Aşadar, iată’ne trecuţi. Ştefan şi Henrik ne aşteaptă în centrul Tiraspolului, peste 20 de minute. Dar nu... stai aşa, că nu e atât de simplu. Cei aproximativ zece kilometri de drum ce despart centrul Tiraspolului de aşa-zisa vamă transnistreană seamănă, în această dimineaţă de septembrie, cu Faludja. Şicane şi baricade, rute ocolitoare, trasee interzise.
Multă miliţie, de diverse uniforme. Femei ca de la Apaca merg, încolonate, spre centrul Tighinei. Cară plase şi buchete de flori. Facem mult zig-zag printre blocurile sovietice, hruşcioave li se spune, în care fuseseră înghesuite, decenii la rând, mai multe familii în acelaşi apartament. Sunt mici şi înghesuite, pe dinăuntru, seamănă a caverne, avea să’mi povestească, mai târziu, Ştefan, care a intrat într’unul pe când încerca să dea de urma unuia dintre administratorii afacerilor lui Vântu. Nimerim într’o fundătură. Dincolo de gard, în paragină, se află sediul fostei Armate a 14-a. Aici, în dosul acestor faţade distruse, cu geamuri sparte, Corneliu Vlad a reuşit, prin 90 şi ceva, să ajungă până la generalul Lebed. Era, bătrânul lup de crâşme, „cameramanul” unei televiziuni străine. Ba nu, cred că era tehnicianul de lumini.
Orpim lângă nişte camioane Ural şi cerem explicaţii despre drumul care ne poate trece Nistrul, spre Tiraspol. Un localnic binevoitor se oferă să ne conducă. Reuşim, în sfârşit, să găsim calea.
În stânga podului, printre betoniere şi macarale, înconjurată şi de ziduri de cazarmă sovietică, se vede, prăfuită şi meschină, cetatea lui Ştefan cel Mare. Pare o cocioabă. Poate fi din cauza paraziţilor din peisaj. Nu oprim. Podul e împânzit de steaguri roşii şi miliţieni. Mergem mai departe şi, până să mă dumiresc eu că, totuşi, nu prea văd efigii comuniste, Vitalie îmi arată modernul stadion al echipei Şerif. Şerif Tiraspol, din familia Şerif, a doua firmă ca dimensiune din Transnistria. Aşa sună oficial. În fapt, prima firmă ţine de industria militară rusească, Şerif asta, care ba se spune că aparţine unuia dintre boşii locali, ba că altuia, este, de fapt, atptstăpâna Transnistriei. Tot ce mişcă, aici, lucrează, într’un fel sau altul, pentru Şerif. Croitorese, educatoare, farmaciste, sculeri-matriţeri, fotbalişti, contrabandişti... Tot ce se vinde aici trece prin atelierele sau depozitele Şerif sau subsidiarele. Republica Moldovenească Transnistreană Şerif.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu