Merită cu prisosinţă câteva cuvinte - scrise de unul care a ascultat cândva şi Einstuerzende Neubauten, căutând să dezlege nedezlegabilul din acest gen muzical construit, cu instrumente neconvenţionale (un reportofon derulat la viteză triplă, spre-o pildă) şi cu mult computer, în hale dezafectate ale unui fost combinat de îndreptat ţevi de prin Polonia. Şi Dictaphone au ceva cu leşii, una dintre piese, lentă ca mintea polonezilor din bancurile americane, se numeşte Warszawa.
Dictaphone sunt un fel de jazzeri. De fapt, sunt o mică surpriză electronică în lumea jazzului. Un fel de copii maturizaţi cu o singură condiţie: să fie lăsaţi să se joace. Muzica celor doi (Oliver Doerell: electronics, bass, field recordings şi acordeon; Roger Döring: sax, clarinet) este minimalistă, obsedantă şi subliminală. O muzică pentru vremuri ce încă nu au venit şi, totuşi, o muzică fără vremuri. Un fel de fotografii muzicale mişcate. De fapt, au compus mult pentru teatru şi film. Şi nu puteau lipsi de la un festival de muzică, film & new media.
Dalles mai are şi câteva ecrane pe care se derulează experimente video. Aşezaţi-vă pe fotolii, puneţi-vă căştile şi ţineţi-vă respiraţia. Nu durează mult să vedeţi fiecare film în parte. Sunt inedite. „The HongKong Showcase”, „Mamaev Kurgan (poetics of everyday life)”, „Passing Suburbia”, „Soul Search Laboratory”, „Countdown To Nothing”. Câteva titluri spre deliciul unei anumite nişe de cinefili. Dar nu numai cinefililor le-ar putea părea interesante.
Nu uitaţi: creatorii vin de la Berlin, poate (de peste un secol) cel mai avantgardist şi neortodox pol al culturii europene.
Trancities merge mai departe, până pe 18 martie, mai întâi la Dalles (a propos, e mocca!) şi, apoi, şi la Preoteasa.
Dictaphone sunt un fel de jazzeri. De fapt, sunt o mică surpriză electronică în lumea jazzului. Un fel de copii maturizaţi cu o singură condiţie: să fie lăsaţi să se joace. Muzica celor doi (Oliver Doerell: electronics, bass, field recordings şi acordeon; Roger Döring: sax, clarinet) este minimalistă, obsedantă şi subliminală. O muzică pentru vremuri ce încă nu au venit şi, totuşi, o muzică fără vremuri. Un fel de fotografii muzicale mişcate. De fapt, au compus mult pentru teatru şi film. Şi nu puteau lipsi de la un festival de muzică, film & new media.
Dalles mai are şi câteva ecrane pe care se derulează experimente video. Aşezaţi-vă pe fotolii, puneţi-vă căştile şi ţineţi-vă respiraţia. Nu durează mult să vedeţi fiecare film în parte. Sunt inedite. „The HongKong Showcase”, „Mamaev Kurgan (poetics of everyday life)”, „Passing Suburbia”, „Soul Search Laboratory”, „Countdown To Nothing”. Câteva titluri spre deliciul unei anumite nişe de cinefili. Dar nu numai cinefililor le-ar putea părea interesante.
Nu uitaţi: creatorii vin de la Berlin, poate (de peste un secol) cel mai avantgardist şi neortodox pol al culturii europene.
Trancities merge mai departe, până pe 18 martie, mai întâi la Dalles (a propos, e mocca!) şi, apoi, şi la Preoteasa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu