13.3.07
Arte, ora 22:40
Acţiunea începe în 2005, în Franţa, în plină campanie pentru Constituţia Europeană. Un industriaş, Michel White, le propune angajaţilor săi să se mute în România (la o filială a firmei sale, producătoare de componente electronice) unde vor primi o leafă de 110 de euro pe lună. Regizorii, Alexandru Solomon ("Marele jaf comunist", "Clara B", "Dulcea saună a morţii", "În fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură") şi Nora Agapi (director de imagine la coproducţia româno-irlandeză "Time has come"), profită de acest (practic) pretext pentru a realiza un documentar despre condiţia a muncitorului francez (la Schirmeck, în Alsacia) şi român (la Mediaş). Pentru a fi cu inima împăcată, unul dintre muncitorii francezi şi soţia acestuia, însoţiţi de o delegaţie sindicală, vin în România (cu producătorii documentarului după ei) pentru a se lămuri dacă se poate trăi (şi cum) cu 110 euro. Un film (52 de minute; coproducţie ARTE France, Seppia, Dans Le Même Bateau, Hifilm, TVR;difuzat în premieră) plasat în contextul globalizării, al uneia dintre consecinţele fenomenului, migraţia forţei de muncă, şi al discrepanţei dintre statutul de membru al Uniunii Europene şi politica salarială din România.
We are living in Herăstrău
În caz că nu ştiaţi încă, Primăria Municipiului Bucureşti are şi site. Pe site, are un forum. Şi lumea scrie pe forum ca şi cum moderatorul n-ar fi murit de mult.
Alexandru Dodon/09-Mar-2007: Stimati Domni, Cred ca este a 4-a zi consecutica cand intersectia Lujerul cu Bd Timisoara ,doua strazi aflate in adminsitratia PMB este lipsita de semafoare.Este greu de descris ce se intampla acolo dimineata si in jurul orei 16.Am incercat sa gasesc e-mail de la Adminsitratia semafoare si marcaje insa este imposibilPoate totusi ii mobilizati sa-si faca datoria pana cand nu se produce un accident.Cu stima Al.Dodon
Alexandru Dodon/09-Mar-2007: Stimati Domni, Cred ca este a 4-a zi consecutica cand intersectia Lujerul cu Bd Timisoara ,doua strazi aflate in adminsitratia PMB este lipsita de semafoare.Este greu de descris ce se intampla acolo dimineata si in jurul orei 16.Am incercat sa gasesc e-mail de la Adminsitratia semafoare si marcaje insa este imposibilPoate totusi ii mobilizati sa-si faca datoria pana cand nu se produce un accident.Cu stima Al.Dodon
viagra/08-Mar-2007: Hello, my name is viagra cialis levitra viagra https://grid.ct.infn.it/twiki/pub/Main/DavidRoches/cialis.htm https://grid.ct.infn.it/twiki/pub/Main/DavidRoches/levitra.htm https://grid.ct.infn.it/twiki/pub/Main/DavidRoches/viagra.htm
Gabriela Duban/21-Feb-2007: verificati si schimbati drapelul de sub ARCUL DE TRIUMF este o rusine! Este rupt!
mihai joita/22-Feb-2007: Va rog sa-mi transmiteti algoritmul de calcul pentru costul energiei termice ce revine pe apartament in raport cu citire contorului termic al blocului si citirile repartitoarelor din apartamente (diferenta lunara de index, constanta reglata a repartitorului, nr elementi corp calorifer, tip calorifer, caracteristici si amplasare camera, etc.).
Dogaru Maria/23-Jan-2007: Va rog sa ma ajutati,intr-o problema spinoasa:cainii vagabonzi din sectorul 2 in special ,str.Melodiei ,capatul tramvai 21.Deja s-a format haita de caini,nu putem sa mai mergem pe strada dimineata devreme sau seara pe intuneric atunci cind venim de la ,sau plecam la servici.Sunt iubitoare de animale( am si eu 2 caini),dar nu pot sa trec peste faptul ca cei 7-8 caini sunt agresivi si ai nimanui.Va rog mult de tot ajutati-ne.Multumesc
Testereut/23-Jan-2007: Helloaay
Marco Stettler/18-Dec-2006: We are living in Hearstrau and are suffering from increasingly aggressive stary dogs which are attacking people. Please take action before a kid gets hurt, that would be a scandal which would not fit to the image of public security of a soon-to-be EU-country. Basescu cleaned up some years ago, but now nobody seems to care. The field with the dogs is located behind the building at Soseaua Nordului no. 60. Thanks!
