18.12.07

Femei

De câteva săptămâni sunt obsedat de femei. Dar nu de femei oarecare, ci de femeile care conduc maşini. S-ar putea să devin misogin. Oricum, vreau să le mulţumesc şoferiţelor pentru că în preajma lor devin mai atent, mai alert, mai circumspect, pe scurt - cu inima cât un purece.

Şi înainte ca degetele ojate să se ridice ameninţător asupra mea, aducându-mi aminte că tot femeile sunt cele care, conform statisticilor, au mai puţine accidente ca bărbaţii, vreau să aştern câteva întrebări:

- de ce, atunci când văd o maşină punând frână din 5 în 5 secunde, e întotdeauna o femeie la volan?
- de ce femeile nu salută când, deşi n-au prioritate, le laşi să intre?
- de ce femeile care nimeresc în blocaje se enervează aşa de repede?
- de ce în 90% dintre cazuri femeile care merg încet pe banda a doua nu văd flash-urile grăbiţilor din spate?
- de ce femeile se panichează aşa de tare când li se opreşte motorul?
- de ce femeile se blochează când trebuie să oprească în rampă?

Din întâmplare, astăzi am dat peste acest filmuleţ pe Youtube:




Aşa am descoperit zeci de alte imagini cu femei la benzinărie, femei în trafic, femei în parcare, femei ieşind din maşină şi uitându-se mirate la bara strâmbă, femei cu motociclişti pe capotă, femei cu maşina în vitrină.

Daţi o căutare cu "woman driver".

Gramo, the bad blog

Pe Gramo îi citesc de multă vreme. Nu sunt sigur că îi cunosc. Deşi pe Gramo-boy s-ar putea să îl ştiu, dat fiind că facultatea pe care am absolvit-o s-a desprins, în 1989, din facultatea de filosofie. Îi aud pe Tatulici şi pe Turcescu vorbind, acum, cu Gramo-girl, zisă "Martore", despre filmul acelui blog entry care a luat faţa presei clasice.

Păi, bre, nea Tatulici, nu te mai chinui să îi ascunzi identitatea. Toată lumea ştie - deşi funcţionează şi uitarea, deci multă lume ştie - cine sunt Gramoşii pentru că presa a avut grijă să îl terfelească pe Gramo-boy pe motiv de (cică) incompatibilitate între statutul său profesional şi un anume mod de viaţă. Un nudist, tovarăşi, nu poate fi cadru universitar într-o facultate care şlefuieşte gândirea! (Cam) aşa grăit-a presa!

Pe de altă parte, se minunează oamenii de la Realitatea că - iată - blogerii dau informaţii utile presei. Domnule Tatulici, dacă nu era vorba despre un ministru, parol că nu aţi fi dat importanţă acelui post de blog. Dacă presa clasică ar urmări mai atentă blogosfera, ar descoperi sute de subiecte - care, însă, nu fac rating.


De accidentele rutiere, de modul în care se şofează în ţara asta, de mitocanii din trafic, de laşitatea agenţilor de circulaţie li s-a luat multora - din ciclul mi-i lehamite de ţara asta. Poliţia rutieră este o instituţie infirmă, un organism handicapat . C-aşa-i şi ţara. Dar asta e altă poveste, despre care sigur nu vom mai auzi nimic, după ce se stinge cazul Orban (a propos, ce-o mai face doamna Carmen Păunescu?). Girofaruri vor girofariza, şoferi profesionişti vor continua să se considerii regii şoselelor, B-??-W?? vor continua să oprească unde vrea muşchiu' lor şi să gonească pe contrasens dând flit fraierilor care stau la coadă...

PS: Elodia pare a fi fost văzută în complexul Feeria; indiciu: Luis Lazarus (update: a se citi un interviu din revista Maxim pentru a afla viitorul epitaf lăsat în testament de un celebru acordeonist al vieţii) a fost văzut plimbându-se în sus şi în jos prin faţa caselor Carrefour.

PPS sau (far) later edit: Mi se pare de foarte prost gust şi capac la întreaga colecţie de ipocrizii că la acelaşi post de televiziune la care se exhibă Falsitatea Sa Mihai Tatulici apare un alt moderator, pe care îl respectam cândva, şi acuză retoricile politicianiste şi demagogiile parlamentare pe tema pensiilor.

