Pentru bunicii mei (fie-le ţărâna uşoară!), orăşean era omul căruia-i locuiau vecinii deasupra capului, care-şi cumpăra legumele din piaţă şi care lucra într-o încăpere curată, frunzărind toată ziua hârtii şi ţăcănind la maşina de scris cu degetele mânjite de indigo. Pentru socrii mei (navetişti o viaţă prin uzinele şi rafinăriile patriei), orăşean este uneori omul care, deşi-i curge apa caldă pe ţeavă şi face caca în casă (!!!), vine nespălat şi nepieptănat la serviciu (de-a lungul vieţii, întâlnirea cu astfel de caractere le-a zdruncinat serios încrederea în viaţa de la oraş).
Se ştie că, potrivit anticelor stereotipuri, orăşeanul, spre deosebire de ţăran, e „împuţit”. Bucureşteanul, fiind cel mai orăşean dintre toţi, e cel mai împuţit. Ca exemplu, să ne amintim o scenă din „E pericoloso sporgersi”, în care, la sfârşitul unei confruntări dintr-un tren personal între un provincial şi un bucureştean militar în termen, primul, cu ochii în lacrimi, îi strigă celui de-al doilea, cu mare obidă, suprema jignire: „Bucureştean împuţit!”.
E doar o expresie. Adevărul e că România rurală pute mai al dracului ca România urbană. Asta nu înseamnă că Bucureştiul miroase tot a parfum aplicat după săpun. Neaaaa!!! Duhneşte, dom’le! Trăzneşte, tată! Şi nu mă simt mai fericit când ştiu că io (de trei luni nu-mi curge apă caldă prin conductă şi mă închin zilnic la lighean), miros mai frumos decât idiotul care-mi înfige cotul în rinichi (în ambii) prin tramvaiul 41. Nu pricep: de unde dracu’ avem atâţia ţărani, atâţia nespălaţi, atâţia ştirbi, atâţia analfabeţi, atâţia impostori, atâţia zevzeci, atâtea puştoaice cu băşini în cap, atâţia slinoşi, atâţia măgari?! Cum pana mea de se întâmplă chestiile astea? Sunt prea mulţi jegoşi, bolnavi mintali, retardaţi cu drept de vot, babe cu broboade slinoase, boşorogi cu prostata mai mare decât creierul, puştani nespălaţi, agramaţi, manelişti cu clei în ureche, butonându-şi telefoanele mobile cu convingerea că ăsta e destinul omenirii. Am trăit mereu cu naivitatea că orăşeanul adevărat e omul care nu aruncă tone de gunoaie chiar în faţa uşii sale. Nu, dom’le, orăşeanul nu-şi taie copacul din faţa ferestrei pentru a-şi parca maşina. Orăşeanul adevărat nu-şi terorizează vecinul cu flexul sau cu bormaşina. Orăşeanul nu scuipă flegma cu muci pe scara blocului în care locuieşte, orăşeanul se îmbată dracului în casă (sau în localurile special amenajate pentru astfel de activităţi :D), nu în faţa blocului, orăşeanul nu lasă trei kile de coji de seminţe zilnic chiar pe aleea din faţa casei. Da’ de unde sunt atâţia tâmpiţi nespălaţi?
Până luni, când vine continuarea, o să încerc să aflu.
Se ştie că, potrivit anticelor stereotipuri, orăşeanul, spre deosebire de ţăran, e „împuţit”. Bucureşteanul, fiind cel mai orăşean dintre toţi, e cel mai împuţit. Ca exemplu, să ne amintim o scenă din „E pericoloso sporgersi”, în care, la sfârşitul unei confruntări dintr-un tren personal între un provincial şi un bucureştean militar în termen, primul, cu ochii în lacrimi, îi strigă celui de-al doilea, cu mare obidă, suprema jignire: „Bucureştean împuţit!”.
E doar o expresie. Adevărul e că România rurală pute mai al dracului ca România urbană. Asta nu înseamnă că Bucureştiul miroase tot a parfum aplicat după săpun. Neaaaa!!! Duhneşte, dom’le! Trăzneşte, tată! Şi nu mă simt mai fericit când ştiu că io (de trei luni nu-mi curge apă caldă prin conductă şi mă închin zilnic la lighean), miros mai frumos decât idiotul care-mi înfige cotul în rinichi (în ambii) prin tramvaiul 41. Nu pricep: de unde dracu’ avem atâţia ţărani, atâţia nespălaţi, atâţia ştirbi, atâţia analfabeţi, atâţia impostori, atâţia zevzeci, atâtea puştoaice cu băşini în cap, atâţia slinoşi, atâţia măgari?! Cum pana mea de se întâmplă chestiile astea? Sunt prea mulţi jegoşi, bolnavi mintali, retardaţi cu drept de vot, babe cu broboade slinoase, boşorogi cu prostata mai mare decât creierul, puştani nespălaţi, agramaţi, manelişti cu clei în ureche, butonându-şi telefoanele mobile cu convingerea că ăsta e destinul omenirii. Am trăit mereu cu naivitatea că orăşeanul adevărat e omul care nu aruncă tone de gunoaie chiar în faţa uşii sale. Nu, dom’le, orăşeanul nu-şi taie copacul din faţa ferestrei pentru a-şi parca maşina. Orăşeanul adevărat nu-şi terorizează vecinul cu flexul sau cu bormaşina. Orăşeanul nu scuipă flegma cu muci pe scara blocului în care locuieşte, orăşeanul se îmbată dracului în casă (sau în localurile special amenajate pentru astfel de activităţi :D), nu în faţa blocului, orăşeanul nu lasă trei kile de coji de seminţe zilnic chiar pe aleea din faţa casei. Da’ de unde sunt atâţia tâmpiţi nespălaţi?
Până luni, când vine continuarea, o să încerc să aflu.
