Mă uitam la nişte porumbei, într'o zi la semafor. Eu la semafor. Ei - pe un acoperiş de staţie de metrou. Dedesubt, nişte câini adormiţi. Porumbeii se tot plimbau pe margine, şi, din când în când, se'ntorceau cu coada spre publicul larg, o ridicau şi se cam găinăţeau pe capul bietelor jivine. Nasol cu căţeii, îmi zic. Moment în care, oops, simt şi eu că mi se găinăţeşte unul - fix pe suflet. Alt dulău se găsi să depşească pe contrasens coloana de căţei stând cuminţi la semafor. Bre, tată, suntem incorijibili, suntem demni de propriul nostru dispreţ, suntem cei care ne merităm. Nu'i de mirare. Ristea Priboi, Ioan Avram Mureşan, Adriean Videanu, Atilla Verestoly, mai ziceţi'mi şi voi pe unu' de pildă de la liberali...
Dar deviez.
Azi dimineaţă stăteam iar aşa, în faţa p(r)ostului de poliţie din Mogoşoaia, aşteptând cuminte să avanseze coloana prinsă'n dop la şoseaua de centură a Bucureştilor. În faţa poliţiei, deci. Vin maşini din partea cealaltă da' unu', mai porumbel decât noi, căţeii, s'a găinăţit repejor. Şi pentru că n'avea loc de nesimţiţii care veneau şi ei întâmplător din sens opus fix când el se plimba pe contrasensul cumpărat de mămicuţa domniei sale, ne'a luat la pipăit oglinzile retrovizoare. Alea
dupe stânga; dinspre axul drumului, cum ar veni. Şi dus a fost.
Revoltat din fire, cu sângele'n cap, am tras pe dreapta şi m'am repezit, cu o falcă'n cer şi una'n pământ, în postul de poliţie fix la comandant. Domnu' cu pricina - mierea de pe lume, frate, că
să vedeţi, că vrem, că nu putem, că n'avem oameni, că echipajul e acum în intersecţie, la şoseaua de centură - ce mai, curat psihoterapie, ori au făcut şcoală cu pulanu' la talpă şi spinare până au învăţat să comunice, fie le administrează ceva, în ceaiul de dimineaţă, să nu se enerveze când li se spune adevărul în faţă... N'au oameni pentru că n'au bani, presupun. Dacă ar împrumuta bani pentru leafa unui agent în plus, din amenzi ar putea returna împrumutul într'o săptămână.
Mi'a dat, omul, şi numărul de mobil (de plecat am plecat total neîmpăcat, da' ce puteam să-i fac? să-l scot în stradă, să stăm împreună la pândă zece minute?) şi am ajuns în intersecţia de la centură, unde, îmi spusese comandantul, era echipajul. Poate la weceul benzinăriei de alături, poate pe malul lacului la pescuit, poate... Da'n intersecţie neam de organ de circulaţie. În schimb plin de porumbei care se găinăţeau pe coadă. Aşa că l'am sunat pe comandant şi, cu durere în suflet, i'am spus că nu e nici urmă de caşchetă în intersecţie, că e haos dar asta e starea naţiunii şi pot trăi cu haosul dar , domnule comandant, mă apasă nesimţirea, sfidarea şi bătaia de joc.
"Auzi, lasă procesele verbale, le completăm după aia, hai, acum, ia maşina şi mergem în intersecţie!".
Ca şi cum într'adevăr s'ar fi ridicat, atunci, brusc, şi s'ar fi dus să facă ordine în intersecţie. Ca şi cum eu aş fi şi crezut asta. Ca şi cum nu era singur, cu cinci minute în urmă, în postul de poliţie prin faţa căruia dulăii se comportă ca porumbeii care...
