Deşi a plecat de ceva vreme din Bucureşti înapoi la Berlin, Hilke Gerdes continuă să scrie, pentru Pescuitorul de perle, câte o rubrică de Scrisoare din Valahia. Ultima dată şi-a adus aminte de Sergiu Nicolaescu (regia: Sergiu Nicolaescu; scenariul: Sergiu Nicolaescu; producţia: Sergiu Nicolaescu; în rolul principal: Sergiu Nicolaescu; în rolul lui Sergiu Nicolaescu: Gheorghe Dinică) în plină Berlinală, în preajma proiecţiei filmului Cum mi-am petrecut sfîrşitul lumii, cu care a dat lovitura Cătălin Mitulescu. Hilke îl mai recomanda şi pe tânărul Alexnadru Belc, pe care îl încadra în ceea ce ea numeşte (aşa s-o fi numind, eu, vorba lui IT Morar, nu mă pricep la filme dar îmi plac) curentul slow-food (cool, părerea mea!). Şi, în tot acest răstimp, în care pe ecranele din Vest rulează, timid şi nepromovate cum se cuvine, producţiile noii generaţii, banii de la buget se duc în continuare la megaproducţiile regizorului preferat al sistemului din anii '80. Petre Iancu de la Deutsche Welle a avut un proces interminabil cu "nemuritorul" Nicolaescu, pe motiv de delict de opinie: Petre afirmase, pe post, că valoarea cinematografică a regizorului este îndoielnică şi cariera sa a fost, mai degrabă, rodul nevoii de propagandă a regimului Ceauşescu. Cum spuneam, nu mă pricep la filme dar parcă şi mie îmi pare la fel.
Dar despre Hilke scriam. Întoarcerea la Berlin nu a rupt-o definitiv de Bucureşti. În pieţele metropolei cântă, de la amiază până după miezul nopţii, de cum se încălzeşte puţin afară, acordeonişti din Buzău. Locuiesc într-un hotel ieftin şi pleacă după trei luni de şedere, pentru a reveni după alte trei luni. Vor cânta iarăşi şi se merită. Sunt buni şi câştigă bani frumoşi. Nu ca Sergiu Nicolaescu. Se întreabă Hilke: dacă tot e atât de valoros şi pregăteşte, an după an, scenarii care - se vede treaba - merită sume exorbitante din partea CNC-ului, de ce mai are nevoie de subvenţii? De ce nu îşi produce filmele din banii luaţi pe încasări? Subvenţiile sunt, de regulă, pentru cei aflaţi la început de drum.
