12.8.08
Criză de Gerovital?
Se duc multe bătălii pentru terenuri în Bucureşti. Muzeul Literaturii cu terasa lui cu tot stă pe un butoi cu sentinţă de retrocedare în natură. În spatele lui se ascund ultimii copaci din centrul oraşului şi o grămadă de istorie a scriiturii româneşti. Beţii, amoruri, versuri ratate, fraze memorabile, falimente, flegme, trădări... frate, o avere.
Imaginile de mai sus nu sunt din acea curte ci dintr'un alt loc pe lângă care mişună hiene ducând în lesă moştenitori de drept: Institutul Ana Aslan. Tristeţe mare... Probabil că o parte din adevăr se ascunde aici. Dar semne că aici ar urma să se instaleze luxul, cum sugerează o altă anchetă, tot din Gardianul, nu prea sunt. Dovada - în galeria foto.
Imaginile de mai sus nu sunt din acea curte ci dintr'un alt loc pe lângă care mişună hiene ducând în lesă moştenitori de drept: Institutul Ana Aslan. Tristeţe mare... Probabil că o parte din adevăr se ascunde aici. Dar semne că aici ar urma să se instaleze luxul, cum sugerează o altă anchetă, tot din Gardianul, nu prea sunt. Dovada - în galeria foto.
Nimic despre Olimpiada (JO) de la Beijing
Ce face, după o zi de luni, odată ajuns acasă, un bărbat?
Corect. Pune mâna pe telecomandă, porneşte televizorul, îşi dă jos pantalonii, se cocaţă în vârful patului şi caută un canal de sport. Eurosport 2, de exemplu. Unde, cel puţin de câteva seri, de când mă uit eu, spre miezul nopţii, se transmit meciuri din liga australiană de fotbal (evident!) australian.
Şi pentru ca bărbatul să fie 100% conform cu înţelepciunea populară sau, pentru a veni mai înspre zilele noastre, pentru a semăna du Al Bundy, bărbatul, deci, nu înţelege absolut nimic din chestia aia de pe ecran dar continuă să se uite (oh, tâmp!, veţi spune - da, tâmp!) cum unii, 36 la număr, îmbrăcaţi ca nişte ţărănoi, aleargă ca nişte (desigur!) ţărănoi pe un teren aproape oval (mi se părea mie că parcă ceva nu e în regulă, când trimiteau mingile spre tuşă/margine şi asta din urmă nu mai apărea, până l'am auzit pe comentator - d'oh, există români care au înţeles regulile şi se încumetă să povestească despre ce se întâmplă pe teren? - spunând ceva despre forma terenului!), alergând într'un mod total dezlânat, spuneam, după o minge semănând a băşică (polmă sau loptă, în grai bănăţan) de rugby dar mai ţuguiată, cam ca la fotbalul american. Acuma, după ce nu m'am lămurit eu de nimic până în acest punct, stau şi mă întreb de ce de fiecare dată când prinde unul mingea se aude unul fluierând? Başca degeaba fluieră ăla care fluieră, că cel care a prins mingea nu se opreşte, nu pune mingea jos, ăilalţi nu se retrag iar cel cu mingea - zdrang, o păleşte mai departe! Şi cine fluieră, de fapt? Că n'am reuşit să ţiu numărul arbitrilor... şi nu numai atât: arbitrii ăştia bat ei auturile (că, da, până la urmă, a apărut de undeva şi tuşa)! Şi, dacă nici asta nu a fost suficient, oh, fraţilor, staţi că iar s'a auzit fluierul numai că, de data asta, mingea a ajuns la arbitru care bate el ce e de bătut, aruncând'o, pe minge, ca la începutul reprizelor de baschet.
