Toată lumea are, în ziua de azi, cameră foto digitală. Fizic, vorbind. Unii colecţionează fotografii cu colege pe la ceafa cărora au crescut două dintre degetele altor colegi. Nu toţi.
Voi, puştii teribili din blogosferă, chiar ştiţi la ce e bun un aparat de fotografiat. Iar dacă aveţi între 11 şi 24 de ani, băgaţi mare AICI. Premiile nu-s de lepădat iar dacă e să discutăm despre ce pierdeţi dacă nu câştigaţi, hm... Pierdeţi ceva? Oricum, vecina bunicii n-o să afle decât dacă veniţi acasă cu un aparat de fotografiat nou (de la Olympus) sau dacă se va lăuda Mamaie la tot cartierul cu nepoţica/nepoţelul care tocmai ce a expus la Londra, Berlin, Madrid, Dakar, Delhi şi în incinta Naţiunilor Unite, la New York.
Cât de greu poate fi? Ei au concurat anul trecut. Dintre toţi, juriul a ales asta.
Baftă şi ochi să aveţi!
30.5.07
"Fac şi eu o întrebare..."
Mihai colecţionează replici pe cale de dispariţie. Contribuiţi? S-ar putea să mai iasă un wikiexperiment reuşit.
Anticipez eu una suplimentară: "Nu vă supăraţi, aveţi un foc?"
Chiştocu'
Aşa; rămăsesem la isterie.Şi, după ce ca traficul ăsta nu se poate debarasa de maşini şi de şoferii-şoferiţele lor (btw, I just noticed the 7th in a row driving scholar, o fi epidemie?), pe bulevardul cu nume de brand naţional (maşină, că de maşini vorbeam), la oră de (frichi-frichi-bara-bara) maximă audienţă, hardughia de vidanjă se pune în mişcare de pe banda întâi (1, aia din dreapta, de lângă trotuar, colţ cu Slivestru) ca să se bage pe o perpendicoleră din (pe micile dumneavoastră ecrane) stânga (a Suvernirului, "conform la nomenclator").
O secundă m-am gândit la cele "Doo zile gunoier" ale lui Vladimir Ioan (citiţi-l, e unul dintre cele mai bune reportaje scrise în acest mileniu). Dar mi-era prea cald pentru uzul raţiunii, aşa că am răbufnit.
- Nu ar trebui s-o facă noaptea? îmi întreb copilotul, ridicând degrabă geamurile, într-o disperată încercare de a pune stavilă melanjului de CO2 şi gunoaie culese din tomberoanele în care noi, românii cu patalama de urbani, cu mândrie încă ne golim de-a valma tot ce e de aruncat de prin casă.
- Ei, nu, că ar trebui să le plătească niscai sporuri, îmi răspunde copilotul.
Ar trebui să fie un "risc" asumat de firma care câştigă licitaţia de recoltare a gunoaielor, indiferent de localitate. Dar caietul de sarcini a fost, probabil, redactat de viitoarea firmă câştigătoare. Până să trec totul din minte pe limbă, numai ce văd gunoierul ce atârna de coada maşinii lăsând pradă lui Newton albul şi scurtul rest de ţigară. Chiştocul. Fix pe mijlocul bulevardului. Dau dracului olfactiv şi cobor geamul să-l întreb de ce a făcut asta.
- N-am voie să o arunc aprinsă în maşină, îmi spune. Asta şi atâta l-a învăţat pe el Supercom SA. După cum arăta, sigur nu s-a apucat vinerea trecută de fumat...
PS: Sigur că nu-i singurul; sigur că mulţi aruncă pe jos nu numai chiştoace, sigur că oraşul are Porsche cu girofar dar insuficiente coşuri de gunoi...
O secundă m-am gândit la cele "Doo zile gunoier" ale lui Vladimir Ioan (citiţi-l, e unul dintre cele mai bune reportaje scrise în acest mileniu). Dar mi-era prea cald pentru uzul raţiunii, aşa că am răbufnit.
- Nu ar trebui s-o facă noaptea? îmi întreb copilotul, ridicând degrabă geamurile, într-o disperată încercare de a pune stavilă melanjului de CO2 şi gunoaie culese din tomberoanele în care noi, românii cu patalama de urbani, cu mândrie încă ne golim de-a valma tot ce e de aruncat de prin casă.
- Ei, nu, că ar trebui să le plătească niscai sporuri, îmi răspunde copilotul.
Ar trebui să fie un "risc" asumat de firma care câştigă licitaţia de recoltare a gunoaielor, indiferent de localitate. Dar caietul de sarcini a fost, probabil, redactat de viitoarea firmă câştigătoare. Până să trec totul din minte pe limbă, numai ce văd gunoierul ce atârna de coada maşinii lăsând pradă lui Newton albul şi scurtul rest de ţigară. Chiştocul. Fix pe mijlocul bulevardului. Dau dracului olfactiv şi cobor geamul să-l întreb de ce a făcut asta.
- N-am voie să o arunc aprinsă în maşină, îmi spune. Asta şi atâta l-a învăţat pe el Supercom SA. După cum arăta, sigur nu s-a apucat vinerea trecută de fumat...
PS: Sigur că nu-i singurul; sigur că mulţi aruncă pe jos nu numai chiştoace, sigur că oraşul are Porsche cu girofar dar insuficiente coşuri de gunoi...
29.5.07
And this is the remix!
Pe 8 februarie scriam, in (din pacate) incremenitul 360plus.ro o chestie despre lumea blogurilor. II spuneam Dor de spam si suna astfel:
Azi, in plina coliziune a titanilor, m-am bagat iarasi in seama pe aceeasi tema, convins ca (pornind de la un citat celebru din Sony, ungurul nostru drag de la Cluj) lucrurile devin dezgustatoare:
In diesem Sinne, cum zice neamtul, sa cantam:
I drink 4 that!
Am facut (pe ici, pe colo) mici modificari, cortectand scaparile generate de superficialitatea ce ma caracterizeaza.
O parte din ceea ce scriu aici este o compilaţie de idei luate de-a gata. Vorbesc despre blog în limbaj de blog. Sau, mai bine zis, în ritm şi spirit de blog.
Fiecare scrie ce vrea, când vrea, despre ce vrea. Are sau nu cititori. Nici nu contează atât de mult. Fenomenul, însă, ia amploare, pe zi ce trece. Şi, până la urmă, se naşte un nou stil literar. Blogul este, fără doar şi poate, trăind la limita dintre arta clasică şi jurnalism, un nou stil de artă.
Mai mult decât definiţia primordială, cea care spune că este vorba despre un jurnal, o înşiruire invers-cronologică de intrări, beneficiind de un spaţiu pentru comentarii (în absenţa cărui a blogul e mort), nu se poate. Ca gen publicistic, blogul trăieşte, încă, o formă embrionică. Şi nu putem anticipa unde va ajunge. Dar...
Există fotobloguri conţinând mici capodopere ale acestei arte vizuale. Sau bloguri anglofone în care oameni cu vagi cunoştiinţe de engleză postează poeme de un lirism deosebit – chiar în limba engleză. Sau bloguri specializate în care dezbaterile pornesc de la experţi sau autodidacţi în diverse domenii pentru a ajunge în punctul în care cercetătorilor li se aprinde un beculeţ. Jurnalul electronic n u mai este neapărat un jurnal, în sensul strict consacrat al cuvântului. A devenit un jurnal de idei, care cum ne trec prin minte. Un catalog de idei, poetice sau politice, perverse sau pitoreşti, subtile sau subversive...
Trecerea fenomenului din underground în centrul atenţiei l-a făcut blogul politic: vedetele marilor publicaţii au început să scrie şi dincolo de spaţiul alocat zilnic de redacţie. „E ceva între a scrie la ziar şi a face radio", se explică Andrew Sullivan, jurnalist la revista Time şi bloger activ. Şi, totuşi, miezul fenomenului a rămas departe de marile trusturi media. Cele mai remarcabile bloguri se păstrează într-un oarecare underground. Acolo unde jurnalistului clasic nu-i mai ajunge timpul să-şi măsoare cuvintele, înainte de a le da drumul spre publicare. Acolo unde totul se derulează sub presiunea celuilalt, care îţi aşteaptă noua postare. Iar această viteză de comunicare se transformă într-o intimizare a relaţiilor virtuale. O altfel de intimizare, desigur, una motivantă. Clarificări, argumente, dispute, certuri, (pur şi simplu) observaţie... Blogerul poate face o excursie mult mai rapidă în gândurile cititorilor săi.
Un bloger adevărat poate înălţa personaje sau devaliza concepte. Poate dirija tendinţe sau naşte polemici. Rădăcinile blogurilor sunt, ca şi în artă, dincolo de tastatură, dincolo de monitor – chiar ficţionar/imaginar – totul se trage din viaţă. Pur şi simplu din banalul de fiecare zi. Cu drame şi conflicte, filtrate prin intensitatea trăirilor autorului. Şi ale comentatorilor săi.
O cafea, un croissant şi blogul nostru de dimineaţă, vă rog!
Azi, in plina coliziune a titanilor, m-am bagat iarasi in seama pe aceeasi tema, convins ca (pornind de la un citat celebru din Sony, ungurul nostru drag de la Cluj) lucrurile devin dezgustatoare:
băi, voi chiar n'aveţi altă treabă? ia, hai, vorba ungurului, toată lumea acasă, fiecare la blogu' lui!Inchei sinteza cu ceea ce am scrijelit pe peretii Republicii Bucuresti, undeva pe la Limitele Orasului:
pe bune, până acum - fie că’s eu chior, fie că e prea stufos şirul de comentarii, fie, pur şi simplu, o dată în viaţă am şi eu dreptate - nu am prea văzut idei in toată discuţia asta. în schimb, parcă s'a găurit sacul de înjurături.
cât e el, netul, de sat global, tot ca o piaţă funcţionează şi blogosfera... cu cerere & ofertă, cu nişe, cu suişuri & coborâşuri, cu operă şi manele; ne naştem, într'o altă zi se naşte blogăru' din noi, mai încolo moare şi viaţa - inclusiv a noastră - merge mai departe; vorba lui Vonnegut: aşa merg lucrurile!
nu la fel de răsunător ca în real life, da' totuşi...
cât timp va rămâne blogul (ca gen publicistic - prietenii ştiu de ce) câtuşi de puţin fidel definiţiei sale originale, aia de jurnal online, mulţi veniţi, puţini chemaţi!
încă una şi mă duc (ca să nu se spuie că fac reclamă la un singur tip de bere): nu tot ce are trafic e valoros iar valoarea e, oricum, un parametru variabil.
uite, ma, d’aia nu mi’am inchis irevocabil taraba si m’am intors, dupa o lunga iarna fierbinte, in blogoblablabla; PRAISE THE LORD ca exista trecatori & all the other city limits! (...) suflete postmoderniste si suprarealiste!
