Pro. Contra.

Am auzit de individ, mă rog, de blogul individului, dar nu l'am citit decât sporadic.
Nu mă simt afiliat vreunei cooperative blogale.
Dar asta nu mă împiedică, aşa, în simpla calitate de simplu cetăţean şi consumator din oficiu neprotejat de Oficiul pentru Protecţia Consumatorului să vă trimit să citiţi păţania asta care se trage de la păţania asta păţită de cetăţeanul consumator Dan, mai cunoscut după blogul său numit De ce? blog sau De ce bolg? sau aşa ceva.
Omul şi'a dorit să ia plasă de la firma Pro Door. Şi a luat. S'ar putea ca acesta să fie numai teaserul unei poveşti cu mai multe episoade. Aşa promit, cel puţin, cei de la Pro Door, prin vocea scrisă aproape în româneşte de un distrugătorul invincibilul de la yahoo punct com:

S.C. PRO DOOR S.R.L.
INVINCIBILUL.DISTRUGATORUL@YAHOO.* | 82.78.222.*

Conducerea unităţii S.C. PRO DOOR S.R.L. îti comunică următoarele: pentru că nu ai cumpărat nimic de la noi, şi pentru gramatica pe care ai folosit-o, adică: “Profesionistii de la Pro Door stiu sa dea plasa” care este echivalent cu “Profesionistii de la Pro Door stiu sa dea ŢEAPĂ” conform cu dicţionarul limbii române, te anunţăm să iţi retragi cuvintele şi să ştergi acest blog, definitiv, în caz contrar, vei fi dat în judecata pentru prejudiciu de imagine adus firmei S.C. PRO DOOR S.R.L.
Să ştii că avem toate datele necesare pentru a pornii procesul în instanţă. (Avem numele şi numărul tău de telefon). Ai timp până Luni, 15.09.2008 să ştergi acest blog, în caz contrar, vei suporta consecinţele.

Semnat: CONDUCEREA S.C. PRO DOOR S.R.L.

Deci, Pro Door. Contra, cineva?
Jos FRF. Jos Piţurcă. Jos Mircea Sandu. Cum? A, am intrat în alt film? Nu contează!

ToC

Cineva îmi şopteşte să fac asta:
1). Drumul spre zona crepusculară
2). Oamenii de la bariere
3). Piotrovici
4). The final frontier
5). Republica Şerif
6). Călătorie de o zi (naţională) în trecut
7). Tibia, respublika maia
şi 8). care vine mâine. LE: Adică asta.

Tibia, respublika maia!

Parada militară din acest an pare, mai degrabă, o caricatură. Copii luaţi la oaste prea devreme bat pas de defilare în dosul unor ofiţeri cu figuri desprinse, mai degrabă, din satirele neorealismului cinematografic rusesc. Între fiecare doi dintre adolescenţii cu steaguri roşii aliniaţi la bordura trotuarelor stă câte un miliţian. În dosul lor, o lume pestriţă. Veterani cocoşaţi de medaliile atârnate în piept, familii pozând mândre alături de fratele sau soţul ce serveşte patria, pensionare cu flori pentru eroul necunoscut, militari ai forţelor ruseşti de menţinere a păcii, călugăriţe, uniforme căzăceşti, rasputini, puştoaice pe tocuri înalte şi cu fuste ce par a demonstra că vremea mamelor – femei sovietice a trecut. Chiar vis-a-vis de vitrina unei organizaţii politice pro-ruse, din care zâmbesc rece Vladimir Putin, Dimitri Medvedeev şi, de două ori, Che Guevara, sub un panou propagandistic slăvind republica, un puşti poartă un tricou pe care scrie, în engelză, „aceeaşi mizerie... zi de zi”.