Vili/05-Dec-2006: Cunoaste cineva ceva despre un incendiu izbucnit intr-o club de gimnastica din Bucuresti?
None/05-Dec-2006: Buy Xenical, Xenical Weight Loss, Cheap Xenical, Cheapest Xenical, Xenical Onl
Amavas/16-Nov-2006: Sunt cetatean al orasului Magurele si sunt intrigat de ceea ce se intampla pe strazile sectorului 5 ce fac legatura cu orasul meu. Pornind de la statia autobuzelor ce merg spre Magurele (antiaeriana) a fost asfaltata strada iar acum a fost sparta pentru lucrari de canalizare dupa ce au fost investiti atatia bani. Lucrarea trebuie finalizata pana la sfarsitul anului dar se desfasoara cu viteza melcului. In aceste conditii traficul este un calvar cetatenii ce si-au cumparat abonamente pentru statiile pana in Magurele trebuie sa plateasca suplimentar pentru a folosi maxi taxi. Autobuzele ocolesc pe la pasarela de la Bragadiru fac mult mai mult. Microbuzele merg pe strazi nesigure. Va rog sa luati masuri pentru urgentarea lucrarilor.
Costin Hanganu/15-Nov-2006: la iesirea de la statia de metrou Nicolae Grigorescu spre intersectia cu bvd. N. Grigorescu este un parculet ingradit. la marginea parcului (spre trotuar) se plimbau soarecii (sobolanii) fara nicio teama!
O vacanţă de spectacol pe străzile Italiei
Jongleri, artişti sau jurnalişti tineri asociaţi (cluburi sau grupuri de profil) sunt căutaţi de o organizaţie (“Free wheel”) recent înfiinţată de un grup de italieni cu vârste cuprinse între 17 şi 20 de ani pentru un schimb (în perioada iulie – septembrie 2007) având ca obiective promovarea spectacolelor artistice de stradă şi integrarea socială. “Free wheel” conduce un laborator de jonglerii.
Adresa de contact: dany_bras@hotmail. com
Dictaphone la Dalles
Merită cu prisosinţă câteva cuvinte - scrise de unul care a ascultat cândva şi Einstuerzende Neubauten, căutând să dezlege nedezlegabilul din acest gen muzical construit, cu instrumente neconvenţionale (un reportofon derulat la viteză triplă, spre-o pildă) şi cu mult computer, în hale dezafectate ale unui fost combinat de îndreptat ţevi de prin Polonia. Şi Dictaphone au ceva cu leşii, una dintre piese, lentă ca mintea polonezilor din bancurile americane, se numeşte Warszawa.
Dictaphone sunt un fel de jazzeri. De fapt, sunt o mică surpriză electronică în lumea jazzului. Un fel de copii maturizaţi cu o singură condiţie: să fie lăsaţi să se joace. Muzica celor doi (Oliver Doerell: electronics, bass, field recordings şi acordeon; Roger Döring: sax, clarinet) este minimalistă, obsedantă şi subliminală. O muzică pentru vremuri ce încă nu au venit şi, totuşi, o muzică fără vremuri. Un fel de fotografii muzicale mişcate. De fapt, au compus mult pentru teatru şi film. Şi nu puteau lipsi de la un festival de muzică, film & new media.
Dalles mai are şi câteva ecrane pe care se derulează experimente video. Aşezaţi-vă pe fotolii, puneţi-vă căştile şi ţineţi-vă respiraţia. Nu durează mult să vedeţi fiecare film în parte. Sunt inedite. „The HongKong Showcase”, „Mamaev Kurgan (poetics of everyday life)”, „Passing Suburbia”, „Soul Search Laboratory”, „Countdown To Nothing”. Câteva titluri spre deliciul unei anumite nişe de cinefili. Dar nu numai cinefililor le-ar putea părea interesante.
Nu uitaţi: creatorii vin de la Berlin, poate (de peste un secol) cel mai avantgardist şi neortodox pol al culturii europene.
Trancities merge mai departe, până pe 18 martie, mai întâi la Dalles (a propos, e mocca!) şi, apoi, şi la Preoteasa.
