ce stipuleaza viitoarea independenta a provinciei sarbe cu populatie majoritar albaneza. Doua zile pentru a intelege Kosovo?

Pauza publicitara.

A intelege. Europa nu intelege de ce poate fi interpretat nefiresc refuzul lui Bronislaw Geremek de a semna o declaratie pe propria raspundere cum ca nu a facut politie politica inainte de 1989. Fost ministru de Externe al Poloniei in epoca Presedintiei Lech Walesa, Geremek este un simbol al Solidaritatii. Europa e revoltata. Europa nu a auzit de conu’ Alecu Paleologu sau de cazul Laurentiu?

Actul 3. Alte marsuri; alte fugi.

Bucuresti. Unu. Unu mai. Muncitoresc. Unu’ mai muncitoresc decat altu’. Prostanacu’ (Mircea Geoana, pentru googlesearch) si alti 6000 de pesedei mai maruntei bat pas de defilare la Sosea, fuguta, apoi, pana in parcul Izvor unde baga mici & bere. Primaria lui Videanu a autorizat blocarea tronsonului dintre Arcul de Triumf si Piata Victoriei.

Noua? Noua mai. Ziua Schuman. ARCUB si cateva ONG-uri sarbatoresc - mai devreme, la timp si mai tarziu - Ziua Europei. Din tentativa de program: parada de fanfare militare europene. Sugestia videanului din capu’ la Primarie: mars intr-o sala. Alo, domnu’, stiti... e fanfara militara, Dan Spataru, „(...) pa-ram pam pam pa ram pam pam pam, in frunte c’un tambur major”!