Lipseşte, oarecum surprinzător, tehnica militară. Poate li s-o fi cerut să nu exhibe ostentativ, acum, când lumea e şi aşa încordată. Sau, poate, nu au şi mizează doar pe arsenalul „căştilor albastre” ruseşti. Urmaşa Armatei a 14-a e, oricum, compusă, în mare, din transnistreni. Singurul tanc vizibil străjuieşte, pe un soclu plasat pe malul drept al Nistrului, la intrarea în oraşul Tighina. Mai erau câteva, dar fuseseră bine camuflate, chiar la urcarea pe podul ce traversează fluviul, aproape de cetatea lui Ştefan cel Mare. Pe alocuri zis şi „Sfânt”.

Odată cu ultimele demonstraţii de dibăcie ale trupeţilor Şpeţnaz se dă liber la bere şi vodkă. Tribuna zero se goleşte încet. Preşedintele republicii, Igor Smirnov, alege o baie de mulţime, o plimbare printre standurile cu mari realizări ale economiei transnistrene. El a primit deja, ieri, presa de bine. Se opreşte la o scenă, urcă alături de un ansamblu de folcloriste şi repetă, la microfon, aceleaşi acuze la adresa Moldovei, vorbind despre românizarea forţată, pe care le-a rostit şi în timpul paradei. Când coboară, primeşte darurile republicii: u platou cu mere şi struguri.

Presa e, astăzi, invitată la preşedintele Sovietului Suprem, Evgheni Şevciuk. Tânărul şef al Parlamentului este, probabil, noua imagine a Transinstriei. Un face-lifting, după modelul Moscovei. De fapt, lucrurile se execută, aici, fix după cum vin ordinele de la Moscova. Bătrânele troţkiste, convertite de teamă la stalinism şi îngrăşate peste măsură în deceniile de sovietizare intensivă, ar fi în stare să jure că Dumnezeu a fost rus chiar şi când Rusia sovietică impunea laicizarea dialectică. Ce ne’a zis Şevciuk nici nu contează. Aceleaşi discursuri despre dorinţa de pace a poporului, despre suveranitate, propăşire, înţelegere între popoare şi frăţie cu Moscova. Ne’am scufundat total în această gaură în timp. Ne’a înghiţit!

Figurile noi şi o oarecare rivalitate în interiorul puterii locale sunt, mai degrabă, o speranţă a celor ce privesc Transnistria de pe margine.

Într'un cer alb-violet

Respect, Bogdan Herzog.

SMS de la BH: "Sunt ok, am dat o declaratie la politie. Acum plec"

Alb îmi e sufletul, violetă inima!



PS: Mulţumesc, Paul Codrea. La căpiţele din Giroda cu tine!


Later edit: băi, ziariştilor care sunteţi, aşa se scrie un articol!

Far later edit: Bogdan Herzog a aterizat cu bine la Copenhaga (sursa: Sebba, fan Poli din Danemarca, pe forumul fanilor viola).

Exclusiv Blogureşti

Celor de vârsta mea le aduc aminte de un titlu de pagină/rubrică din revista Flacăra pe stil păunesc optzecist: Inteligenţa românească în acţiune.
Ei, bine, celor care nu au observat până acum, le spun eu ştirea bombă a acestor zile: cu puţin timp înainte de experimentul micului Big Bang, cel care a mimat producerea găurilor negre, un grup de cercetători, de data asta români şi nu britanici, a descoperit marea gaură maro.
Conform studiilor efectuate de acest grup, misteriosul punct poate prezenta diverse nuanţe de cafeniu şi a fost zărit în repetate rânduri într'un perimetru delimitat de arterele bucureştene Bulevardul George Coşbuc, Bulevardul Unirii, Splaiul Independenţei, Calea 13 Septembrie. În mod paradoxal, deşi, la vest, acest perimetru este limitrof Ministerului Apărării, serviciile secrete ale armatei române nu au realizat că au avut constant parte de întâlniri de gradul III, confundând periodic creatura cu unul dintre senatorii republicii.
Cercetătorii susţin că acest caz nu are cum să fie singular, date fiind anumite semnalmente care le'au dat de gândit. Este vorba despre trăsături ale marii găuri maro care apar şi la alte fenomene suspecte în perimetrul amintit dar şi în zonele limitrofe acestuia, până la sediul FRF şi LPF inclusiv.
Regizorul şi producătorul Steven Spielberg a declarat în exclusivitate pentru revista de mare tiraj Ceapa Tricoloră că va contacta un scenarist în vederea ecranizării marii descoperiri. Din câte se zvoneşte, din distribuţie ar putea face parte Ştefan Bănică Junior, Andreea Marin, Florin Piersic şi, în rolul lui Sergiu Nicolaescu, Sergiu Nicolaescu. Pentru coloana sonoră se poartă deja negocieri cu mai mulţi compozitori autohtoni, dar sursele noastre au refuzat să divulge nume.

Călătorie de o zi (naţională) în trecut

Parcăm lângă catedrala ortodoxă de rit recunoscut la Moscova. E nouă, are cupolă aurită. În curte, câteva dale de trotuar au fost înlăturate şi în locul lor se înalţă un muşuroi. Sub el l’au îngropat pe primul şef al bisericii locale, nastoliateliul saborului. Ceva mai încolo, ascunsă, micuţă, o bisericuţă – a vechilor ruşi, neamurile bune ale lipovenilor. Mai există şi pe aici câţiva dintre cei plecaţi în pribegie pentru a nu se lăsa măcelăriţi de fanaticii pravdoslavniciei. Majoritatea au ajuns în Deltă.

Peste drum de catedrală e un parc. Ecvestru, cu coada calului spre biserici, generalul Suvorov, domină, centrul Tiraspolului. Capul contelui e înconjurat de un firav nor de fum. Sfârâie deja grătarele a sărbătoare. Marşurile patriotice ruseşti se aud din depărtare. Pe sub ele, de sub un copac, o bătrână cu un acordeon repetă ravelian acelaşi refren auzit cu mult timp în urmă într-un film sovietic de război. Se înfurie, când Vitalie vrea să o pozeze. Îi spune ceva despre banii pe care ar trebui să’i lase în cutia acordeonului, înainzte de a o fotografie. Profit şi o pozez în grabă. Nu s’a prins. O lăsăm în plata acordeonului dezacordat. Îşi reia melodia de la început, ca un tocilar întrerupt în miezul versului. Nu ştie să continue de unde a fost întreruptă. Ce rost ar avea? Oricum o va lua mereu, după vreo 45 de secunde, de la început.

Dinspre difuzoarele vechi ale staţiei de radioficare ce străbate centrul din stâlp în stâlp, voci ameninţătoare recită versuri patriotice pe fundalul unor marşuri războinice. Periodic se aude „tavarişci”. Aha, însemnele alea pe care nu le văzusem. Sunt imateriale dar cu atât mai puternice! Ne oprim lângă nişte tineri îmbrăcaţi în costume populare. Un amestec căzăcesc, ucrainean, românesc şi rusesc de culori şi croieli. Fetele par drăguţe. Îmi amintesc de folcloristele lui Pinalti. Rolul acestui grup e foarte important în derularea programului. Ei vor purta drapelul transnistrean până la tribuna oficială. Vitalie e primul la pozat adunarea. O doamnă îl întreabă dacă nu vrea să se pozeze cu drapelul. Din câte îl ştiu eu pe Vitalie, a spune că nu vrea ar însemna să fiu moderat în reproduicerea sentimentelor lui. Dar acceptă. Femeia ne explică rostul ei: ea este coordonatoarea acestui moment. Pe vremea noastră, ăstora le spuneam propagandişti. Sau trepăduşi.

