15.6.07

Jenel Willis

Senzational!
Monstrul tricefal care sugruma sanatatea natiei romane a fost rapus! Hidra care a impiedicat reforma sistemului sanitar romanesc zace in balti de sange! Caracatita isi jeleste bratele ciopartite si se pocaieste inaintea trecerii in nefiinta!
Ministrul Sanatatii a starpit mafia!
Medicina romaneasca va fi, de acum inainte, Lacrima Christi. Bolnavii internati se vor bucura de cate sapte metri cubi de aer - conditionat, desigur - in sanatorii langa care vor face, veti vedea, coada pensionarii germani si israelieni!

Si, acum, stirea:
Rompres a tintit microfonul intre dintii lui Eugen Nicolaescu asa ca l-a auzit nominalizand marile cazuri de coruptie din reteaua medicala: un caz la Iasi (auzi la el, 764 de retete intr-o luna... crima curata!), doua la Ploiesti si unul la Chirnogi (asa-i ca suna camorranez?).

Genial, Jenele, be proud & happy! Ai infrant!

Auzi, da la Scoala de Fete cate erau, Jenele (10x, City Limits Band & sons, pentru apelativul pus in circuit)?

Greenspam la Deutsche Welle

Greenspam. Spam pentru copaci. Este o campanie prin care comunitatea interanutilor romani incearca sa avertizeze asupra defrisarilor de copaci din orasele Romaniei, devenite adevarate monstruozitati de beton si asfalt si sufocate de traficul rutier din ce in ce mai intens. A pornit de la site-ul Bloguresti si a fost preluata de Radio 21 si de ziarul electronic Hotnews.



Autorul ne asigura ca materialul pe care tocmai l-ati ascultat a fost produs din neuroni 100% reciclati!

Deutsche Welle, 15 iunie 2007

Later edit: Hotnews cu verdele-n sus!

Fata de la ghiseul 5

Omul nostru vrea sa calatoreasca, asa cum o face an de an, in concediul de vara, prin Europa. Cu masina sa, luata in leasing si cu numere de inmatriculare aferente.

2006.

Anul trecut
s-a dus frumos la BCR Leasing (personal, ca la mailuri le era greu sa raspunda iar la telefon si mai si) de s-a ales cu un cearsaf de formulare. Pe care le-a completat si le-a trimis pe fax. "Reveniti dumneavoastra peste doua zile", i s-a spus. A lasat omul nostru sa treaca saptamana si s-a infiintat la BCR Leasing. S-a dus tintit la ghiseul imputerniciri si le-a spus cine este si ce vrea. O, da, i s-a raspuns. Si au inceput sa caute hartia care ii permitea proprietarului unei parti a masinii sa o foloseasca in lumea larga. Si au cautat. Si au cautat. Si incepea sa le para rau. Si le parea rau. Si propuneau sa inceapa iarasi intregul sir de formalitati. Si...
Nu!, le-a spus omul nostru. Eu mi-am luat concediu iar intreaga documentatie imi e la birou - pe unde nu mai vreau sa trec.
Si a cerut un sef. Care a venit, a mai invartit si el niste hartii, a mai chemat cativa oameni iar intr-un final au gasit imputernicirea terminata. Zacea pe biroul alaturat.

One year later. A.k.a. 2007.

Omul nostru trimite, marti, formularele si i se spune sa vina sa le ia in doua zile. Miercuri... joi... Vineri dimineata. Se duce la BCR Leasing. Parcheaza unde apuca. Doar n-are mult a sta. Urca la mezanin, se opreste in fata ghiseului imputerniciri strainatate si spune: Buna dimineata, am venit sa iau documentul pe care l-am solicitat marti, pe numele Omulnostru Esculeanu. Juna de la ghiseu il priveste si il ia precum doamna invatatoare, cu intrebari lungi, cu subiect & predicat: Buna dimineata, draga elevule, ce am avut noi de pregatit pentru astazi? Asadar: Cu ce va pot ajuta? Ati venit dupa o imputernicire? Pentru calaltorie in strainatate? In Turica sau in Uniunea Europeana? Pe ce nume?

