(ultimele) Vesti din Vanghelistan

Mi-am petrecut Revelionul in pat. Nu nu va ganditi la lucruri vesele, eram sinistrata in dormitor, eu si pneumonia mea interstitiala. Copilul izolat in camera lui, cu febra 39.2, sotul de garda, prizonier intre febra fiicei noastre si accesele mele de tuse seaca, dureroasa pana in muschiul inimii. Spre maxima mea nefericire, la etajul 6 fetita aia draguta care era abia o copilita cand ne-am mutat noi in blocul asta, a facut o mega petrecere, de ne vibrau geamurile si plafonul atat de tare ca zumzaitul ala continuu devenise deranjant. Legitimul a chemat politia.
- Veniti ca-mi darama casa.
Surpriza maxima, la 23.40 in seara de 31 decembrie, politia suna la interfon.
N-a fost destul ca au sunat la interfon, au sunat si la sonerie. Ca in comediile lui Caragiale, cand au intrat ei in casa, sus la etajul sase DJ-ul luase probabil o pauza de smotoceala si muzica - ia-o de unde nu-i.
- Ce-ati patit, doamna?
Doamna, cu ochii lacrimosi, cu un fular infasurat in jurul gatului si abia vorbind, era probabil o viziune demna de horror comics. Am cochetat o secunda cu gandul de a lasa buza de jos sa-mi tremure si a spune cu glas sfarsit si cu degetul intins spre sot: "ma bate, domnule, uite, nici sa vorbesc nu mai pot...". Exista insa riscul ca aia chiar sa o ia de buna, asa ca m-am abtinut.
- Dom'le, se crapa geamurile, a zis barbatu-meu aratand cu degetul spre etajul sase. Spuneti-le sa dea muzica aia mai incet ca-mi sperie copilul.
- E Revelion!
- Da, stim, dar totusi, vibreaza peretii.
- Am inteles ca aveti un copil mic.
- Avem.
- Unde e?
- Doarme, deocamdata. Dar daca se trezeste si se sperie de atata zgomot, eu nu pot sa-i spun lasa puiule ca e Revelion.
- Bine, o sa mergem sa vedem ce o sa facem.
Spre surprinderea mea, au fost chiar politicosi si amabili. Si inutili, caci s-a intors roata, dupa cum i-am spus si eu insami domnului sotz: "Tu n-ai avut 16 ani? ai uitat cum era cand iti trimiteau babalacii politia la usa sa te amendeze ca e muzica prea tare? Babo ce esti!"
Pustii de la sase au zambit frumos la domnii de la politie si dupa vreo 20 de minute de cumintenie, s-au bestializat cu artificii si pocnitori sa-si scoata parleala pentru scurta pauza de vibratii.
Si-a trecut Revelionul.
Pe 1 ianuarie nu miscau nici macar cainii vagabonzi in Vanghelistan. Am stat cuminti in hogeac, medicamente aveam, paine luasem din vreme, nu ne lipseau nici unele dintre cele vitale. MI-ar fi trebuit mie un medic, pentru ca deja era muta ca o lebada. Pe sot insa asta nu parea sa-l deranjeze prea tare asa ca m-a incurajat sa imi menajez vocea si sa zac linistita in continuare, pana pe 2-3 ianuarie cand poate printr-o minune medicul nostru de familie si-ar fi deschis telefonul.
As! Ce atata. Pe 2 ianuarie nici un medic dintre cei cunoscuti n-a raspuns la mobil. Din mult mult un simt nu i-am sunat chiar acasa. In cele din urma o prietena, rezidenta si mama de gemeni, si-a facut pomana si m-a sunat ea pe mine sa ma intrebe de ce o cautasem. Am reusit cu chiu cu vai sa povestesc simptomele, ea mi-a dictat la telefon ce trebuie sa gasesc la farmacie (singura farmacie permanenta e la Orizont) si am trimis sotul la vanat antibiotice.
S-a dus, a gasit, a luat chiar si paine si lapte de la non-stopul din colt.
In noaptea de 2 spre 3 ianuarie am crezut ca mor. De la antibiotic. Pe 3 ianuarie cand m-am trezit din semilesinul in care ma scufundasem, Vanghelistanul fusese inundat de zapada. Masinile nu se mai prea vedeau. Strazi nu mai existau. Am dat drumul la tv si am aflat cu bucurie ca din nou primaria a fost luata prin surprindere desi baietii de la inemehas anuntasera de fro trei zile ca urmeaza ninsori abundente.
Pe urma mi-a mai zis cineva ca cica ar fi iesit ei cu plugurile dar ce rost avea daca tot ningea. Sa se opreasca ninsoarea intai si pe urma mai vad ei.
De la etajul sase, din ciclul "daca doriti sa mai vibrati o data" fetita aia cu mega-revelionul pusese pe loop melodia aceea pe care probabil se pupase ea mai tare cu iubitul ei. O data, de doua ori, de sapte ori. Nu stiu exact cum se cheama dar o urasc. Pe melodie. Ia mai bine sa mai bem niste lapte, sa se mai duca antibioticul ala... Surpriza.
Laptele il bausem cam pe tot, noaptea, citind eu prin carti ca daca te otravesti e bine sa bei lapte. Painea se dusese. Cam la fel toate proviziile.
- Scoala barbate, du-te la cumparaturi. Uite lista.
S-a dus. A inotat prin zapada pana peste drum la marele complex comercial Prosper.
Acolo l-a intampinat un miros de carne putreda, plasat strategic probabil, sa impiedice orice curajos sa intre in magazinul alimentar.
Incapatanat cum e, nu s-a lasat dus de nas de mirosuri, si-a luat inima in dinti si-a intrat, convins ca macar lapte o sa gaseasca.
A gasit rafturi goale, ca dupa un razboi atomic, o priveliste cumplita, incredibila intr-o tara civilizata. Lapte? N-avem. Paine? N-avem. Mezeluri nu se punea problema. Carne idem. Iaurt? Unul singur. Unul. La casa, coada. Nu se stie din ce motive, ce cumparasera oamenii aia stransi acolo ca la mitingurile din iarna lui '90.
S-a lasat pagubas si s-a dus spre magazinele mici. Inchise. Paine? N-avem.
- Iubito, am fost pana si la benzinarie. N-aveau lapte.
Noroc ca am cuptor de paine si carte cu retete, noroc ca am facut cumparaturi inainte de Craciun si am cautat anume drojdie valabila pana pe 10 ianuarie, parca presimtisem eu ceva.
Pe la ora 16 au intrat plugurile si pe strada noastra principala. Curtea dintre blocuri e inca acoperita de zapada. A raspuns si medicul de familie la telefon si mi-a zis ca ideal ar fi sa ne vada totusi cineva, sa ne consulte, dar cum sa facem ca nu se prea circula. A ramas ca mai vorbim azi la telefon.
Dimineata m-am uitat pe geam si am vazut ca pe marginea strazii au crescut deja muntii de zapada impinsa delicat de pluguri de pe carosabil.
In Vanghelistan trotuarele nu-s importante. Important e sa aiba masinile pe unde trece. Pietonii sa stea dracu'acasa.
Mi-a zis barbatu-meu ca in Rusia cica au niste masini care se cheama mancatoare de zapada. Vine masina, inghite zapada, o transforma in apa si o baga in niste cisterne.
Ce zici Videne? Ca pe Marean deja nu mai contez, oricum la sfarsitul lunii ne mutam in Imparatia lui Poteras-Imparat...
Memo to self, cc: husband, bcc: my fellow citizens: cumparati din timp lapte praf si niscai conserve.
De azi prognoza e de -20 de grade Celsius.

