17.10.08

România, mereu surprinzătoare

În vreme ce Zăvoranca se înfingea înspre camera mea dinspre interiorul televizorului, la emisiunea lui Capatos, în timp ce Mircea Badea avea nişte răfuieli ceva mai globale decât gaură maronie a economiei planetare pe motiv de DNA via Piţurcă, pe când Băsescu şi Tăriceanu se comportau ca un manechin care şi'a prins marinarul în pat cu o femeie, dom'le, în lumea asta isterică, unii, mai rupţi de realitate se duc, seară de seară, la concerte sau la teatru, se dau cu bicicleta prin parc sau fotografiază luna plină.
Dar, vai, sub luceferii palizi ai bolţii, lucrurile prind contur românesc în tot ce mişcă'n ţara asta, râul, ramul. Aşa se face, doamnelor şi domnilor, că un lucru bun se duce de râpă numai şi numai pentru că a picat pe mâna unor români. Cultura, de pildă. Nu, nu e vorba de poneiul roz. N'am treabă cu el deşi's invidios că pe artistul din mine nu l'a descoperit încă nimeni, să'l promoveze cum se cuvine. Măcar la Veliko Tîrnovo, dacă nu la New York.
Acuma, admit că nu e deloc simplu, în zilele noastre, zbuciumate cum sunt ele, şi cu un şef al Culturii (cel puţin) arogant cum e actualul ministru care ţipă în plină conferinţă de presă dedicată lansării festivalului George Enescu de parcă ar fi la oi, nu e deloc simplu să organizezi un festival sau un târg, cu atât mai puţin un festival şi un târg. Faptul că o astfel de acţiune reuşeşte să se petreacă e, în sine, un motiv de laudă. Dar...
Afli, tu, organizator, la un moment dat, că doi dintre participanţii din străinătate, anunţaţi ca piese de rezistenţă ale evenimentului, nu mai vin. Şi te comporţi exact ca Guvernul Tăriceanu 1 în isteria aviară: ucizi toate zburătoarele de pe faţa piciorului de plai şi de pe gingiile gurii de rai.
Concret: dacă cei doi expozanţi nu mai vin, organizatorii s'au strâns ei, la ceas de seară, şi au decis să nu mai organizeze târgul deloc. Şi s'au dus acăsică, la culcare.
Şi vine preziua târgului în sine. Şi încep să sune telefoanele. Ceilalţi expozanţi, ajunşi la Bucureşti (unii veniţi din celelalte colţuri ale Europei) cu toate şandramalele de zeci de kilograme, vor să afle de la ce oră pot să vină să'şi asambleze standurile.
Acuma, sigur, dacă tot au ajuns cu ditai calabalîcul aici fără să le spună cineva că târgul nu se mai ţine, ce sens mai avea să îi anunţe cineva, măcar în ceasul al XII-lea?