Domnita, daca nu va suparati, ghiseul dumneavoastra se ocupa, dupa cum scrie pe el, de imputerniciri strainatate. Asa e? Buuuuuuuuuuuun. Deci nu am venit sa cumpar perdelute pentru luneta. Daca v-am spus la inceput numele, daca dumneavoastra cu imputerniciri va ocupati, la ce bun toata poezia pe care v-au instruit sa mi-o spuneti? Despre time management ati auzit?

Dar vineri dimineata fiind, Omul nostru n-avea nici un chef de disputa, mai ales ca nu era nimeni in coada la ghiseu. Asa ca i-a raspuns domnitei. Care a inceput sa caute. Intr-un dosar. In al doilea. Intr-un prim sertar. Sub birou. In fisetul din spate. Cand ati solicitat-o?, intreaba domnita. Marti, raspunde Omul nostru. Ooooooooo, pai e deja vechi... ofteaza domnita.
Si ia-o de la capat. In fisetul din spate. Dar... dar ia imputernicirea de unde nu-i. Nu ne puteti trimite inca o data documentatia? Ceeeeeeeeeeeeeeeeee? Nu, nu se poate. Am traversat orasul, am modificat programul a patru oameni care ma asteapta sa ma intorc de la BCR Leasing ca se ne continuam treaba, mi-am facut program asa cum institutia dumneavoastra mi-a sugerat, sunt aici, vreau documentul! Am o sugestie: anul trecut se afla pe masa de alaturi. Nu poate fi tot acolo?
Duduia: Stiti, vi-l putem trimite pe fax!
Omul nostru: Nu mi-l puteti trimite pe fax, eu lucrez la o ferma, nu am fax acolo! Si daca nu il gasiti, mergeti la fax si porniti pe traseul documentului sa vedeti unde s-a produs scurtcircuitul!
D: Ce sa caut la fax?
On: Sa intrebati fiecare om prin mana caruia a trecut documentul, poate stie vreunul unde a ajuns sau unde s-a oprit.
D: O secunda, sa intreb o colega...

Si ajunge Omul nostru sa repete intreaga discutie, de data aceasta la telefon, cu colega duduii. Care, desigur, avusese aceeasi placa. Dupa care cere un sef, o persoana care isi poate asuma o responsabilitate in fata clientilor pusi in asemenea situatii.
D: Va rog sa asteptati 10 minute, va facem alta imputernicire.

Zece minute? Pe baza a ce mi-o veti face? Nu aveti nevoie de toate acele formulare completate, cu o sumedenie de date personale? Daca e pe asa, de ce mi le-ati mai trimis marti? Eu nu am la mine decat permisul de sofer? Dar, isi zice Omul nostru, n-ar strica sa vaza ce minuni mai face BCR Leasing.

N-a mai fost nevoie. De la biroul alaturat duduii care se ocupa de imputerniciri stainatate se ridica o alta duduie si - miracol - aduce imputernicirea lui Omulnostru Esculeanu. In dublu exemplar - engleza si romana.
Omul nostru: V-am spus sa cautati si pe biroul alaturat? Asta mi s-a intamplat si anul trecut. Daca nu v-as fi spus... (am ajuns sa vorbesc fix ca bunica, isi spuse Omul nostru!)
Duduia 2: Se mai intampla. De imputerniciri se ocupa cinci oameni!

D-aia n-o fi buna nici poligamia, nu?