Dictaphone sunt un fel de jazzeri. De fapt, sunt o mică surpriză electronică în lumea jazzului. Un fel de copii maturizaţi cu o singură condiţie: să fie lăsaţi să se joace. Muzica celor doi (Oliver Doerell: electronics, bass, field recordings şi acordeon; Roger Döring: sax, clarinet) este minimalistă, obsedantă şi subliminală. O muzică pentru vremuri ce încă nu au venit şi, totuşi, o muzică fără vremuri. Un fel de fotografii muzicale mişcate. De fapt, au compus mult pentru teatru şi film. Şi nu puteau lipsi de la un festival de muzică, film & new media.
Dalles mai are şi câteva ecrane pe care se derulează experimente video. Aşezaţi-vă pe fotolii, puneţi-vă căştile şi ţineţi-vă respiraţia. Nu durează mult să vedeţi fiecare film în parte. Sunt inedite. „The HongKong Showcase”, „Mamaev Kurgan (poetics of everyday life)”, „Passing Suburbia”, „Soul Search Laboratory”, „Countdown To Nothing”. Câteva titluri spre deliciul unei anumite nişe de cinefili. Dar nu numai cinefililor le-ar putea părea interesante.
Nu uitaţi: creatorii vin de la Berlin, poate (de peste un secol) cel mai avantgardist şi neortodox pol al culturii europene.
Trancities merge mai departe, până pe 18 martie, mai întâi la Dalles (a propos, e mocca!) şi, apoi, şi la Preoteasa.
Bucureştiul morţii mă-sii
În fiecare seară, stau pe un scaun în bucătărie, fumez şi privesc printre gratiile ferestrei. Nu văd nimic altceva decât blocul de vizavi, afumat, neterminat, pătat, jupuit de tencuială. Dacă mă ridic în picioare, pot să mai văd şi „parcarea”, care e de fapt un fost spaţiu verde, invadat de şoferii care chiar n-au avut unde să-şi parcheze maşinile.
Locuiesc la parter, relativ aproape de traseul magistralei de metrou „Industriilor”, aşa că simt când trece metroul. Cu timpul, m-am obişnuit.
Vara nu pot să dorm cu fereastra deschisă, pentru că prin faţa blocului, la 30 de metri, trec autobuzele 336 foarte dimineaţa, apoi încep camioanele. Iarna, când e foarte frig afară, bătrânul şi singurul calorifer din cameră nu mai face faţă.
În urmă cu două luni, nişte inşi de la o firmă de recuperare a debitelor au venit şi au oprit apa caldă în tot blocul. Motivul: vreo doi-trei locatari nu-şi plătiseră întreţinerea de câţiva ani, dar nu puteau fi debranşaţi individual, felul în care a fost contruit blocului nu permite asta. Se spune că datoriile lor sunt mai mari decât contravaloarea apartamentelor în care locuiesc. De atunci, folosesc ligheanul şi oala cu apă încălzită pe aragaz în fiecare seară.
Pe jos, în garsonieră, e ciment, acoperit cu o mochetă arsă şi ruptă.
În baie am o scurgere din care ies mereu cele mai dezgustătoare mirosuri.
Pereţii bucătăriei sunt, în jumătatea de jos, acoperiţi cu o vopsea plină de pete de untură, care nu pot fi îndepărtate cu nimic.
În dreapta, locuieşte o babă surdă cu o sonerie puternică, pe care, de câteva ori pe săptămână, apasă un moş cu baston şi figură de mort. Baba răspunde numai după ce moşul sună fără pauză timp de minim trei minute. Seara, baba dă televizorul foarte tare pe Etno TV, sâmbăta - pe „Surprize, surprize”.
În stânga, stă o babă care, în urmă cu un an, mi-a bătut în perete – o deranja zgomotul apei când făceam duş. Pe hol, în faţa uşii babei, se adună, în fiecare seară, tineretul blocului şi mănâncă seminţe. Din când în când, băeţii îi bat la uşă babei şi fug. Baba iese şi îi blesteamă din tot sufletul timp de cel puţin zece minut. Dimineaţa, la ieşirea din scara blocului, pentru a scăpa de cojile de seminţe de pe tălpi, trebuie să tropăi de parcă aş fi mers prin zăpadă.