I had a dream

Spuneam ieri că am văzut un negru care-şi curăţa maşina de zapadă. Ei bine, treceam pe strada dintre Piaţa Domenii şi Mănăstirea Caşin. Mergeam chiar pe carosabil şi, când trecea o maşină mai mare, gen autobuz, săream în nămeţii de pe trotuar. Asta făceau toţi. La un moment dat, trec pe lângă un om cu o lopată. Omul îi spunea, ofticat, unei femei dintr-o curte:

"Cioara aia proastă a aruncat toată zăpada în stradă".

Mă uit în dreapta, mă uit în stânga, nici o cioară. Doar un porumbel într-un boschet. Mai merg vreo zece metri şi ajung în dreptul unui negru care-şi curăţa maşina. Maşina era un SUV şi omul cam terminase treaba, adică SUV-ul era în stadiul de dat cu măturica. Dar omul nu folosea măturica, ci lopata de fier, cu care făcea ultimele retuşuri pe parbriz sau pe portieră, în jurul mânerului. Viscolea cam nasol în locul ăla. Am ridicat capul şi l-am privit pe negru (ok, afro-român) drept în ochi. Mi-a zâmbit, cred. Avea figura împlinită a unui autentic gospodar sucevean.

L-am visat azi-noapte. Era împreună cu Vindeanu la o masă aşezată în dreptul singurei ferestre a unei bodegi infecte. Aveau ghirlande de flori la gât şi bocanci în picioare. Jucau table (negrul era cu albele, ca să poată muta), iar Vanghelie îi servea cu coniac Napoleon şi ţuică. Afară, în faţa ferestrei, viceprimarul Murgeanu şi Aura Urziceanu înfigeau un nas roşu în capul unui om de zăpadă.

Oare ce înseamnă?