Amintiri cu ceruri

Acu' 70 de ani, pe la ora asta, Orson Welles isteriza America - mai ceva decât urmau să o facă ulterior nişte crahuri, crize şi o mână de terorişti!
Cu sau fără legătură: la ora 22:40 va decola ultimul avion de pe aeroportul berlinez Tempelhof. O parte considerabilă a istoriei Europei se închide, în noaptea asta, odată cu cel ce poate purta fără probleme titlul de mama tuturor aeroporturilor (numai răuvoitorii îl asociază exclusiv nazismului)!

World Champions se întoarce

Unii au citit postarea asta la vremea ei, alţii s'ar putea să o descopere acum.

M'am întors la ea după ştirile din sport (printre puţinele) de deunăzi care mă anunţat despre bucuria "celţilor" (aşa le'a spus la TVR, aşa vi'i vând) din Boston pe motiv de cei mai tari din NBA. Bravo lor. Merită să se bucure. Pe bune, nu e puţin lucru...
Dar, pe când îmi vorbea nenea ăla la teveu despre ăi mai buni am văzut cum se cobora din plafonul sălii un mare ceva (steag, banner, panou, mă rog, un mare ceva) şi verde pe care scria că' Celtics sunt World Champions.
Acuma, dacă ai aşa o sală şi atâta public,


îţi dă mâna, chiar poţi să vrei să te consideri şi poţi scrie pe unde vrei că eşti campion mondial




că tot nu eşti. Dar, în ignoranţa ta, cu sticla de imitaţie de bere called Bud în palmă, nici nu'ţi pasă.
A propos, guys, ştiţi, şi pe la noi e buba cu mortgage-ul.

PS: da, am furat pozele. Sue me!

Din trafic, altfel

- Băi, da' tu nu greşeşti niciodată?
- Ba da, uite, acum am greşit, luându'te cu mine, cu maşina...
- Nununu! Îi înjuri pe toţi dar nu te'am auzit înjurându'te... Chiar nu greşeşti niciodată în trafic?
- Numai cine nu munceşte nu greşeşte. Iar eu nu muncesc. Eu, ştii, mă dau cu maşina în joacă. Ceilalţi se muncesc din greu să conducă, de aia greşeşc... Eu? Eu o fac din plăcere!

Hm... m'am mai gândit, o dată, la discuţia asta. OK, de acord, una dintre plăcerile mele cvasiorgasmice este să conduc. Cu cât îi cer mai mult unei maşini care nu poate să'mi dea cine ştie ce, cu atât sunt ma fericit. Mă joc. Conduc din joacă. Îmi place. Cu tot traficul, cu toată suma de nervi pe care mi'i fac, God, I love it! Îmi place la nebunie să conduc.
Dar...
Căci aici a intervenit inevitabilul DAR!
Dar dacă, de fapt, nu să conduc îmi place mie cât, de fapt, şansa pe care şofatul mi'o oferă să mă enervez? Să înjur... să desconsider pe toată lumea... să'mi mimez mie o superioritate pe care dacă n'aş fi eu să mi'o observ nu mi'ar recunoaşte'o, de fapt, nimeni? Dacă, de fapt, sunt un (alt) bolnav periculos în traficul ăsta nebunesc? Dacă...?

Later edit: nu, în filmul ăsta nu am jucat!