Nişte faze

Faza unu.
Ieri dimineaţă. Masă rotundă organizată de o instituţie publică într-un hotel select din Capitală (de fapt, masa era în formă de L). Multă presă. În capăt, şeful instituţiei respective vorbeşte relaxat, în faţa lui vreo trei camere de luat vederi înregitrează de zor. Vorbeşte vreo jumătate de oră, aproape fără întrerupere. La sfârşit, îi dă cuvântul prezentatorului unei televiziuni particulare, care este, aflăm acum, co-organizator al dezbaterii. Prezentatorul vorbeşte şi el vreo zece minute, apoi încep întrebările ziariştilor. Răspunsurile vin greu şi întrebările se bulucesc la urechile şefului de instituţie, care încearcă, politicos, să facă faţă. Peste toate aceste voci nerăbdătoare, se aşează una foarte hotărâtă. Este un reporter de la televiziunea publică. Îl roagă, aproape îl somează pe şef să vorbească pe înţelesul oamenilor simpli, să spună clar ce şi cum, pentru ca oamenii simpli să înţeleagă, pentru că ei n-au înţeles mai nimic, dovadă stă cutare sondaj, publicat în data cutare. Recunoaşte că nu e specialist pe domeniul pe care se face conferinţa de presă, chiar îşi cere scuze "colegilor specializaţi", dar trebuie vorbit în aşa fel încât lumea să priceapă. Şeful începe să vorbească, dar o dă iar în jargon şi trebuie să recunosc că, în domeniul ăsta - de larg interes, e drept - oricui i-ar veni greu să vorbească pre limba plebei. Reporterul protestează, îi cere iar să vorbească clar. Intervine prezentatorul de la televiziunea particulară cu nişte explicaţii. Reporterului atât îi trebuie. Trânteşte ceva pe masă, strigă că el nu vrea să ia lecţii de la televiziunea cutare, că ăla de la televiunea cutare e plătit să stea acolo (ăla de la televiziunea cutare protestează uşor), se ridică în picioare, îşi strânge foile de pe masă, îi spune cameramanului "Gata! Opreşte camera!" şi iese. Rămânem noi, care ne uităm unii la alţii, fără să pricepem nimic. Unii clatină din cap, alţii, mai neatenţi, îşi întreabă colegii ce s-a întâmplat.

Faza doi.
Ieri seară. Sunt în tramvaiul 41. Mă întorc acasă după o zi în care am bătut, prin caniculă, blestemând mijloacele de transport în comun şi rugându-mă să plouă, jumătate din oraş. Acum plouă, ba chiar a fost furtună şi au murit doi oameni. Ăla de sus mi-o fi luat prea în serios rugăciunea. De vreo cinci minute mă lupt cu un pensionar care-şi înfige burta în mine, dar nu cedez şi nu-l las să stea jos; sunt prea obosit. Între încleştările cu matusalemicul, reuşesc să citesc câte două rânduri dintr-o carte. Dintr-o dată, se creează, în faţa tramvaiului, o îmbulzeală. Se bat doi inşi. Geanta unei femei zboară în mijlocul zloatei de jos. Cei doi, de fapt, nu încasează nimic unul de la celălalt, spaţiul e prea strâmt pentru a da serios cu brandu', aşa că scena seamănă mai mult cu nişte lupte greco-romane. Normal, se aud voci de femei îngrijorate. Tramvaiul e în staţie, şi-a închis uşile şi e gata de plecare, dar nu pleacă, pentru că vatmanul se uită prin geam la meciul din spatele lui. Între cei doi "cocoşei" sare o namilă de om, dar nu face faţă. Acum sunt trei înşi încleştaţi unul de celălalt. Iese şi vatmanul şi încearcă să-i despartă. Sunt patru oameni încleştaţi unul de celălalt! Plus un pensionar abia respirând, storcit de grupul conflictual dezechilibrat. O femeie şi-a prins eşarfa sub fundul pensionarului şi trage cu disperare de ea.
În sfârşit, reuşesc să-l scoată pe unul dintre cei doi afară din tramvai. Lumea îi strigă vatmanului să închidă repede uşa, dar el e cel care-l împiedică pe scandalagiu să se urce iar. Vatmanul îi împinge pe om mai departe de tramvai şi fuge repede în cabina lui să apese pe buton. De pe peron, cu geamul între ei şi mai relaxaţi, cei doi îşi aruncă ultimele înjurături. Tramvaiul porneşte. Se aud câteva suspine. Pensionarul, scăpat de presiune, începe să comenteze cu revoltă incidentul.
Nimeni n-a înţeles de la ce s-au luat.