Află de la Vitalie că sunt din România. Mă întreabă dacă la noi e la fel de frumos când se prăznuieşte republica. Îi explic, în puţina rusă supravieţuită, că naţionalîi deni esti pervîi dekabria şi îi arăt că e cam frig, atunci. Plusează: cred că transnistrenii şi moldovenii ar trebui să trăiască în aceiaşi ţară? Îi răspund, ambiguu, că, mî, zdesi, gavarim mirnă. Şi, ca să nu’i zic Voila, arunc o ultimă resură rusească: vot! Ne despărţim în bună pace şi prietenie şi pornim spre tribuna oficială.

Un post lung, ca înainte de sfârşitul lumii

Luni, conform unui calendar pe care nici o refomă nu'l va modifica, până la vrednica înfăptuire a încălzirii globale şi deşertificarea plaiurilor cu picior şi gură de rai, măi, nană, măi, au plecat rândunelele. Moşii dar mai ales babele din Vrăniuţ şi Potoc şciu asta: dă sântămăriemică să doduc.
Luni noapte, după ce Guţă le'a cântat de foc şi bani unor săteni din răsadniţele de lângă Bucureşti, un imbecil încă mahmur a scuipat flăcări pe miriştea arsă în prelungirile acestei veri uscate. Noroc şi mulţamu'ţi (e cu Ţ, nu?), Doamne, c'ai dat furtuna aia, că până veneau pompierii alertaţi de un sat beat se ducea cenzurat de suflet tot ogorul ăla, cu paie şi coceni şi pârjolite flori ale soarelui.
Marţi dimineaţă, în mahmureala lui perpetuă, senatorul Marius Nostradamus a avut o revelaţie: dacă e 10 septembrie se sfârşeşte lumea. Şi a ieşit în stradă, să ea de guler Comisia Europeană. S'a supărat nevoie mare li dacă nu'l bagă nimeni în seamă, se mai duce odată să-şi recupereze bideele de la PD-L! Credeţi că statul în aer liber i'a făcut bine? Ei, aş. L'a bătut soarele în cap. Aseară era la Realitatea şi debita ... au, mamă, ce le mai debita! Bun, că ai o fixă şi eşti perseverent în prostie, accept. Să'i zicem cauză. O ai. Lupţi pentru ea. Dar să te întrebe omu' de ce se teme de doi protoni şi el să spună că, de fapt, problema lui nu's protonii ci nivelul de viaţă al românului, că pe el îl interesează ce îl interesează pe român, nu? El nu ştie despre ce protoni e vorba... care sfârşit de lume? Ce gaura mă'sii neagră vor de la el?
Nu'l vedeam la faţă, că'l ascultam în maşină. Din fericire, brusc, am fost forţat de împrejurări să întrerup dezbaterea. Cum coboram eu de pe o pasarelă în noapte, ţuşt, un ghemotoc alb la marginea asfaltului. Frânez, pun avaria, trag pe dreapta, ies de pe asfalt şi din maşină, dau disperat din mâini, doar-doar or înţelege şoferii maşinilor ce veneau din spate că E O PISICUŢĂ PE ŞOSEA. Am reuşit. De cum m'am apropiat de ea s'a repezit vioaie la picioarele mele. MiiiauMami, miiiau... Am luat'o în palmă (încăpea în pumnul meu) şi am început să strig pe la porţi, doar doar s'o ivi cineva să revendice patrupeduţa. Eşec total. Peste drum, într'o curte mare, cu mult gazon, pe faţada clădirii scrie mare Sala Regatului a Martorilor lui Iehova. Yeste, îmi zic. Aici ţi'e locul. Ăştia au suflet mare şi har de la Domnul, o pisică în plus e numai bună pentru împlinirea regatului. Trec, las animalul şi dau să plec. Pisica după mine. Nu'mi plac pisicile, eu ador javrele care latră. Dar asta era senzaţională. Frumoasă. Dar asta nu înseamnă că pot s'o iau. Mă întorc şi găsesc un loc cu capcane. O las şi fug. Într'un final ne întâlnim la