In diesem Sinne, cum zice neamtul, sa cantam:
I drink 4 that!
Viaţa face filmul... (update: şi blogu')
Care pe care? C-aşa-i Cannes-ul la români!
Apdeitu' din titlu vă trimite la coliziunea titanilor! În săbii să ne duelăm, în buzdugane să ne pălim, în accesări să ne fălim, în postări să ne măsurăm, în... ? (PS: Nu credeam să ajung ziua în care să privesc retroactiv cu simpatie spre Radu Herineanu; Nancy ştie de ce! Şi, parcă, tot mai dor mi se face de autosegregatul 360 - fără nominalizări, all together!)
28.5.07
4, 3, 2... Motor d'Or
Ioana a fost premianta; in ciuda simplitatii familiei din care provenea, Ioana avusese coronita si snurulet rosu la costumul de pionier. Mandria parintilor. Ca orice copil normal, Ioana se mai si imbolnavea; ca orice copil normal care se mai si imbolnavea, Ioana a ajuns si pe la spital; ca orice copil normal care se mai si imbolnavea si ajungea si la spital, Ioana a fost consultata de un medic.
Ioana avea 17 ani. Medicul era absolvent stagiar, provenit dintr-o tara tovarasa si pretena, dar deloc vecina. Au contraire.
Ioana avea ten masliniu si ochi verzi; medicul avea ochi sclipitori la vazul acestor atribute ale feminitatii in plina dezvoltare. Plina dezvoltare se presupunea ca traversa si Romania lui Ceausescu in raport cu tara catolica, ex-colonie franco-belgiana ecuatoriala, tovarasa si pretena. Asa ca tanarul nostru medic, cu un ten muuuuuuuult mai masliniu decat al Ioanei a cazut in pacatul iubirii si a si cerut-o de nevasta pe Ioana.
Si au trait cativa ani in care Ioana a terminat pe repede-nainte liceul, si-a luat (temporar) gandul de la facultate, parintii, familie simpla, cum spuneam, nu erau nici incantati dar nici de-o drama nu pusesera (caci Ioana lor devenise, acum, prin maritis, doamna doctor). Si a venit prima copilita, cu afro-europeana cu parul cret-cret-cret; si a venit a doua fetita, la fel de afro-europeana, la fel de creata. Ioana se transformase din fasneata de 17 ani intr-o mamica. Cu ceva solduri, cu griji desprinse de tot de universul academic si social...
Ceea ce medicului nostru stagiar, din tara tovarasa si pretena, nu i s-a mai parut la fel de palpitant. Cu tot ceea ce va puteti imagina ca decurge din acest sentiment...
Iar Ioana... Ioana a inceput sa fie suspicioasa. Si suspiciunile ei s-au adeverit. Si daca ar fi calcat - pur si simplu - stramb, treaca-poate-mearga; insa tocmai celei mai bune prietene din liceu a Ioanei se pregatea medicul nostru sa-i faca, pe nepusa masa, o pereche de ochi cu un ten afro-european si cu par cret. Inevitabilul trebuia, de fapt, evitat. Si, pe principiul romanesc de roman sanatos ce devenise medicul nostru din tara tovarasa si pretena, anume eu te-am facut, eu te omor, s-a pornit sa comita ilegalitatea si i-a provocat vechii prietene a Ioanei un eficient avort. Informatia a ajuns, insa, unde nu trebuie: la controlorii sistemului; o anonima bine redactata si perfect directionata l-a aruncat pe medicul nostru din tara tovarasa si pretena, taticul celor doua afro-europence crete si cu ten mai mult decat masliniu, intr-o inchisoare din care nici interventia ambasadei tarii tovarasa si pretena nu l-a scos foarte foarte repede. Nimeni nu si-a pus - pentru multa vreme - intrebari legate de sursa anonimei. Ioana cu atat mai putin.
Si: iat-o pe Ioana noastra ducandu-si razbunarea pana la capat, intr-o noapte de noiembrie a inceputului anilor '80, intr-un dormitor dintr-o zona inca nedemolata a Bucurestilor, alaturi de un pusti de 13 ani in plina deflorare...
Nu este un alt scenariu de film. Este o poveste pe ici - pe colo asemanatoare cu scenariul filmului 4 luni, 3 saptamani si 2 zile (aici e blogul productiei!), regizat de Cristian Mungiu si care, ieri seara, la Festivalul de la Cannes, a primit marele premiu, dupa ce fusese deja recompensat cu premiul criticii. Dupa razboi, cati oameni mandri ne afisam pe corso... Oricum, felicitari!
PS: Alo, CNC, in rolul lui Sergiu Nicolaescu, Mircea Badea?
Later edit: Nu stiu ce merite are tara, de ne umflam atata in pene; nici macar sa umplem sali de cinematograf la proiectiile productiilor romanesti nu suntem in stare. Pariu ca deja se cauta versiuni pirat ale filmului? Pana mai ieri, cand transpira si n'avea bani sa termine filmul, Cristian Mungiu era un anonim si un singuratic. Acum, cand si-a luat ratia de recunoastere, sarim cu totii cu mandria nationala! Felicitarile, masa & dansul sunt pentru cei care au crezut in el / in ei, pentru o mana de profesori, pentru familiile lor, pentru cei de langa echipa.
Consecinte post...? Hm... Comanescu (se) intreaba, Mihai zice...
Ioana avea ten masliniu si ochi verzi; medicul avea ochi sclipitori la vazul acestor atribute ale feminitatii in plina dezvoltare. Plina dezvoltare se presupunea ca traversa si Romania lui Ceausescu in raport cu tara catolica, ex-colonie franco-belgiana ecuatoriala, tovarasa si pretena. Asa ca tanarul nostru medic, cu un ten muuuuuuuult mai masliniu decat al Ioanei a cazut in pacatul iubirii si a si cerut-o de nevasta pe Ioana.
Si au trait cativa ani in care Ioana a terminat pe repede-nainte liceul, si-a luat (temporar) gandul de la facultate, parintii, familie simpla, cum spuneam, nu erau nici incantati dar nici de-o drama nu pusesera (caci Ioana lor devenise, acum, prin maritis, doamna doctor). Si a venit prima copilita, cu afro-europeana cu parul cret-cret-cret; si a venit a doua fetita, la fel de afro-europeana, la fel de creata. Ioana se transformase din fasneata de 17 ani intr-o mamica. Cu ceva solduri, cu griji desprinse de tot de universul academic si social...
Ceea ce medicului nostru stagiar, din tara tovarasa si pretena, nu i s-a mai parut la fel de palpitant. Cu tot ceea ce va puteti imagina ca decurge din acest sentiment...
Iar Ioana... Ioana a inceput sa fie suspicioasa. Si suspiciunile ei s-au adeverit. Si daca ar fi calcat - pur si simplu - stramb, treaca-poate-mearga; insa tocmai celei mai bune prietene din liceu a Ioanei se pregatea medicul nostru sa-i faca, pe nepusa masa, o pereche de ochi cu un ten afro-european si cu par cret. Inevitabilul trebuia, de fapt, evitat. Si, pe principiul romanesc de roman sanatos ce devenise medicul nostru din tara tovarasa si pretena, anume eu te-am facut, eu te omor, s-a pornit sa comita ilegalitatea si i-a provocat vechii prietene a Ioanei un eficient avort. Informatia a ajuns, insa, unde nu trebuie: la controlorii sistemului; o anonima bine redactata si perfect directionata l-a aruncat pe medicul nostru din tara tovarasa si pretena, taticul celor doua afro-europence crete si cu ten mai mult decat masliniu, intr-o inchisoare din care nici interventia ambasadei tarii tovarasa si pretena nu l-a scos foarte foarte repede. Nimeni nu si-a pus - pentru multa vreme - intrebari legate de sursa anonimei. Ioana cu atat mai putin.
Si: iat-o pe Ioana noastra ducandu-si razbunarea pana la capat, intr-o noapte de noiembrie a inceputului anilor '80, intr-un dormitor dintr-o zona inca nedemolata a Bucurestilor, alaturi de un pusti de 13 ani in plina deflorare...
Nu este un alt scenariu de film. Este o poveste pe ici - pe colo asemanatoare cu scenariul filmului 4 luni, 3 saptamani si 2 zile (aici e blogul productiei!), regizat de Cristian Mungiu si care, ieri seara, la Festivalul de la Cannes, a primit marele premiu, dupa ce fusese deja recompensat cu premiul criticii. Dupa razboi, cati oameni mandri ne afisam pe corso... Oricum, felicitari!
PS: Alo, CNC, in rolul lui Sergiu Nicolaescu, Mircea Badea?
Later edit: Nu stiu ce merite are tara, de ne umflam atata in pene; nici macar sa umplem sali de cinematograf la proiectiile productiilor romanesti nu suntem in stare. Pariu ca deja se cauta versiuni pirat ale filmului? Pana mai ieri, cand transpira si n'avea bani sa termine filmul, Cristian Mungiu era un anonim si un singuratic. Acum, cand si-a luat ratia de recunoastere, sarim cu totii cu mandria nationala! Felicitarile, masa & dansul sunt pentru cei care au crezut in el / in ei, pentru o mana de profesori, pentru familiile lor, pentru cei de langa echipa.
Consecinte post...? Hm... Comanescu (se) intreaba, Mihai zice...
25.5.07
"Va urma"
Mario Kuibus & re-act si-au lansat TUBul.
Imi arog dreptul de a fi pesimist - fie si numai pentru a ma bucura si mai mult la final!
Pana una alta, avem asa:
- un oras haotic
- in continuu prag de prabusire
- cu fatade scorojite
- dar cu potential
- si cu amintiri frumoase
.
Mai avem:
- un primar care face ce este in videanul lui
- dar si tineri creativi
;
- lumini
- si umbre
- spun iarasi potetnial
.
Un oras poate mai bun decat ii e renumele
locuit de
- florarese sarmante
- soferi prudenti (sau nu)
- lume multa
- si buna (?)...
- de ingeri verzi
- de nea Titi
- si de prieteni pe care ii pervertim la ale noastre
.
Si cate si mai cate ar fi de povestit despre acest oras pe care il detestam si il iubim cu fiecare clipa care trece peste noi. Cat sta in puterile mele, sunt alaturi de toti MarioKuibusii Bucurestilor!
Pana una alta, avem asa:
- un oras haotic
- in continuu prag de prabusire
- cu fatade scorojite
- dar cu potential
- si cu amintiri frumoase
.Mai avem:
- un primar care face ce este in videanul lui
- dar si tineri creativi
;- lumini
- si umbre
- spun iarasi potetnial
.Un oras poate mai bun decat ii e renumele
locuit de
- florarese sarmante
- soferi prudenti (sau nu)
- lume multa
- si buna (?)...
- de ingeri verzi
- de nea Titi
- si de prieteni pe care ii pervertim la ale noastre
.Si cate si mai cate ar fi de povestit despre acest oras pe care il detestam si il iubim cu fiecare clipa care trece peste noi. Cat sta in puterile mele, sunt alaturi de toti MarioKuibusii Bucurestilor!
24.5.07
Vesti din Vanghelistan - Primare, pe mine m-ai pierdut
Primarul a facut cateva locuri mici de joaca intre blocuri. Dar numai pe partea stanga a strazii 13 septembrie, pe dreapta sa se joace in continuare copiii in tarcurile alea cu casute demolate in care-si mai fac nevoile cetatenii Vanghelistanului, cate trei leagane rupte si 2 tobogane de tabla.
Ideea ca toboganele de plastic proaspat instalate intre blocurile de pe 13 septembrie "curenteaza" - dupa cum s-a exprimat bona din dotare - nu ma amuza deloc. Sigur, leaganele si toboganele sunt frumos colorate, sunt de plastic si probabil la vara nu se vor incinge la fel de tare ca alea de tabla dar sunt amplasate tot in plin soare, parca anume ca sa se tampeasca plozii din cauza radiatiilor si exploziilor solare. Imi pare ca deviza primarului e: sa stralucim cu totii! Nici un pic de umbra. De-aia si parcul Sebastian e cum e (ca sa citez intelepciunea populara) - un sir de alei marginite ici colo de tufe, cateva petece de iarba pe care nu trebuie sa calcam si o fantana arteziana dezafectata, pe ale carei margini inguste se cocoata pruncii, ca asa i-au vazut pe cei mai mari. Ei si cand am mai aflat ieri ca mai marele capitalei a taiat copacii de pe 13 septembrie ca sa treaca fierataniile de la raliu, m-am infuriat. Pentru ca daca am inchis ochii la 10 zile de haos in trafic, 3 zile de zgomot continuu si la mersul pe jos de la Lira pana la Berthelot, asta cu copacii e cireasa de pe tort.
Pe mine ma sufoca lipsa de respect, ma sufoca nu doar praful de pe 13 septembrie, o sosea in permanenta in reparatii, nu doar vaporii de benzina de la masinile care stau blocate cate 40 de minute in intersectia cu Sebastian, ma sufoca neputinta mea, de cetatean cu drept de vot, lipsa de parghii care sa-mi permita sa le trag una peste bot astora care iau hotarari peste capul meu, fara sa-si puna intrebari elementare cum ar fi: se poate trai in orasul asta?
Ok sunt doar o gospodina infuriata, o sa ziceti... Dar ii anunt pe aceasta cale pe domnii primari, amandoi, stiu ei care este: Pe mine m-ati pierdut. Nu va mai votez, nici eu, nici familia mea si daca ma supar, am sa pun afis pe scara blocului si nu va mai voteaza nici restul vecinilor mei. Propunea cineva un flash mob. As face un flash mob de alegeri. Un flash mob de boicot. Ma mai gandesc. Stati pe-aproape.
Ideea ca toboganele de plastic proaspat instalate intre blocurile de pe 13 septembrie "curenteaza" - dupa cum s-a exprimat bona din dotare - nu ma amuza deloc. Sigur, leaganele si toboganele sunt frumos colorate, sunt de plastic si probabil la vara nu se vor incinge la fel de tare ca alea de tabla dar sunt amplasate tot in plin soare, parca anume ca sa se tampeasca plozii din cauza radiatiilor si exploziilor solare. Imi pare ca deviza primarului e: sa stralucim cu totii! Nici un pic de umbra. De-aia si parcul Sebastian e cum e (ca sa citez intelepciunea populara) - un sir de alei marginite ici colo de tufe, cateva petece de iarba pe care nu trebuie sa calcam si o fantana arteziana dezafectata, pe ale carei margini inguste se cocoata pruncii, ca asa i-au vazut pe cei mai mari. Ei si cand am mai aflat ieri ca mai marele capitalei a taiat copacii de pe 13 septembrie ca sa treaca fierataniile de la raliu, m-am infuriat. Pentru ca daca am inchis ochii la 10 zile de haos in trafic, 3 zile de zgomot continuu si la mersul pe jos de la Lira pana la Berthelot, asta cu copacii e cireasa de pe tort.
Pe mine ma sufoca lipsa de respect, ma sufoca nu doar praful de pe 13 septembrie, o sosea in permanenta in reparatii, nu doar vaporii de benzina de la masinile care stau blocate cate 40 de minute in intersectia cu Sebastian, ma sufoca neputinta mea, de cetatean cu drept de vot, lipsa de parghii care sa-mi permita sa le trag una peste bot astora care iau hotarari peste capul meu, fara sa-si puna intrebari elementare cum ar fi: se poate trai in orasul asta?
Ok sunt doar o gospodina infuriata, o sa ziceti... Dar ii anunt pe aceasta cale pe domnii primari, amandoi, stiu ei care este: Pe mine m-ati pierdut. Nu va mai votez, nici eu, nici familia mea si daca ma supar, am sa pun afis pe scara blocului si nu va mai voteaza nici restul vecinilor mei. Propunea cineva un flash mob. As face un flash mob de alegeri. Un flash mob de boicot. Ma mai gandesc. Stati pe-aproape.
23.5.07
Primarul care taie
Inainte (sau in loc) de silentio stampa...
Indifierent cine se intoarce la Cotroceni, vestea buna e ca Vaca ROIU!
Si, draga domnule presedinte interimar, nu uita:
Si, draga domnule presedinte interimar, nu uita:
Later edit. Ca sa nu incapa loc de intors, mesajul e valabil si pentru presedintele reinstalat; treaba sta astfel: cand s-a pus problema intrarii trupelor straine ca forta tampon in Kosovo, inainte de schitarea unui desfasurator al debarcarii, rusii s-au postat, strategic si pe şestache, 'colo'şa, fix in aeroportul din capitala proviniciei sarbe. Asadar, domnule presedinte, ce spuneati despre rusificarea Romaniei?
22.5.07
PD + PSD = Love.
It's just a question of time (fara Depeche Mode)
Nu m-as fi uitat aseara la dezbaterile de pe Realitatea daca nu imi atragea atentia Sprancenatu' ca intrebarea pe care i-am pus-o pe sms (despre un posibil puci clujean in PSD care ar atrage reunificarea unui FSN de tip laburist din care nu vor lipsi, intai de toate, cei plecati odata cu Petre Roman si ramasi in PD dupa debarcarea barbatului fatal) s-ar putea sa-si gaseasca raspunsul in interventia liderului democratilor, Emil Boc, in emisiunea lui Robert Turcescu.
Asadar: pe de o parte, Torquemada nu-si mai incape in Turcescu; dupa recitalul de mare inchizitor de la megafasul de dezbatere din 2 mai, dedicata libertatii presei, cand pana si agresivul Liviu Mihaiu ("cel rau, rau de tot") parea un biet pustan de 18 ani venit la scoala direct de la majoratul tovarasului cu care spargea geamuri cu prastia si fura tigari din poseta mamei, moderatorul de aseara a uitat ca formatul emisiunii sale este talk-show si nu stand-up judgement si s-a pravalit cu bolovani peste mijloacele frazelor lui Emil Boc; dar a facut-o atat de rau incat bietii oameni din regie nu au reusit sa curete sincronul cu pedistul clujean pentru a reda marea exclusivitate ca pe o stire sanatoasa, spre intelesul tuturor telespectatorilor.
Si, de fapt, aici am vrut sa ajung: ce-o fi in sufletul romanilor care s-au dus la referendum, sambata, sa-l reconfirme pe Traian Basescu presedintele pe cal alb luptand cu hidra pesedista (stiti... aia... care, via oligarhul Dinu Patriciu, a inghitit si ultima ramasita de partid istoric si - anume - libera din Romania)? Cum vor fi primit crestinii acestia vestea ca PD va scoate ce a bagat in statut si ar putea colabora, pe viitor, cu pupilul lui Ion Iliescu?
Am fost fesenist in ianuarie 1990, cand, studenti la Petrosani fiind, ne-am decis sa aparam - cu pretul colectiei de roci si minerale a prodecanului Nae Ungureanu - cuceririle revolutionare (drept e, asta se intampla la vreo zece zile bune dupa celebrul "cu voia dumneavoastra, ultimul pe lista..."); fac parte din contingentul de prosti care i'au dat legitimitate Bunicutei in acea nefericita Duminica a Orbului. In 1992 eram deja la Bucuresti si mai istet; atunci am fost in tabara frustratilor; patru ani mai tarziu m-am trezit cu Emil Constantinescu in redactia noastra dintr-un pod din buricul targului, spunandu-ne ca are nevoie de noi - atunci, intre cele doua tururi de scrutin - mai mult ca niciodata. M-a dezamagit si el, desi, privind acum in urma, mi-e simpatic. In 2000 am dat fuga la Bonn, pe o ploaie d-aia tipic germana, rece si interminabila, marunta, sa dau de toti peretii cu monstruozitatea nationalist-comunista. Marti, atunci, dupa alegeri mi-am dat seama cat de naiv am putut fi; si faptul ca Doina Cornea, doamna Doinea Cornea, fierbea in aceeasi oala cu mine nu m-a consolat nici pana in ziua de azi. Am optat, si in 2004, pentru raul cel mai mic. Cred ca aproape doua decenii ar fi fost de ajuns Romaniei pentru a ma absolvi de aceasta alternativa. Ma tem, insa, ca Silviu Brucan s-a dus in mormant ducand cu el diferenta de ani ramasi in calendarul acela cu stupid people si n-o sa ni-i mai inapoieze niciodata.
Nu ma mira afirmatie de ieri a lui Emil Boc. Ma mahnesc dar nu ma mira. Seful lui, presedintele meu vremelnic, este produsul politic al scolii Iliescu. Si Theodor Stolojan, cel mai iubit dintre consilierii lui Basescu, tot produsul FSNului este. El, solutia de salvare de dupa debarcarea lui Petre Roman, este omul care a renationalizat valuta or asta spune multe despre valentele sale liberale. Radu Berceanu este unul dintre patronii marilor privatizari din toate regimurile posibile. Si lista continua. Cert e ca, pana la urma, le curge prin vene acelasi sange fesenist. La fel cum alte odrasle feseniste au fost aruncate in ograda PNLului (Teodor Melescanu, de exemplu).
