Bucureştiul morţii mă-sii

În fiecare seară, stau pe un scaun în bucătărie, fumez şi privesc printre gratiile ferestrei. Nu văd nimic altceva decât blocul de vizavi, afumat, neterminat, pătat, jupuit de tencuială. Dacă mă ridic în picioare, pot să mai văd şi „parcarea”, care e de fapt un fost spaţiu verde, invadat de şoferii care chiar n-au avut unde să-şi parcheze maşinile.
Locuiesc la parter, relativ aproape de traseul magistralei de metrou „Industriilor”, aşa că simt când trece metroul. Cu timpul, m-am obişnuit.
Vara nu pot să dorm cu fereastra deschisă, pentru că prin faţa blocului, la 30 de metri, trec autobuzele 336 foarte dimineaţa, apoi încep camioanele. Iarna, când e foarte frig afară, bătrânul şi singurul calorifer din cameră nu mai face faţă.
În urmă cu două luni, nişte inşi de la o firmă de recuperare a debitelor au venit şi au oprit apa caldă în tot blocul. Motivul: vreo doi-trei locatari nu-şi plătiseră întreţinerea de câţiva ani, dar nu puteau fi debranşaţi individual, felul în care a fost contruit blocului nu permite asta. Se spune că datoriile lor sunt mai mari decât contravaloarea apartamentelor în care locuiesc. De atunci, folosesc ligheanul şi oala cu apă încălzită pe aragaz în fiecare seară.
Pe jos, în garsonieră, e ciment, acoperit cu o mochetă arsă şi ruptă.
În baie am o scurgere din care ies mereu cele mai dezgustătoare mirosuri.
Pereţii bucătăriei sunt, în jumătatea de jos, acoperiţi cu o vopsea plină de pete de untură, care nu pot fi îndepărtate cu nimic.
În dreapta, locuieşte o babă surdă cu o sonerie puternică, pe care, de câteva ori pe săptămână, apasă un moş cu baston şi figură de mort. Baba răspunde numai după ce moşul sună fără pauză timp de minim trei minute. Seara, baba dă televizorul foarte tare pe Etno TV, sâmbăta - pe „Surprize, surprize”.
În stânga, stă o babă care, în urmă cu un an, mi-a bătut în perete – o deranja zgomotul apei când făceam duş. Pe hol, în faţa uşii babei, se adună, în fiecare seară, tineretul blocului şi mănâncă seminţe. Din când în când, băeţii îi bat la uşă babei şi fug. Baba iese şi îi blesteamă din tot sufletul timp de cel puţin zece minut. Dimineaţa, la ieşirea din scara blocului, pentru a scăpa de cojile de seminţe de pe tălpi, trebuie să tropăi de parcă aş fi mers prin zăpadă.
Deasupra, stă un familist convins. Îşi cârpeşte copilul de cel puţin două ori pe săptămână. Sâmbăta şi duminica, de la ora 9 dimineaţa se joacă, în familie, cu bormaşina. Într-o seară i-am auzit oftatul şi zgomotul ligheanului în care, probabil, se chinuia să se spele. A fost singurul protest pe care l-am înregistrat din partea altui locatar la lipsa apei calde.
Întreţinerea se poate plăti doar două zile pe săptămână, marţea şi miercurea, de la 17:00 la 19:00, unui ins murdar care are calitatea de administrator.
Dacă nu te-ai întors până la 7 seara acasă, trebuie să te mulţumeşti cu un loc de parcare între boscheţii care au rămas din vechiul spaţiu de joacă al copiilor. Dacă plouă peste noapte, e bine ca dimineaţa să te încalţi cu nişte cizme de cauciuc ca să intri în maşină.
Vă vine să credeţi sau nu, o garsonieră în această zonă, cu acelaşi grad de confort, costă cel puţin 40.000 de euro, iar chiria se negociază începând de la 200 de euro pe lună.