Aseară n-am mai rezistat. Eram între Basarab Gara de Nord, spre Gara de Nord, pe linia de tramvai, adică pe a treia coloană şi de zece minute nu înaintasem nici doi metri. Când mi-am dat seama că se formează a patra coloană pe sensul meu, am întors. Am mers toată calea Griviţei, am intrat în Chitila şi am ocolit blestematul ăsta de oraş umflat de maşini. Printre tiruri, peste o trecere de cale ferată, pe lângă hale şi depozite, m-am simţit mai bine decât pe strada Constantin Noica, claxonând şi fiind claxonat. A fost frumos. Nu mai mersesem niciodată pe centura asta şi mi-era frică să nu greşesc drumul şi să ajung, doamne-fereşte!, pe autostrada spre Piteşti. Am făcut fix o jumătate de oră, dar, doamne!, am mers cu 50-60-70-80, nu cu 5-10! Şi am ajuns în Militari tocmai când o haită de şoferi cu ochii roşii de nervi, venind dintre oraş, căuta de parcare.
Azi, pe la prânz, am vrut s-o fac din nou, dat mi-am zis că, ce naiba!, e sâmbătă, trebuie să se mai fi eliberat după ce miile alea de maşini au plecat ieri în provincie. Ei bine, nu! Cred că m-am întâlnit cu şoferii care plecaseră ieri după-amiaza, dar nu reuşiseră să iasă încă din oraş. Aşa că am făcut, de la intersecţia bulevardului Iuliu Maniu cu strada Apusului până la Caşin, vreo 30 de minute, mai mult chiar decât fac în unele dimineţi cu trafic subţiat.
Vezi, d’aia admir oraşul ăsta, că e mereu suprinzător. Acum mă duc să mă dau un pic cu capul de perete.