S-ar putea ca Jurgen Habermas (care tocmai preda, in Suddeutsche Zeitung, o lectie despre presa sub moguli), fiul spiritual al lui Martin Heidegger si prieten al teoriilor societatii deschise, sa stie ceva despre jocurile politice dintr-o buna parte a Europei Centrala. Despre revolutiile portocalii de dupa 2000, de exemplu. Gasca de la Cluj nu cunoaste barierele apartenentei politice. De fapt, vremea vechilor/clasicelor doctrine politice europene a apus. Suntem noi si sunt ei. Fiecare visam visul parinjtilor fondatori ai Americii; ei in felul lor, noi in felul nostru. Ei si-ai lor au inceput sa si-l traiasca.
21.5.07
Sunt un tigan imputit
Am fost cateva minute tigan imputit. I'am daruit presedintelui, in plicuri aduse de prietenii de la Agentia de Monitorizare a Presei si cei de la Rromani Criss, detergent, sapun si prosoape. Am avut la noi si apa dar nu a fost nevoie - pe cand Ion Iliescu era presedinte, prezenta lui aducea soarele. Traian Basescu ne'a dat o rafala de ploaie de vara. De unde deduc eu ca seful statului reconfirmat si cu suspendarea anulata se tine de una dintre promisiuni si ii ajuta pe fermieri. Imi cer scuze pentru ca am dat dovada de rea credinta!
Am fost, asadar, la Cotroceni. I'am lasat si o petitie. Stim, e cam tarziu, Valeriu Turcan si'a cerut scuze, in numele presedintelui meu, de la "pasarica" Antenei 1/3. Ne cerem si noi scuze ca am indraznit, totusi, sa ii aducem (cum am stiut noi) aminte presedintelui meu ca una dintre functiile sale este de reprezentare. Nu vreau sa fiu astfel reprezentat, domnule presedinte. Asta vreau sa stii de la mine si de la prietenii mei!
Ce nu pot sa inteleg, totusi, este cum de a lipsit de la miting tocmai "pasarica" de la Antena 1/3. Imi pare ca, de fapt, parte vatamata s'au simtit prietenii mei rromi, pentru care asemuirea neamului lor cu tagma noastra jurnalistica devine din ce in ce mai mult o jignire! S-ar putea sa aiba dreptate, in felul lor!
Am fost la Cotroceni. Presedintele meu nu ajunsese inca. Poate ca Nicolae Vacaroiu Intermiarul nu se da dus. Pe Traian Basescu, insa, il astepta baia de multime.
Update: Presedintele meu s-a dus la Realitatea sa se scuze/explice. Spune ca are circumstante atenuante: a fost jignit de trustul Intact. De aceea a reactionat ca atare. Apai, dragul meu presedinte, acum mai an te legasei de o alta "pasarica", de la Realitatea, cand cu inundatiile de la Rast (parca); ai trimis-o la patronul ei, sa-i povesteasca el cum a facut el avere cu banii nefericitilor de la FNI. Acum, cand te-a suparat trustul Intact, voinicule, te legasi de aia mica, in loc sa iti incorzi muschii face 2 face cu patronul ei? Acum inteleg de ce nu ti-ai cerut personal scuze, ci prin purtatorul de cuvant!
Update suplimentar: Treaba se impute, din pacate... "Stinkende Zigeunerin" face cariera! Presa germanofona informeaza, nu se joaca. Pe altele nu m-am uitat.
Tocmai acum, cand defileaza artistii bucuresteni la Viena. Cum ziceam: galeata plina cu lapte, rasturnata, la final de muls, de vaca!
Later edit (ca sa nu mai spun iarasi update): Doamna Alina Mungiu Pippidi se revolta, pe blogul Ioanei Avadani. Nu ma leg de niste virgule puse aiurea, caci - probabil - avem de-a face cu graba. Dar as vrea sa stiu ce pozitie a avut domnia sa in confruntarea Ion Cristoiu - Gabriela Adamesteanu. Nu de alta, dar nu e vorba numai de functii, in cazul Basescu - "pasarica"... Si as mai vrea sa stiu cum i-au picat doamnei analist politic toate epitetele de prost gust scrise la adresa ei sub semnatura anonima in Romania Mare de-a lungul vremii!
Update suplimentar: Treaba se impute, din pacate... "Stinkende Zigeunerin" face cariera! Presa germanofona informeaza, nu se joaca. Pe altele nu m-am uitat.
Tocmai acum, cand defileaza artistii bucuresteni la Viena. Cum ziceam: galeata plina cu lapte, rasturnata, la final de muls, de vaca!
Later edit (ca sa nu mai spun iarasi update): Doamna Alina Mungiu Pippidi se revolta, pe blogul Ioanei Avadani. Nu ma leg de niste virgule puse aiurea, caci - probabil - avem de-a face cu graba. Dar as vrea sa stiu ce pozitie a avut domnia sa in confruntarea Ion Cristoiu - Gabriela Adamesteanu. Nu de alta, dar nu e vorba numai de functii, in cazul Basescu - "pasarica"... Si as mai vrea sa stiu cum i-au picat doamnei analist politic toate epitetele de prost gust scrise la adresa ei sub semnatura anonima in Romania Mare de-a lungul vremii!
Cum ziceam: d'aia!
M-au lasat cu totii sa ii mulg. Si, cand sa ma ridic de pe scaunel, au dat cu copita in galeata de lapte!
19.5.07
18.5.07
1 Euro (EUR) = 7.96880 Botswana Pula (BWP)
Mama si tata plecau dincolo (la sarbi, mai pe intelesul tuturor) cu trei-patru ranite de caiete dictando, chiloti, sare si macrameu cap de pisica pentru a se intoarce de acolo cu blugi, guma de mestecat, sticksuri, eurocrem sau discuri vinil pentru ala micu'; uneori si cu cate un ceas - pe care ala micu' de fiecare data le uita in vestiarul salii de sport sau mai stie Dumnezeu pe unde.
Treaba a mers pana spre sfarsitul anilor 80, chiar si in perioada aia cu inflatie galopanta, de dupa moartea lui Tito. Era ametitor si obositor. Pretul se tripla de dimineata pana seara, recordul fiind de x10. Te intelegeai cu svertzaru' sarb ca cu turcu': el iti vorbea de zece novi dinari, tu ii stiai poe cei vechi, stari, cu sapte sau opt zerouri in coada. Cam ca la noi, cand unii au incetat sa'si mai violenteze nevestele pentru ca au promis ca le bat pana se schimba banii.
Grey. Greuceanu. Nu era din Serbia. Era student la Petrosani, in perioada 1988-1991 era deja veteran pe acolo. Si nu dadea semne ca vrea sa plece. Isi terminase studiile, lucra la o teza de doctorat... Ma rog, scopul sau era altul: Petrosani nu figura pe hartile insurgentilor din Rhodesia. Fusese luptator in victorioasa armata a lui Robert Mugabe, cel care, cica, a abolit apartheidul si a schimbat numele tarii in Zimbabwe. Preten si tovaras cu Ceausescu.
S-ar fi pierdut printre rugbistii Stiintei (caminul 3, etajul2) Grey al nostru, asta daca autobotezatul nostru Greuceanu (cel alb ca spuma laptelui, spune legenda) nu era negru ca un african veritabil.
Mi-am adus aminte de inflatia iugoslava si de Greuceanu citind despre inflatia din tara sa natala. O rata de 15.000% nu-i chiar gluma. Desi lui Mugabe nu pare sa-i pese. De fapt, nici mie. Asta nu e stire. Stire ar fi fost daca inflatia de 15.000% ar fi fost inregistrata in Botswana!
A propos de Botswana: stiti cum se spune la ploaie in dialectul bantu vorbit de neamul (Se)Shoto, in Leshoto, Zimbabwe, si la tribul Tswana din Botswana? Dar cum spun polonezii la piscina? Dar portughezii la saritura? Pai, cam la fel cum spun norvegienii cand fac copii!
Treaba a mers pana spre sfarsitul anilor 80, chiar si in perioada aia cu inflatie galopanta, de dupa moartea lui Tito. Era ametitor si obositor. Pretul se tripla de dimineata pana seara, recordul fiind de x10. Te intelegeai cu svertzaru' sarb ca cu turcu': el iti vorbea de zece novi dinari, tu ii stiai poe cei vechi, stari, cu sapte sau opt zerouri in coada. Cam ca la noi, cand unii au incetat sa'si mai violenteze nevestele pentru ca au promis ca le bat pana se schimba banii.
Grey. Greuceanu. Nu era din Serbia. Era student la Petrosani, in perioada 1988-1991 era deja veteran pe acolo. Si nu dadea semne ca vrea sa plece. Isi terminase studiile, lucra la o teza de doctorat... Ma rog, scopul sau era altul: Petrosani nu figura pe hartile insurgentilor din Rhodesia. Fusese luptator in victorioasa armata a lui Robert Mugabe, cel care, cica, a abolit apartheidul si a schimbat numele tarii in Zimbabwe. Preten si tovaras cu Ceausescu.
S-ar fi pierdut printre rugbistii Stiintei (caminul 3, etajul2) Grey al nostru, asta daca autobotezatul nostru Greuceanu (cel alb ca spuma laptelui, spune legenda) nu era negru ca un african veritabil.
Mi-am adus aminte de inflatia iugoslava si de Greuceanu citind despre inflatia din tara sa natala. O rata de 15.000% nu-i chiar gluma. Desi lui Mugabe nu pare sa-i pese. De fapt, nici mie. Asta nu e stire. Stire ar fi fost daca inflatia de 15.000% ar fi fost inregistrata in Botswana!
A propos de Botswana: stiti cum se spune la ploaie in dialectul bantu vorbit de neamul (Se)Shoto, in Leshoto, Zimbabwe, si la tribul Tswana din Botswana? Dar cum spun polonezii la piscina? Dar portughezii la saritura? Pai, cam la fel cum spun norvegienii cand fac copii!
Un caz de eroism
 | | |
Site-ul oficial al campaniei, publicat la adresa http://voteaza.blogspot.com , a fost asaltat in ultimele zile de comentariile utilizatorilor – in acest moment blogul este pe primul loc loc (sic!) la trafic in sectiunea ONG conform unei monitorizari oferite de Trafic.ro. Amenintarile cu moartea la adresa lui Bogdan GAVRILA au inceput sa soseasca de pe 13 mai, iar numarul lor a crescut. In paralel, au fost primite mesaje SMS de pe numere de telefon ascunse.
Centrul de Resurse pentru Societatea Civila (CRSC) isi exprima ingrijorarea asupra acestor tipuri de comportamente aparute in cadrul campaniei electorale pentru referendumul din 19 mai 2007. Consideram ca democratia garanteaza libertatea de exprimare a indivizilor iar exercitarea votului este este un drept constitutional. Pe aceasta cale, dorim sa precizam ca actiunile programate in campania “Mergi la vot pe 19 mai” vor continua conform programului stabilit de CRSC.