gard. Un gard suficient de des ca să nu'i intre capul şi mult prea înalt pentru experienţa ei de viaţă. Ca prin minune, pe stradă trece o pereche de adolescenţi. Îi întreb dacă ştiu pe cineva prin zonă care să aibă pisici. Ei, bine, pe cineva în zonă nu cunosc dar 200 de metri mai îndărăt, la începutul pasarelei, mai erau cinci fraţi guralivi ai pisicii albe, abandonaţi, abandona'te'ar sufletul ăla cu care ai dus pisicile la eşafod, nenorocitule care eşti nenorocit că ai avut inima să laşi pisicile lângă roţi de tiruri.
Acuma, nici eu nu's vreun Superman al pisicilor, aşa că n'am mai intervenit întru salvarea celorlalte animăluţe!
Dar am plătit scump pentru asta. Am dat drumul la radio, am fugit repede de Realitatea FM şi am dat peste tac's'u. Mircea Sandu se lamenta că trebuiau să se aşeze la masă să discute, (să negocieze mita, ai vrut să spui, gunoiule, nu?) şi nu să apară totul în presă. Şi că nu îşi poate explica deciziile TAS şi FIFA în cazul Poli Timişoara. Mori, mi'am zis în barbă, mori, ipocritule. E ca şi cum Raluca ta ar veni să'ţi spună că nu'şi explică, bă, cum de a ajuns să tragă pe nas după ce te'a făcut să ameninţi că îţi dai foc în faţa Palatului de Justiţie ca să condamni sentinţa prin care, vezi bine, greşit era incriminată de consum de heroină! Ăsta care a făcut orice să'l dea pe Hagi (nu c'ar fi Hagi vreun antrenor!) afară de la Naţională, orice însemnând compromiterea calificării la un turneu final - şi mai are tupeul să spună că scandalurile din ultimele zile au afectat moralul şi, implicit, jocul naţionalei (a se citi selecţionatei lui Piţurcă şi a fraţilor Becali).
Mi'am zis, mai apoi, că juniorii n'au nici o vină şi că Emil Săndoi e om cu scaun la cap (personal, mi'a plăcut, până acum, de el). Aşa că m'am uitat la meciul cu Ţara Galilor. Care Ţara Galilor, aveam să constat, jucau contra Papa Galilor ce sunteţi. Păi poate Săndoi să vă dea megastrategie şi hipertactică, deşi încep să mă îndoiesc de asta, la ce jucători a selecţionat şi la cum a alcătuit echipa de pe teren. Dacă voi nu ştiţi mai mult fotbal decât un puşti de grupă mijlocie la grădiniţa de fete a unei mânăstiri catolice sau a unei congregaţii mormone... Călcaţi pe minge şi vă împiedicaţi de ea, asta când nu daţi cu piciorul pe lângă, vă loviţi între voi - dom'le, până acum am tot auzit microbişti folosind sintagma "aşa ceva nu s'a mai văzut". Dar aşa ceva ca aseară chiar nu s'a mai văzut. E un meci de dat în reluare în fiecare zi pe HBO Comedy sau pe AXN SciFi. În locul vostru nu aş mai avea curaj să mă apropii vreodată de terenul de fotbal. Eu, cu toate kilogramele mele, joc aproape la fel de bine ca voi, care luaţi leafă cât toată Oraviţa la un loc.
Şi, pentru că nu v'aţi uitat la meci, nu l'aţi văzut nici pe Florin Prunea cu privire de codoş, bronzat la solar, mestecând gumă cu gura deschisă, gelat pe păr, traversând terenul în mers de jmecher şi bătând din palme spre tribuna oficială. LE: Iată'l!
Na, asta a fost marţi.
Azi e sfârşitul lumii, zice senatorul Marius Marinescu. Imbecilul ştie ceva. Dar a ascultat ştirile stând în cur pe bideu şi a auzit fragmente. Azi e meciul cu Insulele FeroCe. Mâine? Mâine e joi. Şi p'ormă pleacă iar tot bucureşteanu' la munte. Iar o să fie sfârşitul lumii!