Who the fuck is "domnu' Serbanescu"?

O noua dimensiune a accidentului lui Orban: aflam si noi cat de profesionisti sunt aia care raspund la 112 si cum se discuta cu ei.
Doamna de la ambulanta, Serbanescu ala merita un raport sa-i sara fulgii, sa stiti.

Judecătoria Sectorului 1

La dracu! Azi am fost iar la Judecătoria Sectorului 1. Cred că-i a opta oară în ultimele trei luni. Am nevoie de o amărâtă de hotărâre definitivă, atâta tot.

Să zicem că ai intrat în intersecţie în momentul ăla ciudat dintre galben şi roşu şi nenea poliţistul ţi-a luat permisul. Dacă vrei, plăteşti amenda şi aştepţi să treacă perioada de suspendare. Dacă nu, poţi să conteşti măsura în instanţă. În timpul judecării cauzei, îţi iei permisul înapoi. Dacă pierzi, le dai înapoi permisul. În cazul în care câştigi, rămâi cu el. Simplu, nu?

Ei bine, NU! Mai întâi, trebuie să stai la coadă la judecătorul de serviciu ca să depui plângerea. Şi stai, fiindcă nu ai de ales. În faţa fiecărei uşi din judecătorie sunt două cozi: una pentru publicul obişnuit şi alta pentru avocaţi. Câte un anunţ lipit pe uşă îţi spune că, potrivit nu ştiu cărui regulament, avocaţii au prioritate. De-abia când intri în biroul judecătorului respectiv afli că puteai să trimiţi plângerea şi prin poştă, dar e deja prea târziu, deja ai pierdut timpul. După asta, ai nevoie de un certificat de grefă. Actul ăsta îl iei din încăperea alăturată, în care intri după ce stai la altă coadă.

De certificatul de grefă ai nevoie pentru a-ţi ridica permisul de la poliţie. Dar pentru a ţi se elibera certificatul de grefă ai nevoie de un timbru judiciar şi de achitarea unei taxe. Taxa se achită în sediul cecului din imensa clădire alăturată. Sigur, ca să ajungi la ghişeul respectiv nu trebuie decât să traversezi strada, dar intrarea de vizavi e păzită de jandarmi care-ţi spun că trebuie să foloseşti o altă uşă. Uşă aflată la vreo sută de metri mai încolo. După ce intri pe uşa asta, mai faci încă două sute de metri prin clădire. Stai la coadă la ghişeu, plăteşti taxa, apoi ieşi pe uşa pe care nu ai voie să intri şi care-i la vreo zece metri de ghişeu.

După asta, trebuie să stai la coadă pentru certificatul de grefă. Când ai ajuns, în sfârşit, înăuntru, o fată îţi spune că dosarul n-a ajuns încă la ei. Te miri, căci dosarul a fost depus în biroul alăturat, dar treci peste asta. Fata îţi recomandă să te întorci peste două ore sau, dacă e vineri, să vii luni mai bine.

Buuun. Vii luni, îţi iei nenorocitul de certificat. Marţi te duci cu el la poliţie, în Udrişte. Intri într-o curte de rahat, cu o bodegă jegoasă în spate. Permisele se eliberează la un ghişeu la care stă un poliţist gras, chel şi sictirit. Stai la coadă şi ajungi în faţa lui. Pentru că în cazul tău trebuie făcut un fel de proces-verbal, grasul îţi cere să aştepţi să vină colegul. "Cât?", întrebi. "Minim o juma de oră", îţi răspunde. Te miri de acest "minim o juma de oră" şi grasul se uită la tine şi mai mirat, chiar ofensat, de parcă ar cam vrea să-ţi scuipe pe moaca aia de contravenient tupeist.

Aşaaaa. Ţi-ai recuperat permisul, a urmat procesul, ai pierdut procesul. Ce trebuie să faci? Poţi să faci recurs dacă vrei, dar nu vrei, aşa că te duci la judecătorie să-ţi iei o copie după hotărâre ca să le-o duci, împreună cu permisul, la poliţie. Te duci la arhiva judecătoriei. Arhiva e la subsol. Orice arhivă de instanţă din România e la subsol. În faţa uşii sunt două cozi: una pentru public şi alta pentru avocaţi. Te aşezi, aştepţi, te contrezi cu jandarmul glumeţ pe nume Giani, care-i o combinaţie tristă între Joe Pesci şi Danny DeVito. Intri finalmente şi afli că nu-ţi poţi lua hotărârea din cauză că nu a rămas definitivă. Pentru că trebuie să rămână definitivă DE LA COMUNICARE, NU DE LA PRONUNŢARE, CE NAIBA NU ÎNŢELEGEŢI?!