Pe urmă, m-a plouat şi n-aveam umbrelă.

De ce dracu se întâmplă fazele astea?

Gândit în România

- Eu fac, domnilor, nu vă cumpăr cu ţuică şi mălai, spune acest primar, arătând cu un deget înfierător la cel ce a condus destinele localităţii înaintea sa.

Vorbele primarului se pierd în aer, amestecându-se cu fumul grătarelor pe care se perpelesc, la jar, câteva sute de mici. E vară, e cald, berea iese într-un ritm infernal din congelatorul în care nici nu m ai apucă să se răcească aţa cum cere manualul consumatorului de bere.

Primarul nu îşi mituieşte alegătorii. Primarul a chemat cetăţenii din acest arondisment al localităţii pe care o administrează la o discuţie informală, la fel cum a făcut şi în alte parohii. Berea şi micii sunt din partea primarului, care nu trăieşte din leafa de la Primărie. Are afaceri, de multă vreme. E drept, le-a transferat soţiei şi fiului. E evident că nu leafa îl interesează, la Primărie. Ci oportunităţile. Oho... oportunităţile.

Acest bătrân conduce afacerea cu puţuri. În localitatea în care trăieşte şi pe care o conduce primarul care nu are nevoie de leafa de la Primărie, acest bătrân nu o duce deloc rău. Orice casă nou ridicată are nevoie de apă. Iar apa vine din puţ; reţea de alimentare cu apă nu există. E unul dintre oamenii cu stare. A săpat puţuri destule, şi aici dar şi în judeţele învecinate.

- Nu ştiu de ce comentează atâta lumea şi vorbeşte de rău câ, vezi, Doamne, primarul dă o bere şi doi mici. Ascultaţi la mine că a făcut ceva primarul ăsta de când a venit. A săpat un puţ adânc (dragul de el, a săpat un puţ... unul adânc! cu cine, oare?), a adus conducta de gaz (pardon, conducta de gaz de aici pleacă, stimabile; sub localitatea matale se află cel mai mare depozit de stocuri gaze naturale din Europa de Sud-Est, un fel de rezervă strategică a ţării) numai că trebuie să vină cineva să dea drumul la buton (să vină George W Bush, cu servieta în care i-a dat Bill Clinton butonul roşu). Şi a dat pământ la ăştia tineri să-şi facă o casă, că nu apucau (1. tataie, nu primarul le-a dat ci legea; 2. nu ştiu care-s tinerii ăia pentru că eu ştiu câţiva care-şi fac casă ridicând o man sardă la casa părinţilor/socrilor; 3. a dat cui trebuia să dea şi a dat din pământul pe care trebuia să îl retrocedeze - de aceea se plânge, acum, că nu are de unde retroceda 160 de hectare de pământ oamenilor din sat; aşa, ca o întâmplare, tocmai ce a bătut palma cu un spaniol căruia i-a dat fix 160 de hectare pentru o afacere cu hotel, spa, baze de sport & teren de golf).

Matale, domnule care faci puţuri, o să mergi să joci golf pe o bătătură după care ştii că plânge nepoata vecinei, plecată într-un oraş mai mare şi care a locuit cu chirie vreo 10 ani într-o garsonieră de 3x4, s-a mutat, între timp, la două camere mobilate, închiriate şi astea, dar n-are de unde plăti avansul pentru un credit cât să-şi cumpere un apartament ca pentru liniştea ei?

Nu ştiu ce are, dom'le, lumea cu Marin Dragnea, ăsta. Că doar a făcut câte ceva de când e primar. A dat în fiecare parohie, tot la şase luni, câte o bere de căciulă. Şi doi mici.

Două bătăi strică, nu doi mici. Nu?