Vocaţia de erou al neamului, sub noua formă a martirului exprimării blogoreice libere, este mai actuală ca niciodată. Era, mai de mult, o dispută prin presă despre cine a fost primul ziarist arestat, condamnat sau bătut pentru că a scris de rău de nea Nelu şi FSN şi mulţi se luptau din greu să-şi demonstreze întâietatea.
Povestea odată Tudor Octavian că prin Brăila era un scriitor care, fără să fi publicat nimic de valoare, spunea mândru oricui era dispus să-l asculte că el a fost scuipat de Fănuş Neagu. Era singura lui realizare în domeniul literaturii.
Dincolo de ridicolul "semnalului de alarmă", să observăm că, virgulă, comunicatul de mai sus , care vorbeşte de "ameninţările cu moartea la adresa lui Bogdan Gavrilă", este scris chiar de... Bogdan Gavrilă.
17.5.07
16.5.07
Primăvara şi extinctoru' înfloreşte
Ascultându-ţi şoaptele paşilor pe scara răsărită din cârca maşinii de intervenţie, am simţit surâsul inimii tale atingându-mi suav visele. Simţeam că plutesc şi ochii mi s-au umezit imediat.
Băga-mi-aş p____, iar mi-am ars una în dinţi cu furtunul!
Believe it or not, testimonialul din imagine aparţine lui ©®istiAn_F®iend 4eve®, pompier din România cu blog. Enjoy!
Şoferi bucureşteni
Şoferii bucureşteni consumă de două ori mai mult carburant din cauza traficului.
Peste vreo doi ani vom constata că rata sinuciderilor la şoferii bucureşteni este dublă faţă de cea a şoferilor din Râmnicu Sărat, că şoferii bucureşteni fumează de două ori mai mult decât şoferii din Miercurea Ciuc, că şoferii bucureşteni cumpără un număr dublu de ediţii din Libertatea faţă de şoferii din Oneşti, că şoferii bucureşteni cunosc de două ori mai multe înjurături decât cei din Timişoara, că şoferilor bucureşteni li se strică de două ori mai des claxoanele decât celor din Iaşi.
În memoria celor câţiva kilometri din Otopeni până la fântâna Mioriţa, pacurşi astăzi de mine în mai puţin de 60 de minute.
Peste vreo doi ani vom constata că rata sinuciderilor la şoferii bucureşteni este dublă faţă de cea a şoferilor din Râmnicu Sărat, că şoferii bucureşteni fumează de două ori mai mult decât şoferii din Miercurea Ciuc, că şoferii bucureşteni cumpără un număr dublu de ediţii din Libertatea faţă de şoferii din Oneşti, că şoferii bucureşteni cunosc de două ori mai multe înjurături decât cei din Timişoara, că şoferilor bucureşteni li se strică de două ori mai des claxoanele decât celor din Iaşi.
În memoria celor câţiva kilometri din Otopeni până la fântâna Mioriţa, pacurşi astăzi de mine în mai puţin de 60 de minute.
15.5.07
Vesti din Vanghelistan - Vangheloring
Nu reusesc sa imi dau seama de ce s-au hotarat primarii capitalei sa faca un circuit de formula nustiucat in inima Bucurestiului. Nu era el traficul bucurestean destul de sufocant? Nu erau ele, intersectiile destul de innebunitoare? Am trecut astazi prin tichia de margaritar a orasului astuia din ce in ce mai sufocat de gaze de esapament... Senzatia absurdului m-a facut sa ma sufoc inca o data mai ales cand am aflat ca de fapt Vanghelie n-a vrut! Asa mi-a zis un taximetrist.
- Era sa le demonteze la astia schelele. Ca e sectoru' lui si el nu vrea sa le dea la prosti ocazia sa mai faca un ban. Da mai bine ca nu le-a demontat, abia astept sa vad si eu un bolid de-aproape.
Pana sa vada taximetristul nostru bolidul de aproape (pret de 2 secunde ca doar nu face mai mult de la un capat la altul al bucatii de pista), se fac deja mai bine de 10 zile de cand circulatia dinspre izvor spre 13 septembrie este paralizata ca o rama sectionata in doua, ale carei jumatati nu reusesc sa se mobilizeze si sa o ia din loc, independente una de cealalta.
Eu cred ca de data asta Vanghelie ar fi castigat niste voturi de simpatie daca interzicea amplasarea parapetilor si a tribunelor pe "aorta" Bucurestiului. Dar mi-a soptit cineva (nu spui cine, da persoana importanta) ca firma care organizeaza raliul ar fi bagat multe sute de mii de euro numai ca sa refaca asfaltul, ca e nevoie de un asfalt special si ca spera sa castige din publicitate macar dublu fata de cat au investit. Pe nervii nostri. Pe timpul nostru. Pe aerul nostru. Pe linistea noastra.
Eu nu ma duc la raliu. Si nici nu ma uit la tv la raliu. Va boicotez, eu si prietenii mei apropiati va boicotam. Ah si va mai urez sa ploua in ziua cu pricina.
- Era sa le demonteze la astia schelele. Ca e sectoru' lui si el nu vrea sa le dea la prosti ocazia sa mai faca un ban. Da mai bine ca nu le-a demontat, abia astept sa vad si eu un bolid de-aproape.
Pana sa vada taximetristul nostru bolidul de aproape (pret de 2 secunde ca doar nu face mai mult de la un capat la altul al bucatii de pista), se fac deja mai bine de 10 zile de cand circulatia dinspre izvor spre 13 septembrie este paralizata ca o rama sectionata in doua, ale carei jumatati nu reusesc sa se mobilizeze si sa o ia din loc, independente una de cealalta.
Eu cred ca de data asta Vanghelie ar fi castigat niste voturi de simpatie daca interzicea amplasarea parapetilor si a tribunelor pe "aorta" Bucurestiului. Dar mi-a soptit cineva (nu spui cine, da persoana importanta) ca firma care organizeaza raliul ar fi bagat multe sute de mii de euro numai ca sa refaca asfaltul, ca e nevoie de un asfalt special si ca spera sa castige din publicitate macar dublu fata de cat au investit. Pe nervii nostri. Pe timpul nostru. Pe aerul nostru. Pe linistea noastra.
Eu nu ma duc la raliu. Si nici nu ma uit la tv la raliu. Va boicotez, eu si prietenii mei apropiati va boicotam. Ah si va mai urez sa ploua in ziua cu pricina.
Iarba bună de călcat
Mă întrebam acum fix o lună de ce nu putem sta pe iarbă. Azi am găsit un editorial frumos scris de Tudor Octavian în aceeaşi chestiune. De citit.
11.5.07
Vesti din vanghelistan - Risipa de energie
Sunt printre putinii cetateni ai Vanghelistanului care se pot lauda ca la ei in bloc nu se asculta manele.
Se asculta Hip - hop (la etajul 2) si rock viguros (la parter). Intre ele, ca scrumbia intr-un sandwhich, casuta mea (care nu e tocmai a mea) sufera cumplit si ma apasa si pe mine, din ce in ce mai tare. Cum sa nu sufere... In fiecare zi, la ore care in alte cartiere sunt considerate ore de liniste, in casa mea vibreaza alternativ podeaua cu peretele, zornaie cand geamurile, cand usile. Daca nu asculta muzica nici Andrei (pustiul de deasupra, il suport de pe vremea cand abia ii dadea mustata, acu mai are nitel si pleaca in armata. Cum, nu mai e obligatorie armata? Damn!) nici onorabilul de jos, sigur bocane unul de pe la cine stie ce etaj sau se distreaza gaurind peretii de rezistenta cu bormasina cu percutie. Asta in timpul zilei. Seara, dupa 20 e vremea sa pornim aspiratoarele... sa raschetam parchetul si sa schimbam apa la pesti. Nu noi, vecinii de deasupra.
Azi noapte am ajuns acasa pe la 1.30, dupa inca o editie de semifinala de concurs interjudetean... Nu imi mersese bine. In studioul din care am vorbit ieri noapte s-a ars un bec, poate cel mai important, cel ascuns dupa niste plexiglas rosu, vital cand ai de a face cu microfoanele. Evident, cine sa-l schimbe pe el, pe bec, la ora 22? Soferul care m-a adus acasa a ales sa nu auda cand i-am zis unde stau asa ca m-a plimbat nitel pana in Ghencea. Dupa orele 24.00 traficul in Bucuresti e chiar suportabil. In bloc era liniste. Latrau doar cainii, ca in mahalalele de odinioara, cine stie ce comentau? La cinci a cantat cocosul din blocul de vis-a-vis (traieste pe un balcon, n-am reusit sa-l identificam desi ne-am straduit.) Pe la ora 7.30, copila din dotare a dat trezirea.
M-am tarat spre birou, am stat la stopuri, m-am certat pe urma de la prima ora si dupa abia o cana de cafea cu unul dintre oamenii cu care nu ma asteptam sa ma cert (el zice ca avand copil mai mic ca al meu, e mai indreptatit sa fie morocanos, il inteleg, dar pe de alta parte pun pariu ca nu el se trezeste noaptea ci nevasta-sa...) si dupa ce mi-am terminat treaba, m-am indreptat spre casa cu gandul ca e unica mea sansa sa dorm, acum, 2 ore, inainte de a re-intra in moara interjudetenelor europene... Ash...
Unul din vecinii mei batea, asa, rar, in scarba. Nu stiu daca isi schimba faianta sau isi pune parchetul, nu stiu daca batea numai ca sa se afle in treaba, sau pentru ca stie avea de platit o polita. Era ora 15... Intr-un bloc de vis-a-vis de cinema Cultural, pensionarii dormeau linistiti... Pe la ora 16 a venit Andrei de la liceu si mi-a pus nitel BUG Mafia. Pe la ora 17, s-a intors si ala de la parter si a pus niste trash metal.
Copilul meu e imun la zgomote.... O invidiez.
Ii urasc pe toti. As vrea sa pot sa nu-i mai urasc, sa le zambesc frumos cand ii vad si sa nu-i injur in gand. Dar ii urasc. Pe ei si pe mamele lor care nu i-au educat, pe pestii din acvariile pe care le tarasc din sufragerie in baie, pe parchet laminat, pe ei si pe cainii lor si pe cocosul din blocul de vis-a-vis, pe care tot am sa-l dibui eu intr-o zi...
