Prima oara ne-am intersectat azi noapte, undeva pe cheiul Dambovitei. Avea impresia ca e la vreo competitie de olimpiada zapezii, ca prea facea slalom urias printre restul oamenilor. S-a proptit falos in frane fix in fata mea, convins ca lumea e a lui si nimeni si nimic nu indrazneste sa-i stea in cale.
Pe luneta avea o placuta inscriptionata: They call me Schumi.
Nu ma mir. Bietul Costica, i s-a zbarlit parul pe capota numai cand a vazut cat de putin ar mai fi fost pana sa-l faca terci Peugeotul domnului Schumi de pe malul Dambovitii.
Azi dimineata, am avut nesperata si neasteptata sansa de a ma regasi pe benzi paralele cu domnul cu pricina. L-am recunoscut dupa numar, nu i-l redau numai din discretie, dar si dupa felul in care iar s-a proptit in frane si-a dat sa ma depaseasca in moduri necuviincioase si de neacceptat nici macar in Targul asta prafuit. Nu cred ca are 25 de ani dar e posibil sa ma insel. Asa masinuta frumoasa i-a cumparat tata pen'ca a trecut de sesiune. Ii plimba si pe baetii lui din cartier cu ea. Si daca-l vedeti in retrovizoare, aveti grija. Tipul o fi vazut recent Jumper si s-a gandit sa imite stilul de condus al personajelor din filmul cu pricina.
Mie mi-e frica de el.
De-aia sunt cu ochii in patru. I se spune Schumi si nu glumeste, e doar un sofer bucurestean, diagnosticat sau nu cu borderline personality sau macar split personality.
Regulile? Pentru prosti.