(ultimele) Vesti din Vanghelistan - Romania psihotica

Conform principiului "scoate capra din casa" aseara doamna pe a carei proprietate haladuim m-a anuntat cam cu parere de rau in glas ca pe la sfarsitul lui ianuarie, inceputul lui februarie e nevoita sa scoata la vanzare proprietatea despre care povestesc. M-am uitat la colegu' si i-am soptit dulce "we are screwed, my friend".
Nimic mai trist. Pentru ca numai maine nu-i poimaine si de la 23 pana la 10 ianuarie in Bucuresti nu poti decat sa bei si sa chefuiesti, ne-am apucat sa cautam alta casa.
Si-am plonjat, stimati cititori, intr-o noua dimensiune. Nu stiu in ce masura sunteti la curent cu psihoza care joaca popice cu piata imobiliara dar trebuie sa impartasesc cuiva cosmarul asta din care nu ma trezesc, de ieri de pe la ora 16.30
In Bucuresti nu exista nimic de inchiriat sub 400 de euro. Nu garsoniera, nu cosmelie, ca vrei doua camere sau trei camere sau vila, negocierile incep de la 400 in sus. Daca gasesti cu 400, e bine, ai avut noroc, marca banu'. Am gasit cu 150 o camera in sistem share cu o studenta dar cred ca nu i-ar conveni sa imparta 50 de m patrati cu o familie si-o pisica.
Toate, dar absolut toate apartamentele sunt mobilate lux (de la 1000 de euro in sus) modern (pe la 600) sau modest/clasic (adica toate vechiturile nereconditionate sunt inghesuite in apartamentele spoite in graba si declarate mobilier clasic).
Nu numai ca preturile sunt aberante, dar oamenii vor banii pe minim 3 luni avans. Cel mai des pe 6 luni. Sa calculam. 6 x 450 (stiu, optimismul asta e incurabil) = 2700. Euro. Plus comision de agentie (daca n-ai avut noroc, deh)200-22 de euro, plus diverse foarte mici cheltuieli, hai sa zicem 3000 de euro. Daca se poate fara contract la circa financiara. Daca tineti musai, va ocupati dumneavoastra de circa financiara.
- Poftim?
- Pai da, ca proprietarul nu vrea sa treaca pe acolo, puneti suma minima si platiti dvs impozitul.
- Doamna, in ce calitate platesc eu impozitul, ca e impozitul pe casa omului! Pe veniturile lui din banii mei, ca-i folosesc proprietatea.
- Atunci nu facem contract si ce atata tevatura.
Acum, peste 10 minute ma duc sa vad cu ochii mei prima dintre oferte. Deja ma tem sincer de ce or sa-mi vada ochii. Cineva mi-a soptit ca trebuie sa ai banii pe prima luna in buzunar, sa decartezi pe loc, ca sa nu-ti sufle altul ocazia. Singura mea speranta e undeva pe strada Apusului (pe strada Apusului, s-aude, colega?) unde locuieste o doamna draguta care ar vrea sa se retraga la tara si nu vrea sa lase amar de facturi neplatite. Mi-a zis s-o mai sun peste doua zile. Adica pe 20. Pana atunci, ca sa pot dormi noaptea ma duc sa mai vad si altele. Am sa va povestesc, in caz ca vreodata va loveste sa stiti la ce sa va asteptati.

Vin sărbătorile. Staţi liniştiţi la locurile voastre

Am ajuns aseară prin Carrefour Feeria, unde toată parcarea înoată în noroiul scurs din şantierul vecin. Normal, administratorii complexului sunt prea ocupaţi cu interviurile pentru televiziunile care transmit în direct "febra cumpărăturilor" şi "vânzările record".
"Febră" e un cuvânt prea moale. De fapt, e furie, turbare pe alocuri. Oamenii îşi împing cărucioarele aşa cum îşi conduc maşinile. Adică prost. Lumea cumpără tone de globuleţe, kilometri de beteală, instalaţii de pom cu muzicuţă, moşicrăciuni cu baterii descărcate, reni cu picioarele rupte. Din loc în loc, rafturile sunt devastate, cum sunt cele de mălai şi făină. Principiul e: călcăm în picioare ce nu putem cumpăra.
Sărbătorile se apropie şi n-avem pe unde scoate cămaşa.


PS: Pentru părinţii băieţelului din imagine - cumpăraţi-i, dom'le, un moş din ăla, că avea o privire de mi-a rupt sufletu'.