Se asculta Hip - hop (la etajul 2) si rock viguros (la parter). Intre ele, ca scrumbia intr-un sandwhich, casuta mea (care nu e tocmai a mea) sufera cumplit si ma apasa si pe mine, din ce in ce mai tare. Cum sa nu sufere... In fiecare zi, la ore care in alte cartiere sunt considerate ore de liniste, in casa mea vibreaza alternativ podeaua cu peretele, zornaie cand geamurile, cand usile. Daca nu asculta muzica nici Andrei (pustiul de deasupra, il suport de pe vremea cand abia ii dadea mustata, acu mai are nitel si pleaca in armata. Cum, nu mai e obligatorie armata? Damn!) nici onorabilul de jos, sigur bocane unul de pe la cine stie ce etaj sau se distreaza gaurind peretii de rezistenta cu bormasina cu percutie. Asta in timpul zilei. Seara, dupa 20 e vremea sa pornim aspiratoarele... sa raschetam parchetul si sa schimbam apa la pesti. Nu noi, vecinii de deasupra.
Azi noapte am ajuns acasa pe la 1.30, dupa inca o editie de semifinala de concurs interjudetean... Nu imi mersese bine. In studioul din care am vorbit ieri noapte s-a ars un bec, poate cel mai important, cel ascuns dupa niste plexiglas rosu, vital cand ai de a face cu microfoanele. Evident, cine sa-l schimbe pe el, pe bec, la ora 22? Soferul care m-a adus acasa a ales sa nu auda cand i-am zis unde stau asa ca m-a plimbat nitel pana in Ghencea. Dupa orele 24.00 traficul in Bucuresti e chiar suportabil. In bloc era liniste. Latrau doar cainii, ca in mahalalele de odinioara, cine stie ce comentau? La cinci a cantat cocosul din blocul de vis-a-vis (traieste pe un balcon, n-am reusit sa-l identificam desi ne-am straduit.) Pe la ora 7.30, copila din dotare a dat trezirea.
M-am tarat spre birou, am stat la stopuri, m-am certat pe urma de la prima ora si dupa abia o cana de cafea cu unul dintre oamenii cu care nu ma asteptam sa ma cert (el zice ca avand copil mai mic ca al meu, e mai indreptatit sa fie morocanos, il inteleg, dar pe de alta parte pun pariu ca nu el se trezeste noaptea ci nevasta-sa...) si dupa ce mi-am terminat treaba, m-am indreptat spre casa cu gandul ca e unica mea sansa sa dorm, acum, 2 ore, inainte de a re-intra in moara interjudetenelor europene... Ash...
Unul din vecinii mei batea, asa, rar, in scarba. Nu stiu daca isi schimba faianta sau isi pune parchetul, nu stiu daca batea numai ca sa se afle in treaba, sau pentru ca stie avea de platit o polita. Era ora 15... Intr-un bloc de vis-a-vis de cinema Cultural, pensionarii dormeau linistiti... Pe la ora 16 a venit Andrei de la liceu si mi-a pus nitel BUG Mafia. Pe la ora 17, s-a intors si ala de la parter si a pus niste trash metal.
Copilul meu e imun la zgomote.... O invidiez.
Ii urasc pe toti. As vrea sa pot sa nu-i mai urasc, sa le zambesc frumos cand ii vad si sa nu-i injur in gand. Dar ii urasc. Pe ei si pe mamele lor care nu i-au educat, pe pestii din acvariile pe care le tarasc din sufragerie in baie, pe parchet laminat, pe ei si pe cainii lor si pe cocosul din blocul de vis-a-vis, pe care tot am sa-l dibui eu intr-o zi...
Na aer conditionat peste bot, ba!
N-am vazut emisiunea, nu ma conving & atrag sinapsele tipului de la HiQ decat de la un anume numar de sprituri in sus si atunci musai dansat; plus ca nu circul cu RATBul. Dar arde, frate!
Arde, deja, afara. Si avem si un alt minunat PR in propozitia aici linkata!
Arde, deja, afara. Si avem si un alt minunat PR in propozitia aici linkata!
Saptamana suspensorilor guralivi
Cel mai bun lucru posibil ar fi sa fug. In munti, undeva, poate la o stana (una fara televiziune digitala prin satelit), oriunde saptamana ce vine nu ma poate ajunge din urma cu vocile crizate ale pro&contristilor. Au inceput sa straluceasca in demagogie & populism incat de cate ori ii aud am o scapare de o clipa si imi spun "da, au si ei dreptate, in felul lor". Au pe dracu'!
Mi s-a luat de soricii lor grosi. Mi s-a luat de ipocriti.
Pe mine nu contati. Eu vi-l las pe James Dean Bradfield sa va spuie ca
I hear you've got something to say
But first you need some people to say it to...
De fapt, ei nu vor avea nimic sa ne spuna. Vor doar sa se simta ascultati, ca noi suntem si multi si prosti! Fara noi, ei, cu totii, nu exista. Nici suspendati, nici suspendanti. Niste suspensori, cu totii!
PS: Si daca tot ascult James Dean Bradfield, multam lui Jaunetom pentru asta, care, la vremea ei, m'a uimitobucurat!
Mi s-a luat de soricii lor grosi. Mi s-a luat de ipocriti.
Pe mine nu contati. Eu vi-l las pe James Dean Bradfield sa va spuie ca
I hear you've got something to say
But first you need some people to say it to...
De fapt, ei nu vor avea nimic sa ne spuna. Vor doar sa se simta ascultati, ca noi suntem si multi si prosti! Fara noi, ei, cu totii, nu exista. Nici suspendati, nici suspendanti. Niste suspensori, cu totii!
PS: Si daca tot ascult James Dean Bradfield, multam lui Jaunetom pentru asta, care, la vremea ei, m'a uimitobucurat!
10.5.07
"Acest mesaj nu este spam."
Eu, insa, acolo l-am gasit. Fix in folderul de spamuri. La Manastirea Noul Ierusalim din Pucioasa a coborat Cuvantul lui Dumnezeu si a grait neamului roman, si a grait parlamentarilor, si a grait lui Traian Basescu, in Duminica Invierii, la sarbatoarea Izvorul tamaduirii, in Duminica mironositelor si in Duminica slabanogului. In ultimul mesaj (29 aprilie), Dumnezeu Se adreseaza exclusiv lui Traian Basescu. Mesagerii cuvantului au datoria sa-l transmita acolo unde el trimite.
In fisierul atasat gasiti continutul mesajului.
Manastirea Noul Ierusalim, Pucioasa.
Acest mesaj nu este spam. Adresa dumneavoastra a fost preluata din pagini afisate public pe internet. Daca considerati acest mesaj nedorit, dati un Replay cu Subiect: Refuz.
Refuz, evident, sa citesc un mesaj adresat presedintelui Romaniei, de vreme ce stiu ca mai multi colegi de breasla au fost tarati pe la Parchet pentru ca au anuntat autoritatile ca prin tara umbla brambura & libere informatii cu potential ridicat de a fi clsificate ca fiind secrete. Daca Dumnezeu a vrut sa i se adreseze explicit presedintelui Romaniei, ce (Dumnezeului) cautau dupa adresa mea public afisata pe internet? Hm, si daca e public afisata pe internet e musai sa faca uz de ea "mesagerii cuvantului"? Daca eu, intr'o seara, am sa'mi las pe gard carpa de sters parbrizul, "mesagerii cuvantului" o vor lua de acolo si isi vor sterge luneta si oglinda retrovizoare de la portiera stanga? Auzi, public afisata...
Si cum se face ca acest Cuvant a coborat tocmai la Pucioasa? De ce nu s-a dus si la una din catedralele din Buzaul Sprancenatului?
O poza buna face cat o jumate de buletin
Istoria buletinului de identitate in imagini: Oskarfotoprojekt feat. Mitica a lu' Leanca live @ Corod. Masterpieces (24 la numar). Including some #1 photohits!
vremuri cacacioase, fratele meu belgian...
Bucuresti, vis-a-vis de Gara Basarab, in apropierea santierului viitorului pasajMaddish (Madalina Cocea) nu povesteste CARE e hotelul bucurestean in care i s-a intamplat ACEASTA intamplare. Dar suntem acasa. Atat de acasa...
9.5.07
Vulpea, gonita de la sefia vizuinei 2 si'un sfert!
Chestorul Virgil Ardelean, poate cel mai longeviv manipulator de jocuri, patronul supranumit Vulpea al celebrei 2 & 1/4 (UM0215, directia de informatii al Ministerului de Interne, cel mai de temut serviciu secret din Romania), a fost inlocuit! Se joaca tare, inainte de referendum!
Un portret al Vulpii gasiti aici, in deschiderea unei liste cu o parte din fioroasa "gasca de la Cluj".
Update: Petre Albu, noul sef de la DI al Ministerului Internelor si Reformelor Administratiei, conducea, pana de curand, Biroul Crima Organizata (BCCOC). Un sef soft, pentru uzul vremurilor tulburi in plina derulare, spun cunoscatorii. Nu are inca o porecla zoologica insa, cred oamenii apropiati sistemului, din fauna i s'ar potrivi mai degraba Vitelul. Sau, in contextul Vulpii, Ursul.
Un portret al Vulpii gasiti aici, in deschiderea unei liste cu o parte din fioroasa "gasca de la Cluj".
Update: Petre Albu, noul sef de la DI al Ministerului Internelor si Reformelor Administratiei, conducea, pana de curand, Biroul Crima Organizata (BCCOC). Un sef soft, pentru uzul vremurilor tulburi in plina derulare, spun cunoscatorii. Nu are inca o porecla zoologica insa, cred oamenii apropiati sistemului, din fauna i s'ar potrivi mai degraba Vitelul. Sau, in contextul Vulpii, Ursul.
Depasire de norma la lopeti uzate
Strans uniti in jurul lui Dorel, firmele care executa diverse lucrari pe bani publici in Capitala Romaniei europene anunta cu mandrie depasirea, in cinstea zilei de 9 mai, a productiei de lopeti uzate. Dificila misiune a fost indeplinita cu mult efort, prin sapaturi si decopertari repetate si consecutive la nivelul tuturor strazilor Bucurestilor.
Dupa ce au infrant traficul la intrarea dinspre Mogosoaia a orasului (intre Laromet si barajul Straulesti, pe langa cimitirul cu acelasi nume) anul trecut, cand au smuls voiniceste asatfaltul si au turnat un strat nou, antreprenorii au reluat operatiunea, anul acesta, pregatind un nou covor asfaltic in cinstea Zilei Muncii. Si pentru ca nimeni sa nu se prinda ca unei firme i s-au oferit de pomana bani publici pentru o operatiune care nu se cadea executata (asfaltul arata ireprosabil si nici cabluri sau tevi nu s-au plantat pe dedesubt), treaba (aproape un kilometru de decopertare si recopertare) s-a facut in mai putin de 48 de ore!