Deasupra, stă un familist convins. Îşi cârpeşte copilul de cel puţin două ori pe săptămână. Sâmbăta şi duminica, de la ora 9 dimineaţa se joacă, în familie, cu bormaşina. Într-o seară i-am auzit oftatul şi zgomotul ligheanului în care, probabil, se chinuia să se spele. A fost singurul protest pe care l-am înregistrat din partea altui locatar la lipsa apei calde.
Întreţinerea se poate plăti doar două zile pe săptămână, marţea şi miercurea, de la 17:00 la 19:00, unui ins murdar care are calitatea de administrator.
Dacă nu te-ai întors până la 7 seara acasă, trebuie să te mulţumeşti cu un loc de parcare între boscheţii care au rămas din vechiul spaţiu de joacă al copiilor. Dacă plouă peste noapte, e bine ca dimineaţa să te încalţi cu nişte cizme de cauciuc ca să intri în maşină.
Vă vine să credeţi sau nu, o garsonieră în această zonă, cu acelaşi grad de confort, costă cel puţin 40.000 de euro, iar chiria se negociază începând de la 200 de euro pe lună.
Locuiesc la parter, relativ aproape de traseul magistralei de metrou „Industriilor”, aşa că simt când trece metroul. Cu timpul, m-am obişnuit.
Vara nu pot să dorm cu fereastra deschisă, pentru că prin faţa blocului, la 30 de metri, trec autobuzele 336 foarte dimineaţa, apoi încep camioanele. Iarna, când e foarte frig afară, bătrânul şi singurul calorifer din cameră nu mai face faţă.
În urmă cu două luni, nişte inşi de la o firmă de recuperare a debitelor au venit şi au oprit apa caldă în tot blocul. Motivul: vreo doi-trei locatari nu-şi plătiseră întreţinerea de câţiva ani, dar nu puteau fi debranşaţi individual, felul în care a fost contruit blocului nu permite asta. Se spune că datoriile lor sunt mai mari decât contravaloarea apartamentelor în care locuiesc. De atunci, folosesc ligheanul şi oala cu apă încălzită pe aragaz în fiecare seară.
Pe jos, în garsonieră, e ciment, acoperit cu o mochetă arsă şi ruptă.
În baie am o scurgere din care ies mereu cele mai dezgustătoare mirosuri.
Pereţii bucătăriei sunt, în jumătatea de jos, acoperiţi cu o vopsea plină de pete de untură, care nu pot fi îndepărtate cu nimic.
În dreapta, locuieşte o babă surdă cu o sonerie puternică, pe care, de câteva ori pe săptămână, apasă un moş cu baston şi figură de mort. Baba răspunde numai după ce moşul sună fără pauză timp de minim trei minute. Seara, baba dă televizorul foarte tare pe Etno TV, sâmbăta - pe „Surprize, surprize”.
În stânga, stă o babă care, în urmă cu un an, mi-a bătut în perete – o deranja zgomotul apei când făceam duş. Pe hol, în faţa uşii babei, se adună, în fiecare seară, tineretul blocului şi mănâncă seminţe. Din când în când, băeţii îi bat la uşă babei şi fug. Baba iese şi îi blesteamă din tot sufletul timp de cel puţin zece minut. Dimineaţa, la ieşirea din scara blocului, pentru a scăpa de cojile de seminţe de pe tălpi, trebuie să tropăi de parcă aş fi mers prin zăpadă.
Deasupra, stă un familist convins. Îşi cârpeşte copilul de cel puţin două ori pe săptămână. Sâmbăta şi duminica, de la ora 9 dimineaţa se joacă, în familie, cu bormaşina. Într-o seară i-am auzit oftatul şi zgomotul ligheanului în care, probabil, se chinuia să se spele. A fost singurul protest pe care l-am înregistrat din partea altui locatar la lipsa apei calde.
Întreţinerea se poate plăti doar două zile pe săptămână, marţea şi miercurea, de la 17:00 la 19:00, unui ins murdar care are calitatea de administrator.
Dacă nu te-ai întors până la 7 seara acasă, trebuie să te mulţumeşti cu un loc de parcare între boscheţii care au rămas din vechiul spaţiu de joacă al copiilor. Dacă plouă peste noapte, e bine ca dimineaţa să te încalţi cu nişte cizme de cauciuc ca să intri în maşină.
Vă vine să credeţi sau nu, o garsonieră în această zonă, cu acelaşi grad de confort, costă cel puţin 40.000 de euro, iar chiria se negociază începând de la 200 de euro pe lună.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)