Taxi 112

O ştiţi pe aia, cu supărarea pe Arafat (medicul, nu răposatul...)?
Treabă serioasă, nene, supărare la privaţi (yeah, sure, parcă n'ar fi tot ei...), că de ce'i obligă, tată, statul să facă reclamă la 112?
Deci: chestiuni serioase la ordinea zilei, dom'le, şi pentru domnul secretar de stat (altfel, un om şi profesionist remarcabil) şi pentru istericoidalii media, nu?

Bă, frate, decât să bateţii ca chiorii în ochii lumii şi să vopsiţi nişte caroserii, mai bine faceţi contracte cu serviciile de taxi. Or fi ei, taximetriştii, nişte găinari şi mitocani, dar parcă funcţionează mai bine decât sistemul...


PS: Richard, sănătate maximă şi zi'ne şi nouă cum evoluează răfuiala cu sistemul. În rest, vorba lu' desenu' animat: kill the wabbit, kill the wabbit...

Drumul spre iad începe şi cu un iaurt

Stăm într'o coadă, unul dintre acele blocaje rutiere care te ajută să îţi cristalizezi/consolidezi sentimentele faţă de oraş. Din maşina blocată în faţa mea iese, prin portiera din dreptul şoferului, o mână şi zvârle, cât colo, o cutie de iaurt. Suficient de plină încât pe asfalt să se nască o mare pată albă. OK, ploaia o va spăla dar cutia va rămâne acolo, dansând bezmetic după cum îi vor cânta roţile, 7500 de ani de acum înainte (dacă n'o să ne sufocăm planeta, până atunci).
Spritiul civic îmi dă coate. Pun o mână pe claxon, cealaltă pe faruri, îl fac atent pe gagiul din maşina din faţă şi, când se întoarce spre mine, îi bat obrazul. Trec, aşa, în linişte şi scârbă (presupun că reciprocă) vreo 20 de secunde. Brusc, portiera şoferului se deschide. Coboară un puştan la vreo 20 şi umpiculeţ de tot de ani. "Am pus'o!", îmi zic. Dar nu: puştiul are, drept e, o privire ciudată - dar nu violentă. Zâmbeşte, undeva la limita ruşinii cu tâmpenia. Dă din cap a "da, ai dreptate". Îl văd înaintând spre corpul delict. Se apleacă. YES!, îmi zic, sunt mândru de mine! Se apleacă, pune mâna pe corpul delict (Am înfrânt! şi chiar nu mă aştept să dea cu mopul pe asfalt) şi îl aruncă - fericit că şi'a însuşit lecţia, ruşinat de crima anterior comisă şi fericit că a îndreptat greşeala - ceva mai încolo. Pe jos, în rigolă!
Se întoarce în maşină cu privirea satisfăcută a omului care demonstrează, prin însăşi existenţa lui, că drumul spre iad e pavat cu bune intenţii.