In schimb, clanul Ionestilor cu strazi din Bucuresti nu o duce mai bine. Pe site-ul de sesizari catre Primarii, domnuleprimar.ro, un nefericit se plange ca muncitorii au lansat intrecerea socialista in mintrubbing. Disperatul bucurestean a descoperit si simptome nasoale, semne ca pe cei de la Primarii i-au apucat subit niste dureri proverbiale.
Inutil de spus (dar pentru ca astazi se muta la Otopeni toate zborurile ce utilizau Baneasa, groaza se amplifica) ca marele pod de la Baneasa, pasarela PNL (cu ok de la locotenentii lui Mitrea-PSD, caci Miron Mitrea ministrul n'a pus nici o semnatura pe hartiile emise la Ministerul Transporturilor in vremea mandatului sau) trebuia de ceva vreme dat in folosinta, nu?
Dupa ce au infrant traficul la intrarea dinspre Mogosoaia a orasului (intre Laromet si barajul Straulesti, pe langa cimitirul cu acelasi nume) anul trecut, cand au smuls voiniceste asatfaltul si au turnat un strat nou, antreprenorii au reluat operatiunea, anul acesta, pregatind un nou covor asfaltic in cinstea Zilei Muncii. Si pentru ca nimeni sa nu se prinda ca unei firme i s-au oferit de pomana bani publici pentru o operatiune care nu se cadea executata (asfaltul arata ireprosabil si nici cabluri sau tevi nu s-au plantat pe dedesubt), treaba (aproape un kilometru de decopertare si recopertare) s-a facut in mai putin de 48 de ore!
In schimb, clanul Ionestilor cu strazi din Bucuresti nu o duce mai bine. Pe site-ul de sesizari catre Primarii, domnuleprimar.ro, un nefericit se plange ca muncitorii au lansat intrecerea socialista in mintrubbing. Disperatul bucurestean a descoperit si simptome nasoale, semne ca pe cei de la Primarii i-au apucat subit niste dureri proverbiale.
Inutil de spus (dar pentru ca astazi se muta la Otopeni toate zborurile ce utilizau Baneasa, groaza se amplifica) ca marele pod de la Baneasa, pasarela PNL (cu ok de la locotenentii lui Mitrea-PSD, caci Miron Mitrea ministrul n'a pus nici o semnatura pe hartiile emise la Ministerul Transporturilor in vremea mandatului sau) trebuia de ceva vreme dat in folosinta, nu?
8.5.07
Daca vrei, poti!
Dupa experimentul catastrofal cu vrajitoarele Felix prinse in primele pauze publicitare post-decembriste a urmat cel dintai import francizat de reclama.
I want, I can! Adidas Torsion. Daca vrei, poti!
Vocea aceea baritonala, ca un tunet, calcand mai apasat decat pasul lui Steffi Graf in reclama a ramas multora in urechi. Unii au mai auzit-o si pe la radio. Prezenta stiri, cu o intonatie megaconvingatoare. Atat de convingatoare era vocea incat traduceri intamplatoare intr-o romana parasita de vreo 20 de ani nici nu mai aveau relevanta. Stirea era credibila pentru ca era rostita de acea voce.
Valeriu Lazar a ramas - este vocea de pe jingle-urile departamentului romanesc al postului de radio Deutsche Welle.
In schimb, Walter Lepkowitz (pe numele sau din afara studioului) a plecat. S-a dus sa prezinte ultimele stiri, la fix si la si jumatate, intr-o lume mai buna.
Herr Lepkowitz, ma treceti si pe mine cu un material despre eternitate pe pozitia a treia din a doua ora de emisiune?
I want, I can! Adidas Torsion. Daca vrei, poti!
Vocea aceea baritonala, ca un tunet, calcand mai apasat decat pasul lui Steffi Graf in reclama a ramas multora in urechi. Unii au mai auzit-o si pe la radio. Prezenta stiri, cu o intonatie megaconvingatoare. Atat de convingatoare era vocea incat traduceri intamplatoare intr-o romana parasita de vreo 20 de ani nici nu mai aveau relevanta. Stirea era credibila pentru ca era rostita de acea voce.
Valeriu Lazar a ramas - este vocea de pe jingle-urile departamentului romanesc al postului de radio Deutsche Welle.
In schimb, Walter Lepkowitz (pe numele sau din afara studioului) a plecat. S-a dus sa prezinte ultimele stiri, la fix si la si jumatate, intr-o lume mai buna.
Herr Lepkowitz, ma treceti si pe mine cu un material despre eternitate pe pozitia a treia din a doua ora de emisiune?
7.5.07
A murit Octavian Paler
Acum circa o oră. Site-ul Cotidianului publică în seara aceasta ultimul editorial al scriitorului, care va apărea în ediţia tipărită de mâine.
Avea 80 de ani.
Sit tibi terra levis.
Eroii nu seaca niciodată
Cică de azi începe campania: "Donează sânge! Fii erou!", organizată de Societatea Studenţilor în Vampi..., pardon, Medicină din Bucureşti.
În Capitală, eroii pot dona sânge pe lângă Eroilor, adică la Facultatea de Medicină Generală UMF 'Carol Davila', între 8 şi 10 mai, între orele 8,30 şi 12,30. Dar, atenţie, eroismul le este accesibil doar celor între 18 şi 60 de ani. Pe parcursul celor trei zilei, organizatorii speră ca în fiecare centru universitar să recolteze 150 de litri de sânge de la aproximativ 350 de persoane.
Aşadar, să curgă sânge!...
În Capitală, eroii pot dona sânge pe lângă Eroilor, adică la Facultatea de Medicină Generală UMF 'Carol Davila', între 8 şi 10 mai, între orele 8,30 şi 12,30. Dar, atenţie, eroismul le este accesibil doar celor între 18 şi 60 de ani. Pe parcursul celor trei zilei, organizatorii speră ca în fiecare centru universitar să recolteze 150 de litri de sânge de la aproximativ 350 de persoane.
Aşadar, să curgă sânge!...
Macarale...
Da! Este!
Baietii s-au apucat de muncit la pasajul Basarab. Altfel era imposibil ca macaraua aia sa se prabuseasca fix peste zidul fabricii de bere din preajma garii Bucuresti Nord Gr. B, azi, luni, 7 mai, cu doua zile inainte ca Europa sa implineasca 50 de ani "impreuna"!
Restul e, neschimbat, ca in precedenta poveste...
Update: Conform unei dispute televizate, desfasurata ieri seara sub ochii atenti ai telespectatorului de ocazie Sprancenatu', ansamblul de cladiri din incinta fabricii de bere reprezinta monument istoric si e, ca atare, cat de cat protejat de buldozere; ceea ce pune intr'o cu totul alta lumina spectaculoasa prabusire a camionului-macara care, cica, era destul de vechi; suficient de vechi pentru a rani un monument istoric, oare?
Cainele petrecaret de paza a democratiei
Ei, bine, asa cum am promis, imagini necenzurate de la o petrecere cu multa bere pentru cainele de paza al democratiei! Si daca vreti ca el sa renunte la dintii de carton, semnati pentru initierea unui proiect de lege care sa oblige mogulii din mass-media sa confere transparenta surselor de finantare a presei!
4.5.07
Come Susie dear (bonus!)
Pentru că mi-am terorizat toţi cunoscuţii cu această piesă
Pentru că vreau să-i terorizez în continuare
Pentru că în seara asta ies din oraş
Pentru că piesa de mai sus e cu nişte ani buni mai veche decât mine şi, totuşi, nu-mi pretinde să-i cedez locul în tramvai
Doamnelor şi domnilor:
Blue Öyster Cult - Astronomy şi varianta Imaginos
Update: varianta audio merge!
Dorele...
Stimaţi conducători auto din Bucureşti (şi nu numai), fraţilor:
- A sosit momentul răsbunărei!
- E timpul să redirecţionăm înjurăturile de zi cu zi la adresa mamei dumnezeilor ălora care ne găuresc/peticesc drumurile!
- De data asta, băieţii ies din bârlog şi putem să-i găjbim (ciudat cuvânt, nu?)!
- Mama lor de ţepari nenorociţi!
E vorba de "EXPO TOWNS - expozitie adresata constructorilor de drumuri si semnalizarii rutiere" (sic!; I'm sick!), între 9 şi 11 mai 2007, la Sala Polivalenta. Eu o să mă duc să le zic câte ceva. Bine, dacă trec de Dorel şi-al lui târnăcop...
P.S.
Mama lor!...
- A sosit momentul răsbunărei!
- E timpul să redirecţionăm înjurăturile de zi cu zi la adresa mamei dumnezeilor ălora care ne găuresc/peticesc drumurile!
- De data asta, băieţii ies din bârlog şi putem să-i găjbim (ciudat cuvânt, nu?)!
- Mama lor de ţepari nenorociţi!
E vorba de "EXPO TOWNS - expozitie adresata constructorilor de drumuri si semnalizarii rutiere" (sic!; I'm sick!), între 9 şi 11 mai 2007, la Sala Polivalenta. Eu o să mă duc să le zic câte ceva. Bine, dacă trec de Dorel şi-al lui târnăcop...
P.S.
Mama lor!...
Vesti din Vanghelistan - Fara scapare
Locuiesc - de nevoie - in Vanghelistan. Desi primarul nostru o ia in freza cel mai des pentru erorile grave pe care le face in toate aparitiile sale publice, Vanghelistanul nu e nici pe departe atat de ingrozitor cum s-ar parea.
E doar presarat ici colo cu note absurde, cam ca intreaga Romanica de altfel...
Am inceput acest post in urma cu o luna, si abia acum reusesc sa-l ispravesc. Voiam sa va povestesc cum in fiecare zi traiesc o romanta metropolitana, in intersectia Sebastian cu 13 Septembrie, acolo unde asfaltul abia pus vreme de un an jumate din 2005 pana in 2006, a reinceput sa fie scormonit, Dumnezeu stie de ce.
Romanta mea s-ar putea chema "fara scapare".
In fiecare dimineata am de ales intre a sta in trafic pe ruta Lira - Panduri - Academie - Berzei sau pe ruta Razoare- Academie - Berzei. Alegerea este sfasietoare pentru ca locuiesc chiar in spatele cinematografului Lira si pana la Razoare fac cam 12 minute pe jos. Dar dupa ce vreme de cateva zile mi-am facut semne (nu intotdeauna politicoase) cu soferii de pe 226, care blocau intersectia (semaforizata si dirijata si de cate trei politisti) si ridicau din umeri cand nimeni nu se mai putea misca (in fata blocaj, in stanga blocaj, in dreapta blocaj, in spate coada...) am ales sa merg pe jos. Acum trec in pas de plimbare pe langa lungul sir de masini blocate pe strada cu sens unic, ce duce spre Razoare. Si-mi vine uneori sa le fac sac-sac! n-ai unde sa te duci, fraaaaaa- ieeee -reeee (si nu, nu ne vedem jooooi).
