Slow down now!

De-o săptămână n-am mai văzut oraşul. Am stat închis într-o clădire cu multe etaje, târându-mi scheletul dintr-un birou într-altul, privindu-mi propriul birou cum dispare sub teancurile uriaşe de foi, explicând şi ascultând explicaţii, făcând compromisuri, salvând documente în zeci şi sute de foldere, printând, adnotând, uitând, apăsând butoanele aparatului de cafea, sudând ţigările.

În unele dimineţi, în drum spre serviciu, m-am oprit în Piaţa Domenii. E acolo, mai ascunsă, o covrigărie-gogoşerie. Îmi cumpăram nişte covrigi, un iaurt, vreo două-trei gogoşi pe care oricum n-aveam timp să le mănânc. Aşa am ajuns io la concluzia că tot ce vreau în viaţă e să mă plimb prin pieţele de fructe şi legume ale lumii, muşcând din câte-un măr, rupând câte-o boabă dintr-un strugure.

Mi-am adus aminte de fata aia şi abia acum am înţeles-o cu adevărat. Deadline-ul e noua moarte, ca să-i parafrazez parafraza lui Popej. Dimineaţa lucrurile neterminate din ziua precedentă mă trezeau mai bine ca orice sonerie de telefon. Pentru prima dată în viaţă am început să urăsc însăşi ideea de muncă. Şi înainte de-a mă arunca în pat cu regretul că şi mâine o să car în spate „task”-urile de azi, aş vrea, dacă-mi permiteţi, să urlu cât se poate de politicos: Slow down!

A deadline is a boundary where a person may cross only at the risk of death. Derived from prison systems, wherein if a prisoner escaped the deadline boundary he was to be shot down....

În lumea imprimantelor şi-a powerpoint-urilor, prizonierul riscă mai mult.

Haiku degetu'

Deci, buna ziua, sunt si eu masina 288 de la Taxi Club si as vrea, daca se poate sa fac o dedicatie aici la dumneavoastra, va multumesc si sanatate la copilasi si la toata familia care o aveti.

Deci, concret, mergeam si eu azi pe strada Grigore Alexandrescu - sarutari de manute si sotiei, apropo - si ma grabeam nevoie mare sa ajung in Caderea Bastiliei, de unde nu mai puteam s-o iau decat (ma scuzati) in spate, fiindca turna aia smoala acolo, fratioare. Da' io ma grabeam, normal, sa ajung pana acolo, ca aveam si eu daraverile mele, fiecare si le stie p'ale lui, eu intotdeauna am fost de parerea asta - si pe aia mica ati dat-o deja la cresa?

E, si in graba asta mare, ce vad? O jerpelitura de bicicleta pe drum! Deci da-i claxoane, claxoane, claxoaneeeeeeeee fara numar, sa se dea. Era loc si pe langa bicicleta, da' mai bine sa se dea de tot, ca si-asa ma enerveaza toti nesimtitii astia care se strecoara in trafic, sta-le-ar esapamentu' in gat sa le stea. Si, ce sa vezi - nici nu v-am intrebat, soacra mai sta cu dumneavoastra? - bicicleta nu s-a dat. Pai atunci normal ca te duci si incerci s-o lovesti, care n-ai fi facut la fel? E? Aud? Pai deci exact asa am zis si eu. Si aia de pe bicicleta, de colo (mai era si fata, ce draq cauta astea pe strada), imi zice "Te reclam!". Hai fa, dispari pana nu-ti dau cu levieru' una in coaste, toate proastele astea are gura mare, nu stie cum e sa muncesti pe taxiu, cu clientii ca zice sa nu fumezi si sa dai muzica mai incet, ca e sclifositi, zice ca nu le place manele, da' stiu io ca toti asculta in secret, ca de ce pui motorina si pe ei ii taxezi cu pret de benzina, pai ce, eu muncesc pe vise, taica?, cu balamucul care este pe strazi, pai numai eu stiu cat de greu e... Cu respect, sa ma scuzati, ma cheama de la dispecerat, da' va pupic si va mai sun eu!