9.7.08

I was the soldier of fortune


The band s'a retras, pentru moment. A rămas, pe scenă, doar el. Coverdale cel cum vreţi să'i spuneţi, acum n'am nici un chef de comentarii, de critici (ar fi... dar, la ora asta, cui îi pasă?).
Nu mai există bas, nu mai există clape, nu mai există... Nu mai există decât vocea lui. El şi ea, mai bătrâni decât Whitesnake. Momentul Deep Purple. Live, a capella, o voce - peste aerul serii, un aer încă apăsător de cald, încă prea liniştit, încă greu şi obositor şi sufocant (aici ar urma o dizertaţie despre absolut proasta organizare românească; dar nu!).

E numărul Coverdale.

But I feel I'm growing older
And the songs that I have sung
Echos in the distance
Like the sound
Of a windmill goin round.

A urmat o pauză. Chestie de interpretare. Coverdale a simţit că e momentul de cotitură al strofei.

În acea clipă, ca într'o punere în scenă, peste scena goală, prin pletele lui Coverdale, lipindu'i cămaşa de corp, s-a mişcat o pală de răcoare. O boare. Prima.

Coverdale a oprit o clipă timpul, după care i-a dat iarăşi drumul, încheind refrenul:

I guess I'll always be
A soldier of fortune.

A fost momentul în care am realizat că nu sunt decât unul dintre cei fericiţi că a trăit o seară ca aceasta, cu Whitesnake, cu Def Leppard şi chiar cu Iris. Atât. Nimic mai mult.

***

Iar furtuna de afară e confirmarea.

***

Later update: poze. Şi aici.

3 comentarii:

  1. lasa-ma ca si acuma ma infior cand imi aduc aminte cum a fost...

    RăspundețiȘtergere
  2. abia tarziu am adormit, cu vocea lui rasunand undeva in subconstient, iar azi dimineata m-am trezit fredonand, spre serviciu am revazut concertul. de ce oare mi se pare ca asemenea momente nu ar trebui (contrar "orice are un inceput, cuprins si sfarsit") sa se sfarseasca niciodata...
    bravo bravo bravo

    RăspundețiȘtergere
  3. Sprâncenatul9 iulie 2008, 13:52

    Da, n-a fost rau. Pacat de organizarea mizerabila.

    RăspundețiȘtergere