"de Mihai Eminescu"

H se opreşte în uşa antreului, liniştindu-mă. Dacă Mica Ţiganiadă e opera lui Ioan Budai Deleanu şi nu a lui Ion Heliade Rădulescu (ce vreţi, sunt Ioni amândoi, prenume urmat - în fiecare caz - de alte două nume), dacă ars pe rug (convins că totuşi, se mişcă) nu fu Giordano Bruno ci Galileo Galilei, Iarna pe uliţă chiar ESTE a lui Coşbuc.

Face o piruetă, dând să plece spre jumătatea lui de birou. Dar îşi continuă până la 360 de grade pirueta, spunându-mi:

"Las' că am văzut săptămâna asta una tare în tramvai. O cerşetoare se opreşte pe mijlocul culoarului" - moment în care H (care doar ce şi-a recuperat, din a II-a încercare, permisul de conducere pierdut pe o trecere de pietoni) ia poziţie de drepţi, ca la serbările din şcoala primară, îşi duce mâinile la reverul vestonului cu inflexiuni verzi şi, privind deasupra mea fix, spre un tablou inexistent pe peretele alb dinspre est, continuă, citând ad litteram din personajul despre care povesteşte:

"De Mihai Eminescu"

Tace câteva (vreo două) secunde, solemn, cum, probabil, tăcuse, solemn aşişderea, şi cerşetoarea.

"Şi se porneşte să recite. Şi-l recită. Şi recită. Şi recită. Pe tot!"

"Ai stat nouăzeci şi ceva de strofe?", par eu a-i strica momentul, pe bune pătruns de un amestec de curiozitate, uimire şi admiraţie, mustăcind - poate de situaţie, poate de răbdarea lui H, poate de amândouă...

"Ei, nu! Dar când am coborât tocmai trimitea în urma mea un Porni Luceafărul..."