Oamenii de la bariere

Nu e primul punct de trecere a frontierei (în măsura în care în dimineaţa zilei de 2 septembrie 2008, la Bender exista o frontieră!) în care nimeresc şi'mi miroase mai degrabă a CAP abandonat. Pereţi scorojiţi sau ruginiţi, gherete cu tocărie putrezită, maldăre de mucuri de ţigări, rânduri paralele, priviri tâmpe sau voci crizate, paşi mărunţi, căutări asidue de pixuri, uniforme atârnate pe caractere mizerabile, degete scobind printre dinţi, transpiraţii în răcoarea dimineţii, cozi paralele suprapunându'se, daţi'mi şi mie un formular, calculatoare blocate, moşi surzi. Locuri comune. Toate sistemele statale organizate pe principii concetraţionale au întâmpinat cele mai mari dificultăţi de adaptare la palierul vameşilor şi al grănicerilor. Te simţi frustrat. Ai vrea să poţi să le demonstrezi inferioritatea dar pâinea şi cuţitul e la ei. Întotdeauna poate să existe în regulamentele şi legile de funcţionare a acestor servicii un detaliu de care să se prevaleze pentru a'ţi face, preţ de câteva zeci de minute, viaţa infern. Pentru ei, tu şi toţi ceilalţi sunteţi fie nişte potenţiali criminali, fie nişte găinari plecaţi prin lume în căutarea unui salariu de mizerie obţinut la cea mai de jos posibilă muncă. El, trimisul statului în punctul de trecere a forntierei, există acolo pentru a salva omenirea trăitoare dincolo de bariere, de scursuri sociale de teapa voastră.

Later update: se dedică acest entry (aproape) tuturor celor ce au trecut graniţe de'a lungul vremii (unii, foarte puţini, sunt atât de demni de milă încât înclin, răutăcios, să mormăi ceva de genul "lasă, bine le'a făcut, meritau!"); e doar o întâmplare că l'am gândit în imediata apropiere a aşa-zisei frontiere a aşa-zisei republicii transinstrene.