7.8.08

Bagdad Cafe 66

(...) îşi derulează micile afaceri nestingheriţi de marii rechini (...)




Pe drumul ce vine dinspre Palmyra, Cafe Bagdad 66 apare ca o fata morgana în plin pustiu. Aici se bifurcă două dintre cele mai importante artere ale Orientului Mijlociu. Una duce către capitala Irakului, alta coboară spre cea a Siriei. Secole, dacă nu cumva milenii de rivalitate. De la imperii şi regate antice până la accepţiunea diferită dată, spre finalul secolului XX, pan-arabismului, au făcut ca rude apropiate, cum sunt irakienii şi sirienii, să nu trăiască sub acelaşi acoperiş. Bagdad şi Damasc îşi revendică, din timp în timp, leagănul civilizaţiei contemporane. Coduri vechi de legi, alfabete, matematici, medicină – oameni aparţinând deopotrivă actualului Irak şi actualei Sirii le-au inventat şi inovat. E capătul lor de coridor spiritual, în care se refugiază când nu argumentul forţei este mai puternic decât orice forţă a argumentului. Nu că ar fi ei uşă de moschee...

Radwan sparge pietrele deşertului în căutarea unor fosile pe care, apoi, le comercializează, alături de vederi cu uimitoarea zăpadă căzută, aici, acum câţiva ani, de vase vechi, din alamă, cupru sau bronz, de covoare cu motive beduine, lucrate manual sau importate din China, de instumente muzicale, magneţi de frigider cu simboluri siriene sau, în general, arabe şi musulmane, mătănii sau monede bătute sub diverse regimuri şi ajunse bijuterii pentru ţinuta de mireasă a tinerelor nomade. În cele câteva căsuţe din lut ce adăpostesc magazinele Cafe Bagdad 66, aflate în miezul deşertului, pe marginea şoselei, la răspântia drumurilor, "everything is for sale”, îmi spune Radwan. „Including me”, completează, zâmbind – şi nici astăzi, întors într-o altfel de mercantilă Europă, nu-mi este clar cât din cuvintele amicului rămas în urmă, acolo, la intersecţia nisipurilor pietrificate, a fost glumă.

Am plecat de la Cafe Bagdad cu sentimentul despărţirii de un prieten, chiar dacă am petrecut împreună doar o jumătate de ceas. La plecare mi-a dăruit un rând de mătănii cu ochiul lui Allah pe ele cu o singură condiţie: să bat, cândva, o dată acel şirag rostind numele Creatorului pentru el. „Say God... God... God... for me”.

M-am aşezat alături de el şi i-am îndeplinit dorinţa.
Aş fi putut să o fac după plecare. Dar de ce să iau numele Domnului în deşert?




Serialul despre Siria se opreşte, deocamdată, aici. Dar, cum sugerează şi imaginea anterioară, este doar o ieşire temporară din cadru!

PS: Click here!

Kafka pentru adulţi

Numai Shakespeare generează mai multă teorie decât Kafka. Este o adevărată industrie, această continuă interpretare şi disecare a scrierilor celui despre care mulţi spun că ar fi trăit complexat ca un evreu într'o Praga încă dominată de spiritul habsburgic - deşi, mai degrabă, Kafka a fost un personaj activ al culturii germanice. Lucrări de cotorat, seminarii, biografii, cafenele literare - toate au cultivat imaginea unui sfânt crescut în trauma milităriei coborâte din pod de tatăl său, un fost ofiţer austro-ungar. De sub cheile bine pitite ale managerilor acestei industrii răsar, însă, documente care demonstrează contrariul. Tatăl nu l'a terorizat defel, şi nici nu i'a reproşat anii neproductivi în care era doar o gură în plus la masa familiei. Mai mult, chiar, în camera sa din casa părintească, tânărul Franz păstra bine ascunse o serie de scrieri la care face referire, într'un volum apărut chiar azi la Londra şi elocvent denumit "Excavating Kafka", istoricul literar englez James Hawes (şi, ca şi mai bătrânul David Lodge sau dispărutul Malcolm Bradbury, universitar şi scriitor de romane stairice).
Ce a găsit Hawes în biblioteca de la Oxford şi în arhivele British Library? Well, copii ale unor scrieri pornografice ale Sfântului. Şi, departe de a distruge un mit, cartea lui Hawes dă, pur şi simplu, o dimensiune umană unui personaj din istoria literară considerat, până acum, sumbru până la cenuşiu. Şi relevă o nouă dimensiune a imaginaţiei de care s'a bucurat Kafka. Un singur lucru rămâne intangibil: pasaje din scrierile porngrafice confirmă înclinaţiile paranoide ale celui mai cunoscut scriitor dat lumii de Praga aia pe care o iubim.

PS: Am primit, de la 9AM, ştirile dimineţii - şi aflu că în ţara Papei e trendy să fii swinger; drace, mi'am zis, mai bine rămâneam în Germania... ei, aş, 9AM nu ştie că Suveranul Ponitf e neamţ iar ţara aia, la care referire, nu e deloc a Papei; Vaticanul are uniune vamală şi alte instituţii comune cu Italia, dar e stat suveran! Ptiu, drace, mă şi gândeam la destrăbălările din palatul pontifical! Na, c'am ajuns şi unde vroiam: iaca, din cauza asta aproape că nu am mai văzut/citit/ascultat (decât accidental) nici o ştire editată în redacţiile româneşti de vreo două luni şi jumătate; şi de asta nu mai ştiu nici ce se întâmplă prin Bucureşti decât de la prieteni sau din blogosferă.