Ghid de supravietuire - cum sa cobori viu din 178

Legenda soferului cu palaria cu boruri largi

Duminica asta am avut privilegiul de a merge de doua ori cu un 178 condus de un domn. Zic un domn nu numai pentru ca avea palarie cu boruri largi dar m-a si vazut tasnind dintre blocuri, lasandu-mi dezolata mainile pe langa trup si privindu-l cu dor, la doar 15 secunde dupa ce-si inchisese usile.
Sigur, nu e nici un eveniment, se intampla oricui sa fuga dupa autobuze, sa i se inchida usile in nas, adevarata stire ar fi fost ca domnul sofer sa fi deschis usile (da, e interzis, stiu) si sa ma fi luat si pe mine, nu?
Ei bine... De ce va zic ca era domn. Pentru ca a oprit. A deschis usile. M-a luat si pe mine. Si nici n-a clipit cand am zis merci! Stiu sigur ca m-a auzit ca am zis merci de trei ori. Si sa vedeti ce minune, la intoarcere am nimerit tot in acelasi 178. Dar tot domn se cheama ca a fost.
Si-acum, ghid de supravietuire.
M-a invatat barbatul. Pornind de la urmatoarea intamplare.
Ma intorceam de la munca intr-o zi, ceva mai tarziu decat de obicei. Contrar impresiilor mele despre calatoriile cu RATB la ore mici, de data asta era full. Si se tot urcau. La fiecare statie, din ce in ce mai multi, din ce in ce mai hotarati sa se urce si ei, indiferent pe cine striveau in procesul de agatare de bare.
M-am bagat cuminte pe culoar, langa sirul de scaune single. Erau pline de babe deci clar nici o sansa de lectura. Cel mai tare ma enerva un domn cu mustata in furculita, cu o burta rotunjoara, ce-si citea pagina de sport dintr-un tabloid, evitand in felul asta privirile ucigatoare ale celorlalte babe care poate ar fi vrut si ele sa stea jos. La Crangasi, isi face loc cu coatele o baba monumentala, inalta, in haina de blana, cu caciula de blana si parul mov, cunoasteti genul.
S-a proptit chiar langa mine, zburatacindu-mi pletele, fara sa-i pese, oftand din rarunchi. Pe masura ce inaintam spre frumosul cartier Militari, oftaturile se indesau. La un moment dat o vad aproape scurgandu-se pe langa scaun, intr-un spatiu in care n-as fi zis ca mai incape ceva.
- Doamna, va e rau? nu m-am putut abtine sa nu ma bag.
- Da, incepu ea instant sa se vaite, am artroza la ambele picioare si am mers de azi dimineata si nu mai potttttt...
- Pai rugati, doamna, sa va dea voie sa stati jos.
- Pai pe cine sa rog?
- Uitati, rugati-l pe domnul! Domnule, lasati-o pe doamna sa stea jos ca ii e rau.
- Da? Da si eu am probleme de sanatate, sa stiti! se otari domnul, impaturindu-si ziarul
- Eu vad ca stati si cititi ziarul si doamna mai are putin si cade pe dumneavoastra.
- Chiar daca nu se vede si eu sufar!
- Pai stati domnule, ca daca o luam asa poate si eu is obosita ca vin de la munca. Dar nu pe mine v-am rugat sa ma lasati sa stau jos, ci pe doamna, ca ii e rau.
S-a ridicat, aruncandu-mi priviri ucigatoare si comentand in continuare ca atunci cand e vorba de sanatate (dupa roseata din obraji, domnul clar n-avea probleme vasculare) te gandesti mai intai la tine si abia apoi la ceilalti.
Puteam sa tac. Dar nu... cu spiritul civic clocotindu-mi in vene am continuat discutia.
- Domnule, iertati-ma daca am presupus ca sunteti bine educat. Am vazut ca citeati ziarul, doamna mai avea putin si se prabusea, am presupus ca sunteti un domn si ca ii veti ceda locul.
- Pai i l-am cedat!
- Multumesc!
Am coborat la aceeasi statie cu domnul cu mustata in furculita. Ma gandeam cum ar fi sa descopar ca stam in acelasi bloc. Spre norocul meu a luat-o in directia opusa.
Am ajuns acasa. Spumegand. Nu atat de spirit civic de data asta ci de necaz. Ca n-am si eu o masina. Ca ne-am mutat la mama dracu. Ca n-am alternativa la 178, deci trebuie sa ma inghesui cu toate babele si mosii si necioplitii si cititorii de pagini de sport cu mustati in furculita. I-am povestit cu lux de amanunte legitimului. El, crescut la vreo trei statii de 178 mai incolo, pe o strada care acum mi se pare ca e mult mai in centru, m-a mangaiat pe cap si mi-a zis
- Scumpo, esti in Militari. Sa zici merci ca nu ti-a tras o flegma-n ochi sau o palma dupa ceafa. Unde te trezesti? Termina cu tampeniile astea. Daca vezi ca se injunghie vreunii in autobuz, sa nu te puna dracu sa te bagi! Te dai mai incolo sa nu te stropeasca sangele. Tine-ti gura daca vrei sa ajungi intreaga acasa.
Ash. N-o fi dracul atat de negru, mi-am zis. A vazut prea multe filme. Habar n-are ce vorbeste.
A doua zi m-am urcat iar in 178, hotarata de-acum sa nu mai salvez nici o baba, sa le las sa se intinda pe jos. Sa moara. Sa curga sange. Nu mica mi-a fost mirarea cand intr-un autobuz aproape gol, am simtit pe cineva tragand de fermuarul gentii mele.
M-am intors. Era alb. Era spalat. N-ai fi zis... L-am privit drept in ochi cu toata uimirea reflectandu-mi-se in pupilele marite. S-a facut ca ploua. Mi-a venit sa-i dau cu posetica in cap. M-am abtinut. Mi-am amintit ca-s in Militari si ca la 18.30 fix vine copilul de la gradi. M-am dus mai incolo si m-am asezat cuminte pe un scaun, cu geanta la piept si castile pe urechi. Ascultam NewsFm si era o zi minunata.