In seara asta, la Carturesti, eu si inca vreo cincizeci de curiosi ne-am inghesuit la o lectie gratuita de tango.
Daca nu ati fost acolo si se mai organizeaza, merita sa mergeti.
In primul rand, pentru ca e la Carturesti, un spatiu cu totul special.
In al doilea rand, pentru spectacolul in sine.
Sunt 4 instructori, dar azi au dansat doar doi: Alina si Catalin. Ei nu-s doar instructori de dans, sunt si doua persoane extrem de placute. Se completeaza foarte bine nu doar in dans, ci si in discurs, se potrivesc, au o tinuta frumoasa, au zambete sincere si priviri deschise. Stiu sa tina in mana o sala plina de necunoscuti. Pe cati dintre ei ii vor revedea? Cine mai are azi nevoie de lectii de tango? Si unde sa dansezi, pe praful asta? Pe criza asta, pantofi de tango si pasi de dans ne trebuie noua.
Asta pareau sa gandeasca macar cativa dintre cei adusi acolo de partenerele lor, dornice sa faca lucruri impreuna cu cel drag.
M-am dus de curiozitate. Fara partener. Imbracata in pantaloni. Cu ochii larg deschisi, pregatita sa absorb muzica, pasii, gesturile, sa le inghit asa cum tragi in piept aerul sarat al marii intr-o dimineata pe la 10, cand ai fugit de la serviciu pentru ca te strangeau peretii, te-ai urcat in masina si nu te-ai mai oprit pana la Cazino. Da, ala din Constanta.
Si pentru ca Alina si Catalin sunt atat de buni la ceea ce fac, m-am trezit dansand.
Eu, care venisem sa stau pe margine. Si nu dansam cu oricine, ci cu iubitul alteia. Unul dintre putinii veniti acolo cu intentia de a invata sa danseze. Cum am ajuns eu de pe margine in bratele lui Dan, primul meu partener de tango?
Asa e regula. Dansezi doua melodii. Apoi, toti dansatorii se aseaza in cerc. Isi dau mainile. Se privesc si-si multumesc. Apoi doamnele fac un pas in fata si trec la urmatorul partener. Pentru ca daca dansezi cu un singur partener, incepi sa-i inveti rutinele si nu mai dansezi, executi rutine. Iar Alina si Catalin voiau ca acei 50 de necunoscuti (pe multi nici n-or sa-i mai vada vreodata) sa danseze. Sa se bucure de muzica. De ritm. De povestea spusa. De senzatia noua pe care o ai cand ti se desluseste ce n-ai mai vazut decat in filme.
De ce sunt pasii de tango asa cum sunt?
De ce e bine sa-ti lasi partenerul sa te conduca?
Si cum conduci femeia fara sa-i vorbesti?
Cine hotaraste in ce directie mergem, cat de mari sunt pasii, care e viteza cu care ne deplasam...?
Atatea intrebari si raspunsul lor e valabil nu doar pe parchetul de la Carturesti.
Primul meu tango a fost grozav. Dan a fugit apoi la iubita lui, eu am ramas pe margine.
Si atunci, instructorul a venit si m-a invitat la dans. Ei, al treilea tango este cel pe care o sa mi-l aduc aminte.
A fost frumos. Mi-as dori sa-nvat sa dansez tango de-adevarat, dar nu am partener asa ca o sa mai astept pana cand n-am sa mai fiu in situatia de a dansa cu iubitul alteia. Raman cu gandul ca se poate dansa, ca poti sa aspiri la o pereche de pantofi de tango, ca lectiile de tango sunt ceva la indemana. Iti trebuie doar timp si disponibilitate.
Asa se intampla cand dai peste profesorul potrivit.
Vi-i recomand pe Alina si pe Catalin, de la Tango Brujo. Sunt in Bucuresti. Dar de fapt in Buenos Aires. Un Buenos Aires simbolic. Si atat de frumos.