Aşa că azi am coborât din nou la arhivă. Aceeaşi coadă despicată în avocaţi şi (most) babe procesomane. Acelaşi badigard deştept pe nume Giani. Pereţii încăperii sunt plini de rafturi cu mii de dosare galbene. Am intrat, în sfârşit. Şi în chiar momentul în care funcţionara pleca să-mi aducă hotărârea, s-a produs nenorocirea - a căzut curentul în toată clădirea. Întuneric aproape perfect în arhiva din subsol.

"Giani, vezi uşa!", a strigat o funcţionară către paznic.

"Toată lumea să predea dosarele". Într-o jumătate de minut, în încăpere au început să sclipească vreo zece lanterne. Fiecare funcţionar avea câte una.

"Se întâmplă des?", am întrebat-o pe femeia care nu mai dădea nici un semn că-mi va aduce hotărârea. Am primit un "pffffffff" ca răspuns.

"Ne vedem mâine", le-a salutat un nene pe femei.

"Mâine, da... da' nu mai veniţi la ora la care cade curentul", i-a răspuns o lanternă.

Am mai stat vreo cinci minute pe întuneric. Din când în când, cineva îmi băga lumina în ochi. În faţa uşii nu mai aştepta nimeni.

"Să mai stau. Mai îmi daţi hotărârea?", am întrebat-o pe femeie.

"Nu pot s-o găsesc pe întuneric. Trebuie să caut în calculator"

"Şi credeţi că vine curentu ' în curând?"

"Mai bine veniţi mâine"

Aşa că mâine mă duc iar.

(ultimele) Vesti din Vanghelistan - Romania psihotica (ziua a doua)

Astazi la ora 17 trebuia sa vedem inca un apartament. Militari, in spatele sectiei de politie.
Ajung la 16.30 fix in fata blocului, legitimul era ras proaspat si gata de tasnit pe usa, aranjasem paza plodului in eventualitatea ca din motive de trafic nu reusim sa fim la 18.00 in fata blocului... Ei si cand colo, exact cand sa plecam, ia un taxi de unde nu e. Nimic. Nici o companie nu avea masini in Vanghelistan de parca le inghitise pamantul pe toate.
16.40 Sunam la agenta cu care aveam intalnire. Raspunde sefa ei. Agenta e in trafic la Unirea. Mobilul si l-a uitat la birou. Doamna, noi o sa cam intarziem vreo zece minute. Nu-i bai ca agenta e in trafic si oricum n-ajunge la 17.00 nici ea insasi. Hai sa zicem 18.00, e bine? E bine. Cum o recunoastem daca n-are mobil? E blonda inalta si insarcinata. OK, cate blonde inalte insarcinate pot sta in fata unei sectii de politie?
Iesim pe strada. Ne urcam intr-un taxi-cazan (nici nu mai stiu ce companie avea pictata pe usi). Ii spunem omului s-o ia pe Ghencea, sa evitam cat de cat Razoarele. Omul se face ca ploua si intra pe Sebastian spre Drumul Sarii.
Imi vine sa-l bat cu posetica in cap dar trebuie sa ajungem in Militari. Ne facem cu greu drum pana la favorit. Surpriza, suna telefonul. Pai bine dom'le te-am asteptat pana la si douazeci si matale n-ai venit. Doamna, am sunat si am vorbit cu sefa. Zicea ca sunteti in trafic si ca nu ajungeti. Sorry, io am plecat ne vedem joi.
E bine, nu?
Nu e bine, nu ne dati numarul proprietarului?
Pai ce dom'le, sa ratez eu comisionul?
Este a doua oara in doua saptamani cand persoane care nu ma cunosc presupun despre mine ca fur.
Dar nu ma intelege gresit, mi-a zis sotul, iubesc tara asta.

To do list la metrou

Mă pregătesc de un compendiu pe tema interzicerii fumatului ca act politic anticonstituţional, contrar tuturor declaraţiilor universale, regionale, locale şamd ale drepturilor omului. Ca atare, instinctiv, îmi sar unele chestii în ochi. Cum ar fi acest panou din staţiile de metrou bucureştene prin care sunt informat că nu am voie sa fumez şi nici să arunc şerveţele sau zdrenţe pe jos, am, în schimb, voie să plonjez în faţa metroului şi să mă las trăznit.
Mulţumesc, metrou iubit!

Această postare nu are poză. Are şorici.

Şi mai are un cânticel care spune aşa:
Ghiţă,
te-aştept diseară la guriţă.

Din cauza condiţiilor nefavorabile, asomarea a avut loc în gând, cu casa închisă. Iar bietul Ghiţă a sfârşit implicit, pentru că în ţara care-i ocupă lui Mircea Badea tot timpul, veterinarii nu pot comite asomări pe motiv de permis de port armă lipsă.

Să-i fie prăjeala uşoară!

La anu' sau la mulţi ani!