Şi porţile... sunt patru stâlpi înalţi, ca la rugby, de fiecare parte a terenului... La drept vorbind, într'o primă fază am crezut că se joacă la o singură poartă, cum jucam pe vremuri miuţele alea poreclite (zum Beispiel) "nemţeasca" sau baschet 2 la 2 la un singur panou. Mi se părea suspect că îşi pasează (altfel decât la rugby) ba'nainte, ba'napoi, că aleargă în direcţia opusă porţii la care ar trebui să atace, că... oh, eram complet turmentat - unde mai pui că maiourile alea gen China din Obor păreau aproape identice. Nu's tată, două culori ţipător diferite, ca la orice sport cu cap. Neah. Sunt două rânduri de tricouri bleu-marin închis (nuanţa uniformelor ceauşiste) tăiate în diverse diagonale de nişte dungi (ce zic eu dungi? dunguţe's ălea!) galbene sau verzi sau crem sau bej sau... mă rog, la viteza cu care se învârt ăia 36 în cerc, nu înţelegi nimic.
Şi am văzut, dintr'o dată, cei patru stâlpi de la capătul terenului - cum spuneam, nişte pari, ca la rugby, numai bara transversală, situată mai aproape de pământ decât de capătul de sus, lipsea. Am dedus eu - înţelept cum mă ştiu - că alea's porţile, cîte una de fiecare echipă, că (aha, ştiam eu!) atacă într'o singură direcţie şi... Ei, aş! Staţi că au dat (o secundă, nu mai mult) un cadru larg, cu tot terenul. Şi ce credeţi? Mai erau patru pari d'ăia şi coloşa, la orizont!
Bun, deci confuzia asta odată lămurită, n'a mai rămas decât să aflu:
- de ce dau cu pumnu'n mingea pe care oricum o pasează şi cu piciorul şi cu palmele?
- de ce fluieră ăia în draci?
- de ce sunt patru stâlpi la poartă?
- de ce unele mingi trecute printre stălpii din mijloc aduc un punct iar altele şase puncte?
- de ce am avut eu impresia că, deşi de marcat au marcat unii, ambele echipe au primit câte un punct?
- de ce n'am înţeles nimic din ştirea asta şi care e legătura ei cu fotbalul australian?
- de ce se încăpăţânează unii să spună despre un joc atât de dur că este "victorian" când, personal, sunt ferm convins că urmaşii puşcăriaşilor exilaţi în Australia au inventat jocul ăsta la faţa locului şi nu l'au importat de pe imaşurile noroioase şi pline de funingine de lângă St Just-in-Penwith?
- de ce, oare, se aducă atâta lume în tribune iar unii chiar o pune de un forum online?
- de ce se aplică regula Popej şi în cazul acestui sport?
- de ce nu se vede nici o oaie în cadru?
- de ce nu am mutat eu pe Private Spice, cum ar face orice bărbat sănătos la cap, neam/specie de Al Bundy, care, ajuns luni seară acasă, şi'a dat jos pantalonii, s'a suit în pat şi a pornit televizorul?
- de ce v'am deranjat cu acest post?
Corect. Pune mâna pe telecomandă, porneşte televizorul, îşi dă jos pantalonii, se cocaţă în vârful patului şi caută un canal de sport. Eurosport 2, de exemplu. Unde, cel puţin de câteva seri, de când mă uit eu, spre miezul nopţii, se transmit meciuri din liga australiană de fotbal (evident!) australian.
Şi pentru ca bărbatul să fie 100% conform cu înţelepciunea populară sau, pentru a veni mai înspre zilele noastre, pentru a semăna du Al Bundy, bărbatul, deci, nu înţelege absolut nimic din chestia aia de pe ecran dar continuă să se uite (oh, tâmp!, veţi spune - da, tâmp!) cum unii, 36 la număr, îmbrăcaţi ca nişte ţărănoi, aleargă ca nişte (desigur!) ţărănoi pe un teren aproape oval (mi se părea mie că parcă ceva nu e în regulă, când trimiteau mingile spre tuşă/margine şi asta din urmă nu mai apărea, până l'am auzit pe comentator - d'oh, există români care au înţeles regulile şi se încumetă să povestească despre ce se întâmplă pe teren? - spunând ceva despre forma terenului!), alergând într'un mod total dezlânat, spuneam, după o minge semănând a băşică (polmă sau loptă, în grai bănăţan) de rugby dar mai ţuguiată, cam ca la fotbalul american. Acuma, după ce nu m'am lămurit eu de nimic până în acest punct, stau şi mă întreb de ce de fiecare dată când prinde unul mingea se aude unul fluierând? Başca degeaba fluieră ăla care fluieră, că cel care a prins mingea nu se opreşte, nu pune mingea jos, ăilalţi nu se retrag iar cel cu mingea - zdrang, o păleşte mai departe! Şi cine fluieră, de fapt? Că n'am reuşit să ţiu numărul arbitrilor... şi nu numai atât: arbitrii ăştia bat ei auturile (că, da, până la urmă, a apărut de undeva şi tuşa)! Şi, dacă nici asta nu a fost suficient, oh, fraţilor, staţi că iar s'a auzit fluierul numai că, de data asta, mingea a ajuns la arbitru care bate el ce e de bătut, aruncând'o, pe minge, ca la începutul reprizelor de baschet.
