Păi cum să nu? Poţi refuza? Nu poţi. Nici nu merită, alternativa ar fi să lase maşina în parcare până diseară. Chiar dacă firma plăteşte...
Aeroportul ăsta, cel de la Otopeni, primul aeroport din Europa când vii dinspre Est, cum s'ar zice, arăta, acum două săptămâni, ca un bufet de autogară, cu o tejghea la care se vând nişte biscuiţi şi napolitane, cafea la pahare de plastic, fănţi de portocale şi alte cole spre ostoirea emoţiilor familiei venite să întâmpine italianul bătrân, urmaş de dogi, după cum se lăuda, cunoscut de fetiţa lor cea descurcăreaţă plecată din Dărmăneşti la Reggio di Calabria, colţ cu Messina.
Intrările şi ieşirile sunt baricadate de feţele mustăcioase ale unora care ţi se bagă în suflet ca să îi auzi numai tu când îşi oferă servicii de taximetrie ca şi cum ar avea un Gaughin original sau, măcar, un plic cu trei grame de iarbă...
Vis-a-vis, în parcare, mitocanu' român opreşte maşina în dreptul casei, lasă şi portiera deschisă şi merge să'şi plătească jetonul. Operaţiune care se multiplică simultan şi, vorba Eminescului, astfel, blocaju'i gata! Ce contează că tu ai stat deja la rând şi, acum, vrei să - pur & simplu - ieşi? Mai stai, o tură, cu el, cu mitocanu' român.
Dar nu, asta nu e ultima tărăşenie. Că aparatele acelea de încasat jetonul plătit mai dau rateuri. Şi tre'să vină paznicul, să'i tragă o şmecherie; care paznic e singur şi are două aparate şi patru bariere în fişa postului. Credeaţi că'i gata? Ei, aş...
Dar vom mai vorbi despre ei, cu siguranţă.
Booon.
Înainte vreme , zborurile interne se făceau de pe Băneasa. Mult înainte vreme... Ceva mai puţin înainte vreme, zborurile interne se mutară coloşea, la Otopeni. Henri Coandă. Mergeai la aeroport, duceai ce aveai de dus până în faţa porţii, primeai un pupic sau un shaking hands, se descărca pasagerul, după care plecai. Simplu & civilizat.
Dar: de ce civilizat şi simplu când se poate face o nouă găinărie?
Aşadar: banda care trecea prin faţa intrării spre curse interne din aeroport, a fost blocată, probabil când cu măsurile de securitate din preajma summitului, şi aşa a rămas. Ca atare, pentru a lăsa pe cineva care urmează să zboare in patria nostra unde multe silvae sunt, musai să intri prin parcarea cu plată. Iar simpla trecere prin parcare ţi se taxează ca o şedere de 30 de minute! As seen in the pictures bellow. Iar din cele 80 de secunde cât am trăit, astăzi, în parcarea cu pricina, pe cele mai multe le'am petrecut în coada de la casieria la care am plătit taxa de şedere în Noul Găinaristan, în frumoasa sumă de 20.000 de lei vechi (a.k.a. 2 - doi - RON).
De banii ăştia n'aş mai fi băut patru cafele la Dubova, că s'a scumpit; dar cel puţin două aş fi băut. La Dubova! Nimic mai mult n'aş fi putut face din acest pol. Nici nu l'aş fi dat unui cerşetor, nici nu l'aş fi donat pentru o cauză nobilă. L'aş fi dat, probabil, la un "n'aveţi mai mărunt?" fără să mai aştept ciungă rest.
Dar de aici şi până la mâna pe care administraţia aeroportului Otopeni şi'o bagă în buzunarul meu, să scoată de acolo patru fise de 50 de bani, e o distanţă ca de la amor în patul conjugal şi prezervativele din puşcărie - unde vă doresc să ajungeţi, dragi guvernanţi, după cum v'a lăsat pe fiecare sufletul să daţi liber la furat românu' muritor de rând. Amin!
