Din trafic, altfel

- Băi, da' tu nu greşeşti niciodată?
- Ba da, uite, acum am greşit, luându'te cu mine, cu maşina...
- Nununu! Îi înjuri pe toţi dar nu te'am auzit înjurându'te... Chiar nu greşeşti niciodată în trafic?
- Numai cine nu munceşte nu greşeşte. Iar eu nu muncesc. Eu, ştii, mă dau cu maşina în joacă. Ceilalţi se muncesc din greu să conducă, de aia greşeşc... Eu? Eu o fac din plăcere!

Hm... m'am mai gândit, o dată, la discuţia asta. OK, de acord, una dintre plăcerile mele cvasiorgasmice este să conduc. Cu cât îi cer mai mult unei maşini care nu poate să'mi dea cine ştie ce, cu atât sunt ma fericit. Mă joc. Conduc din joacă. Îmi place. Cu tot traficul, cu toată suma de nervi pe care mi'i fac, God, I love it! Îmi place la nebunie să conduc.
Dar...
Căci aici a intervenit inevitabilul DAR!
Dar dacă, de fapt, nu să conduc îmi place mie cât, de fapt, şansa pe care şofatul mi'o oferă să mă enervez? Să înjur... să desconsider pe toată lumea... să'mi mimez mie o superioritate pe care dacă n'aş fi eu să mi'o observ nu mi'ar recunoaşte'o, de fapt, nimeni? Dacă, de fapt, sunt un (alt) bolnav periculos în traficul ăsta nebunesc? Dacă...?

Later edit: nu, în filmul ăsta nu am jucat!