Intr-o dimineata, strada rasuna. Nu de manele ci de acorduri de tambal. Noroc cu ziarele astea ambitioase (asa mai pune poporul mana pe un cd sau pe cate o carte inclusa in pret) care au scos-o de la naftalina si pe Maria Lataretu. Am crezut ca baietii cu termopanele asculta asa o muzica. Nu, la ei era liniste. Nici macar tipul cu autobasculanta care ocupa trei sferturi din lungimea strazii nu se dedulcise la muzica poporala. Soferul care o asculta pe Maria Lataretu conducea o masina de fite dar era imbracat sport si casca si se intindea nevoie mare.
N-am putut sa nu zambesc. M-a bucurat ca omul dadea Maria Lataretu la tot cartierul, mi-a placut felul in care isi intindea ciolanele in masina lui de un negru-lucios, a carei instalatie de sonorizare valoreaza cam cat datoriile la intretinere cumulate, dintr-un bloc de pensionari. Pentru prima data m-am bucurat ca e unul care asculta muzica tare si muzica aia nu e nici hip-hop nu e nici manea, e o muzica neaosa.
In Vanghelistan, lucrul asta se intampla rar.
Iar azi dimineata, abia ce trecusem granita catre sectorul 1, cand am dat cu ochii de un alt personaj care m-a facut sa rad. Un baietel imbracat in costum, cu un tutu alb-imaculat in jurul taliei si o coronita argintie prinsa in freza impecabila, impartea pliante. E o zi foarte rece pentru luna mai, sunt convinsa ca atunci cand l-au recrutat pentru modelling nu si-a inchipuit ca va sta pe strada imbracat ridicol, intr-un vant atat de rece, sa imparta hartiute.
- Poftiti, doamna!
- Multumesc. Dar zambiti! Aratati foarte bine, mai trebuie doar sa zambiti, nu era in fisa postului?
- Ba da, dar am cam inghetat.
Bate vantul. Tare. In Vanghelistan s-a oprit caldura, aseara erau 8 grade si iar am bagat in priza caloriferele. Mai viu.
E doar presarat ici colo cu note absurde, cam ca intreaga Romanica de altfel...
Am inceput acest post in urma cu o luna, si abia acum reusesc sa-l ispravesc. Voiam sa va povestesc cum in fiecare zi traiesc o romanta metropolitana, in intersectia Sebastian cu 13 Septembrie, acolo unde asfaltul abia pus vreme de un an jumate din 2005 pana in 2006, a reinceput sa fie scormonit, Dumnezeu stie de ce.
Romanta mea s-ar putea chema "fara scapare".
In fiecare dimineata am de ales intre a sta in trafic pe ruta Lira - Panduri - Academie - Berzei sau pe ruta Razoare- Academie - Berzei. Alegerea este sfasietoare pentru ca locuiesc chiar in spatele cinematografului Lira si pana la Razoare fac cam 12 minute pe jos. Dar dupa ce vreme de cateva zile mi-am facut semne (nu intotdeauna politicoase) cu soferii de pe 226, care blocau intersectia (semaforizata si dirijata si de cate trei politisti) si ridicau din umeri cand nimeni nu se mai putea misca (in fata blocaj, in stanga blocaj, in dreapta blocaj, in spate coada...) am ales sa merg pe jos. Acum trec in pas de plimbare pe langa lungul sir de masini blocate pe strada cu sens unic, ce duce spre Razoare. Si-mi vine uneori sa le fac sac-sac! n-ai unde sa te duci, fraaaaaa- ieeee -reeee (si nu, nu ne vedem jooooi).
Intr-o dimineata, strada rasuna. Nu de manele ci de acorduri de tambal. Noroc cu ziarele astea ambitioase (asa mai pune poporul mana pe un cd sau pe cate o carte inclusa in pret) care au scos-o de la naftalina si pe Maria Lataretu. Am crezut ca baietii cu termopanele asculta asa o muzica. Nu, la ei era liniste. Nici macar tipul cu autobasculanta care ocupa trei sferturi din lungimea strazii nu se dedulcise la muzica poporala. Soferul care o asculta pe Maria Lataretu conducea o masina de fite dar era imbracat sport si casca si se intindea nevoie mare.
N-am putut sa nu zambesc. M-a bucurat ca omul dadea Maria Lataretu la tot cartierul, mi-a placut felul in care isi intindea ciolanele in masina lui de un negru-lucios, a carei instalatie de sonorizare valoreaza cam cat datoriile la intretinere cumulate, dintr-un bloc de pensionari. Pentru prima data m-am bucurat ca e unul care asculta muzica tare si muzica aia nu e nici hip-hop nu e nici manea, e o muzica neaosa.
In Vanghelistan, lucrul asta se intampla rar.
Iar azi dimineata, abia ce trecusem granita catre sectorul 1, cand am dat cu ochii de un alt personaj care m-a facut sa rad. Un baietel imbracat in costum, cu un tutu alb-imaculat in jurul taliei si o coronita argintie prinsa in freza impecabila, impartea pliante. E o zi foarte rece pentru luna mai, sunt convinsa ca atunci cand l-au recrutat pentru modelling nu si-a inchipuit ca va sta pe strada imbracat ridicol, intr-un vant atat de rece, sa imparta hartiute.
- Poftiti, doamna!
- Multumesc. Dar zambiti! Aratati foarte bine, mai trebuie doar sa zambiti, nu era in fisa postului?
- Ba da, dar am cam inghetat.
Bate vantul. Tare. In Vanghelistan s-a oprit caldura, aseara erau 8 grade si iar am bagat in priza caloriferele. Mai viu.
3.5.07
Dacă doriţi să revedeţi
Am primit un comunicat. Şi m-am cam speriat, fiindcă sună cam ciudat.
Bucuresti, 02 Mai 2007 - În noaptea de 4 spre 5 mai, cea mai mare mişcare de tineret din ţară, Organizaţia Naţională „Cercetaşii României”, este alături de Autoritatea Naţională pentru Tineret în cadrul proiectului „Noaptea Albă a Tinerilor” prin care tinerii din toată ţara vor avea parte de o noapte plină de distracţie şi activităţi.
Bag de seamă că cercetaşii ăştia sunt un fel de pionieri ai post-tranziţiei (pentru generaţiile care au deschis biberoanele mai târziu, pionierii ăştia n-au nici o legătură cu adidaşii. Poate doar cu ăia de porc). Numai că, spre deosebire de vechii pionieri, ăştia au şi o noapte albă. Mare chestie! Şi uite şi ce vor face în noapte asta albă:
În Bucureşti, activităţile au loc în Complexul Tei şi vor cuprinde printre altele, jocuri cercetăşeşti, proiecţii de filme în corturi, foc de tabără şi nu în ultimul rând un „Caută comoara”. Cu această ocazie, va fi prezentat bucureştenilor proiectul „Răsăritul Cercetăşiei”.
....................................................................................................................................................................
Se anunţă o noapte plină în toată ţara! Distracţie plăcută, ca doar e NOAPTEA VOASTRĂ, A TINERILOR!
Habar n-am ce-i ăla "un Caută comoara
Bucuresti, 02 Mai 2007 - În noaptea de 4 spre 5 mai, cea mai mare mişcare de tineret din ţară, Organizaţia Naţională „Cercetaşii României”, este alături de Autoritatea Naţională pentru Tineret în cadrul proiectului „Noaptea Albă a Tinerilor” prin care tinerii din toată ţara vor avea parte de o noapte plină de distracţie şi activităţi.
Bag de seamă că cercetaşii ăştia sunt un fel de pionieri ai post-tranziţiei (pentru generaţiile care au deschis biberoanele mai târziu, pionierii ăştia n-au nici o legătură cu adidaşii. Poate doar cu ăia de porc). Numai că, spre deosebire de vechii pionieri, ăştia au şi o noapte albă. Mare chestie! Şi uite şi ce vor face în noapte asta albă:
În Bucureşti, activităţile au loc în Complexul Tei şi vor cuprinde printre altele, jocuri cercetăşeşti, proiecţii de filme în corturi, foc de tabără şi nu în ultimul rând un „Caută comoara”. Cu această ocazie, va fi prezentat bucureştenilor proiectul „Răsăritul Cercetăşiei”.
....................................................................................................................................................................
Se anunţă o noapte plină în toată ţara! Distracţie plăcută, ca doar e NOAPTEA VOASTRĂ, A TINERILOR!
Habar n-am ce-i ăla "un Caută comoara
Fascinanta Netrebko!
Dirty Dancing?
Postasul suna intotdeauna de doua ori?
Diamonds are a girl's best friend?
Ntz! Anna Netrebko si Rolando Villazon intr-un inedit Manon pus in scena de Vincent Paterson la Unter den Linden Staatsoper din Berlin!
Postasul suna intotdeauna de doua ori?
Diamonds are a girl's best friend?
Ntz! Anna Netrebko si Rolando Villazon intr-un inedit Manon pus in scena de Vincent Paterson la Unter den Linden Staatsoper din Berlin!
Update: "(...) le plus haut degré de la culture consumériste avec tous ses avantages et ses inconvénients (...)", scrie Tageszeitung, preluat de Courrier International, dar recunoaste: "(...) Anna Netrebko donne tout. Elle n'est pas une diva inaccessible et capricieuse ; elle semble plutôt être la plus impliquée du spectacle, et on l'admire car elle joue toutes les émotions avec légèreté et sans effort." Cronica originala, in germana, aici. Frankfurter Allgemeine Zeitung (da, nemtii aia odiosi care l-au publicat pe Karl-Peter Schwartz, spre furia unora de pe malurile Dambovitei) pare de-a dreptul revoltat de punerea in scena si conchide: "Adieu, Manon"! Acuma, multora dintre nemti nu le-a placut nici Evgheni Oneghin regizat, la Bonn, pe scena lui Beethovenhalle, in 2004, de Silviu Purcarete (care, la drept vorbind, a fost mult mai cuminte, aproape conservator, as spune, si mai subtil cu simbolurile decat in piesele regizate la Odeonul bucurestean).
Nu mai crede in povesti!
Ai dreptul sa stii cine te informeaza!
Argumentul initiatorilor: "(...) Vrem sa consumam critic presa, emisiunile sau articolele de specialitate, cunoscand care sunt afacerile conexe ale realizatorilor, administratorilor sau proprietarilor de media; vrem sa le cunoastem atat afacerile cat si comportamentul profesional. Intr-o presa aruncata de o parte si de alta a fileului intereselor politico-financiare, vrem sa alegeti informatiile si comentariile corecte (...)"
Abonați-vă la:
Postări (Atom)