Ce-mi lipsește mie ACUM în oraș

Dacă aș fi omul providențial al orașului, și nu-s, două chestii m-aș grăbi să fac:
1). o cârciumă în care să se vadă, măcar o dată pe săptămână, dar poate și de mai mult ori, ăștia de peste 35 sau chiar 40 de ani, să asculte și să danseze pe Steve Miller Band, pe Ricchi e Poveri, pe Celentano sau Dassin, mă-nțelegi? Muzici vechi, de țopăială în relanti, plus câte un Bad Boys Blue sau Shakin' Stevens pentru momentele de fox extrem.
și 2). un lanț de spălătorii de rufe, cu fise, în care, la o adică, să poți să bei la bar până-și face mașina aia numărul. Dar în care să nu ai voie să fumezi.
Știu că mai degrabă metropolele cu locuințe înghesuite au spălătorii comunale de rufe. Acolo unde spațiile lcoative s-au ridicat în perimetre înguste, unde fiecare metru pătrat a contat.
Dar, în felul lor, Bucureștii sunt tot o îngrămădeală.

Decoamdată, după câteva zile de București, asta-mi lipsește. Da' las'  că m-o apuca și pe mine furia. Uite acuș!

Salut, bucureșteanule,

Dacă tocmai te mângâi fericit pe burtă, felicitându-te, după ce-ai mâncat o ditamai salată, că ai avut inspirația să te oprești aseară, înainte de a ajunge acasă, să cumperi roșii, ceapă sau cireșe eco de la țăranii cu măsuțele pe marginea drumului, las-o mai moale cu mulțumirea postghiftuială. Asta nu-ți garantează că n-o să fii următorul pacient care va sta cu analizele în mână și inima cât un purice în fața doctorului și va întreba: “Da’ de la ce mi s-a tras, că eu mănânc sănătos, de la țărani?”. Poate că ai trăi mai sănătos dacă ai mânca pere cu coadă de maimuță crescute la Pripiat.

Dacă ai fi avut curiozitatea să mergi un pic prin satul de unde-ai cumpărat roșiile mustind de sănătate, ai afla că magazinul cel mai popular printre săteni nu e neapărat cârciuma sau non-stopul unde se cumpără salam pe caiet, ci prăvălia unde se vând pesticide, vermicide, erbicide, fungicide și cam toate otrăvurile care se termină în ‘cid’ și cu care țăranul român își presară vesel gospodăria pe care practică celebra și melancolica lui agricultură de subzistență. Tocmai pentru că-i de subzistență agricultura respectivă, țăranul pur și simplu nu-și permite să facă altfel, așa că-i dă repede cu niște chimicale, care costă o nimica toată și problema s-a rezolvat, roșia crește roșie, mare și frumoasă, iar dovleacul se umflă ca în cărțile de povești.

Nu prea există legumă care să scape nestropită, nici animal care să nu mânânce iarbă crescută pe solul contaminat. S-a îngălbenit un pic ceapa de la prea multă ploaie? Nea Gheorghe îi fute repede niște chimicale și ceapa se îmbățoșează ca după un flacon de Viagra. A intrat musculița albă în roșii? O fiolă la 20 de litri de apă rezolvă problema. Mărarul pare atins de gânduri de sinucidere? O mână de prafuri din sacul cu craniu și s-a înveselit ca după trei fumuri de hașiș. Nici măcar iarba nu scapă nestropită. Dacă țaranul și-a pus gazon, va elimina bălăriile tot pe cale chimică, iar florile le stropește preventiv, să nu facă pureci.

Îți plac puii de țară? Nu prea există pui de găină în țara asta care să nu fi primit imediat după naștere o doză sănătoasă de ampicilină sau vreun alt antibiotic pentru care farmacistul ar trebui să-ți ceară rețetă. E cea mai simplă soluție, altfel puii mor pe capete după ce ies din clocitoare. După antibiotic, până ce se întremează, viitoarele găini or să primească suplimente din belșug și alte medicamente la primul semn de sănătate șubredă.

E aceeași poveste cu prunele, cu merele, cu strugurii, cu pepenii sau cu căpșunile pe care le cumperi de la țărani (notă: ăia de pe DN1 nu vând altceva decât marfă din import. Ultima dată când au cultivat ceva a fost când au făcut ciupercă la picior).

Însă, băi bucureșteanule, să nu crezi că țăranul face chestiile astea intenționat, ca să te îmbolnăvească pe tine. De fapt, nici nu cred că-și dă prea bine seama că ar putea să-ți facă vreun rău, tot așa cum nici tu nu te gândești că ai putea să-i faci rău aruncându-i gaze de eșapament în nas. În plus, și el mănâncă din aceleași legume pe care ți le vinde ție. Nu-i vorba decât de ignoranță și de sărăcie. They go together like a horse and carriage.

Sigur, nu vezi chestiile astea la televizor, nici nu prea apuci să citești. Avem și noi un vis, cu țăranul care trăiește în natură, în armonie cu ea sau mai mult ca o armonică în natură, cum o fi. Pe urmă, elefantul din cameră e prea mare să te apuci să vorbești de el. Și mai e o industrie care face miliarde pe ignoranța celor care dau cu prafuri pe legume, cât și a ălora care le cumpără crezând că or să trăiască o mie de ani.

Și, la urma urmei, suntem toți o națiune de țărani :).