Cifrul Bunicuţei

Am fost mereu impresionat de vitalitatea unuia dintre cei mai controversaţi români în viaţă. Nea Nelu, Bunicuţa PSDului, ne va îngropa pre mulţi dintre noi - şi o va face din băncile Senatului, cu siguranţă. Şi de pe blogul său - căci la blogul lui Iliescu vroiam să ajung.
Nu ştiu câţi oameni lucrează la redactarea lui. Dar lucrează foarte bine, nu pentru că blogul ar fi o capodoperă ci pentru că redă ad integrum stilul preşedintelui (din nefericire) pe viaţă al României. Poate e doar un singur blogger. Poate e chiar Iliescu dar, hei, parcă e prea mult - chiar şi pentru el.
Oare ce parole (cu siguranţă se schimbă mai des decât lenjeria intimă) o fi având? beria? lesterbrown? lubianka? edituratehnica1989? ninisor? lovilutia? mironcosma90? Any other ideas?

Capcane pentru prosti

Nu stiu cine a castigat alegerile la sectorul 4 dar va anunt pe aceasta cale ca pe bulevardul Cantemir, chiar inainte de pasaj, pe banda aia care duce spre fantani, cineva, nu stiu cine (Apanova? Distrigaz?), a decupat asfaltul in jurul unor guri de canal.
Dar nu l-a decupat finut, rotund, cat sa nu se impiedice masinile mai mici si sa ramana cu rotile invartindu-li-se in aer, nu, au taiat din asfalt cu ura, patratoaie mari, cat sa le poata depasi numai aia de conduc jeep-uri, care oricum nu simt ca decoleaza daca dau cu roata intr-un sant d-asta.
In special noaptea, gropile alea sunt minunate.

I was the soldier of fortune

The band s'a retras, pentru moment. A rămas, pe scenă, doar el. Coverdale cel cum vreţi să'i spuneţi, acum n'am nici un chef de comentarii, de critici (ar fi... dar, la ora asta, cui îi pasă?).
Nu mai există bas, nu mai există clape, nu mai există... Nu mai există decât vocea lui. El şi ea, mai bătrâni decât Whitesnake. Momentul Deep Purple. Live, a capella, o voce - peste aerul serii, un aer încă apăsător de cald, încă prea liniştit, încă greu şi obositor şi sufocant (aici ar urma o dizertaţie despre absolut proasta organizare românească; dar nu!).

E numărul Coverdale.

But I feel I'm growing older
And the songs that I have sung
Echos in the distance
Like the sound
Of a windmill goin round.

A urmat o pauză. Chestie de interpretare. Coverdale a simţit că e momentul de cotitură al strofei.

În acea clipă, ca într'o punere în scenă, peste scena goală, prin pletele lui Coverdale, lipindu'i cămaşa de corp, s-a mişcat o pală de răcoare. O boare. Prima.

Coverdale a oprit o clipă timpul, după care i-a dat iarăşi drumul, încheind refrenul:

I guess I'll always be
A soldier of fortune.

A fost momentul în care am realizat că nu sunt decât unul dintre cei fericiţi că a trăit o seară ca aceasta, cu Whitesnake, cu Def Leppard şi chiar cu Iris. Atât. Nimic mai mult.

***

Iar furtuna de afară e confirmarea.

***

Later update: poze. Şi aici.