Şi porţile... sunt patru stâlpi înalţi, ca la rugby, de fiecare parte a terenului... La drept vorbind, într'o primă fază am crezut că se joacă la o singură poartă, cum jucam pe vremuri miuţele alea poreclite (zum Beispiel) "nemţeasca" sau baschet 2 la 2 la un singur panou. Mi se părea suspect că îşi pasează (altfel decât la rugby) ba'nainte, ba'napoi, că aleargă în direcţia opusă porţii la care ar trebui să atace, că... oh, eram complet turmentat - unde mai pui că maiourile alea gen China din Obor păreau aproape identice. Nu's tată, două culori ţipător diferite, ca la orice sport cu cap. Neah. Sunt două rânduri de tricouri bleu-marin închis (nuanţa uniformelor ceauşiste) tăiate în diverse diagonale de nişte dungi (ce zic eu dungi? dunguţe's ălea!) galbene sau verzi sau crem sau bej sau... mă rog, la viteza cu care se învârt ăia 36 în cerc, nu înţelegi nimic.
Şi am văzut, dintr'o dată, cei patru stâlpi de la capătul terenului - cum spuneam, nişte pari, ca la rugby, numai bara transversală, situată mai aproape de pământ decât de capătul de sus, lipsea. Am dedus eu - înţelept cum mă ştiu - că alea's porţile, cîte una de fiecare echipă, că (aha, ştiam eu!) atacă într'o singură direcţie şi... Ei, aş! Staţi că au dat (o secundă, nu mai mult) un cadru larg, cu tot terenul. Şi ce credeţi? Mai erau patru pari d'ăia şi coloşa, la orizont!
Bun, deci confuzia asta odată lămurită, n'a mai rămas decât să aflu:
- de ce dau cu pumnu'n mingea pe care oricum o pasează şi cu piciorul şi cu palmele?
- de ce fluieră ăia în draci?
- de ce sunt patru stâlpi la poartă?
- de ce unele mingi trecute printre stălpii din mijloc aduc un punct iar altele şase puncte?
- de ce am avut eu impresia că, deşi de marcat au marcat unii, ambele echipe au primit câte un punct?
- de ce n'am înţeles nimic din ştirea asta şi care e legătura ei cu fotbalul australian?
- de ce se încăpăţânează unii să spună despre un joc atât de dur că este "victorian" când, personal, sunt ferm convins că urmaşii puşcăriaşilor exilaţi în Australia au inventat jocul ăsta la faţa locului şi nu l'au importat de pe imaşurile noroioase şi pline de funingine de lângă St Just-in-Penwith?
- de ce, oare, se aducă atâta lume în tribune iar unii chiar o pune de un forum online?
- de ce se aplică regula Popej şi în cazul acestui sport?
- de ce nu se vede nici o oaie în cadru?
- de ce nu am mutat eu pe Private Spice, cum ar face orice bărbat sănătos la cap, neam/specie de Al Bundy, care, ajuns luni seară acasă, şi'a dat jos pantalonii, s'a suit în pat şi a pornit televizorul?
- de ce v'am deranjat cu acest post?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)